În urmă cu aproximativ un an de zile Observatorul Prahovean atrăgea atenția asupra stării deplorabile în care se afla fostul Cinematograf Patria din centrul municipiului. Chiar dacă vremurile în care acesta reprezenta o adevărat emblemă a Ploieștiului au apus, lipsa de interes a proprietarilor, dar și a autorităților locale, au transformat locul într-un adevărat focar de infecție și într-o pată în obrazul municipalității.
Citește și: FOTO Fostul cinematograf Patria din Ploiești, vandalizat. De șapte ani Primăria încearcă să preia clădirea
După o serie de articole publicate la începutul anului 2021, Primăria Ploiești prin Societatea de Gospodărire Urbană a decis curățarea zonei și securizarea clădirii.
Citește și: SGU execută lucrări de securizare a fostului Cinema Patria, după ce spațiul a fost vandalizat și transformat în focar de infecție – FOTO
Fără pază însă și fără ca Cinema-ul să fie considerat de Poliția Locală o zonă „cu risc”, în câteva luni spațiul s-a transformat, din nou, într-un adevărat paradis pentru oamenii străzii și pentru persoanele certate cu bunul simț.
Citește și: SGU execută lucrări de securizare a fostului Cinema Patria, după ce spațiul a fost vandalizat și transformat în focar de infecție – FOTO
Scările de la intrările laterale au fost transformate în dormitoare și totodată în adevărate toalete publice, iar grilajul sudat de angajații SGU la sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut a fost deja rupt.
Mai mult, o ușă de acces în clădire a fost forțată, iar interiorul acesteia a fost vandalizat.
Citește și: Fostul Cinema Patria, din centrul Ploieștiului, din nou vandalizat – FOTO
Observatorul Prahovean a solicitat Primărie Ploiești un punct de vedere cu privire la această situație.
Vezi mai jos cum arată Cinema Patria, situat în centrul Ploieștiului.