- Publicitate -

Cum vor arăta luminițele de sărbători la Ploiești. Au avut loc probe

Plase, traverse cu LED-uri, figurine 3D, ghirlande, cupole luminoase și brazi împodobiți cu luminițe. La Ploiești, joi, în jurul orei 21.00, au avut loc probe la instalațiile de iluminat ornamentat în zona centrală și pe Bulevardul Republicii.

- Publicitate -

Ploieștiul se pregătește pentru Sărbătorile de Iarnă. Cu o săptămână înainte de deschiderea oficială a iluminatului ornamental, programată pe 29 noiembrie, joi seară, au avut loc probe la instalațiile de iluminat ornamental.

Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, la Ploiești au fost amplasate luminițe în 33 de zone din oraș, precum și pe arterele principale. (Detalii AICI)

- Publicitate -

Reamintim faptul că Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești a primit de la Luxten, operatorul care are delegat serviciul de iluminat, inclusiv ornamental, mai multe propuneri cu privire la decorarea orașului pentru Sărbătorile de Iarnă, fiind selectată una dintre ele.

Astfel, culorile instalațiilor ornamentale vor fi în acest an la Ploiești: alb cald, alb rece, galben cald, verde, portocaliu, albastru, culoarea predominantă fiind alb cald.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Angajăm agent vânzări de evenimente și publicitate online

Oferim condiții de muncă bune și salariu pe măsura rezultatelor obținute.
Solicităm experiență similară, cunoașterea limbii engleze nivel mediu și permis auto categoria B.
Un plus major îl constituie aptitudinile de comunicare verbală și scrisă.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Ioana Farcaș: „Ce simte un actor când primește aplauze? Că nu muncește” 

E imposibil să n-o iubești pe Ioana Farcaș. E...

Ce firmă din Prahova este acuzată de ANAF că fabrica ilegal țigări electronice

Inspectorii antifraudă au descoperit ieri în Prahova o fabrică...

Ceața reduce vizibilitatea în Prahova, inclusiv pe A3

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -