E imposibil să n-o iubești pe Ioana Farcaș. E minunată pe scenă. Și în afara ei. E un om atât de cald, de deschis și de sincer. O femeie care emană doar energie și lejeritate în momentul în care apare în fața publicului. Un suflet care recunoaște că nu are încredere în propria persoană, fiindcă, mereu, „am acel gând parazitar: dar, oare, ăla ce crede? Mi-aș dori mult, însă, să mă scutur de gândul ăsta”. Ce e cu adevărat groaznic pentru un actor, din punctul ei de vedere? „Să nu poți ajunge la spectator, să nu-l faci să tresară, să-i smulgi o emoție, să joci în fața unui public inert”.
Ioana Farcaș e actriță din 2016. O ieșeancă ce a crescut în Bucovina și care a făcut Facultatea de Teatru la Târgu Mureș. La Ploiești, mai exact la Teatrul „Toma Caragiu”, a ajuns prin concurs, după ce, povestește amuzată, „ca orice prințesă, mi-am urmat prințul”.
Dacă nu ar fi fost actriță, Ioana spune că și-ar fi dorit o carieră în IT. Recunoaște că își iubește atât de mult meseria încât nicio secundă nu simte că muncește. Cât despre regrete, tot ea spune că are extrem de multe fiindcă „în meseria asta suntem cu toții labili psihic. Orice mică supărare, spre exemplu un adevăr la care nu reușești să ajungi, te dărâmă mai mult decât în orice altă meserie”.
Vreau să aflu de la Ioana Farcaș cine e, cu adevărat, de fapt. Îmi spune, dezinvoltă, că e „mamă de Vladimir”, soție, dar și actriță, iar viața ei e una fabuloasă. Cu momente de fericire, dar și de tristețe, cu „făcut piața și întruchipat personaje”, cu zile bune și zile rele, toate, însă menite să o construiască și să o definească.
Ea, Zoia, din „Gaițele”, când nu este pe scenă, e la fel de efervescentă și zâmbitoare, neîncrezătoare în propria persoană și extrem de credulă în raport cu oamenii din jur. Când privește omul, însă, îl privește direct în suflet.
Interpretează cu aceeași pricepere și personaje sensibile, dar și dure, îmbrăcând, mereu, cu drag și pasiune haina fiecărui rol distribuit. Respiră și trăiește la maxim prin meseria de actor pe care o practică cu dedicare. Iubește oamenii și Îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu pentru ceea ce este.
Cine este Ioana Farcaș?
Ioana Farcaș sunt eu. Mamă, soție, actriță. Un om care oricare altul, mereu dornic să afle, să descopere, să cunoască.
Când a apărut dorința de a face actorie?
Cred că eram prin clasa a IX-a. Îmi aduc aminte că la noi la liceu se forma o trupă de teatru în limba engleză. M-am înscris, iar de atunci, acesta a fost și este drumul meu.
A fost vreodată vreun moment în care ți-a părut rău că ai ales acest drum frumos, dar și greu?
Extrem de multe (n.red. râde). Suntem foarte labili psihic în meseria asta și orice mică supărare te poate dărâma mai tare decât în orice altă meserie. Spre exemplu, un adevăr la care nu reușești să ajungi…
Ce îl poate supăra pe un actor?
Infinit de multe lucruri. Că nu i-a ieșit un rol așa cum și-ar fi dorit, că a picat un casting sau că își dorește un anumit personaj dintr-o piesă, dar nu are timp să intre în pielea lui.
Ce e cel mai frumos la meseria asta?
Pentru mine, lucrul cu colegii, lucrul în echipă. Să știi că te uiți în ochii lor și te poti dărui sută la sută fiindcă vezi că ai cui, fiindcă vezi că merită. Scânteia apare mereu atunci când suntem o masă omogenă. Asta nu înseamnă că ne anulăm individual, din contră, se accentuează personalitatea fiecăruia dintre noi.
Cât de important este pentru un actor să aibă ceva în comun cu personajul?
Păi cu cât ai mai multe în comun, cu atât rolul e mai facil. Noi toți avem în noi tot soiul de bucățele mai mult sau mai puțin frumoase. Mi se pare că noi, oamenii, suntem cam la fel. Avem aproximativ aceleași visuri și dorințe, avem aproximativ aceleași frici…
Care este rolul care o definește pe Ioana Farcaș?
N-aș ști să spun. Acum am proaspăt în minte rolul Zoia din „Gaițele”. Dar, dacă stau să mă gândesc, da, cred că rolul care m-a solicitat cel mai tare și mi-a plăcut enorm, fiind un rol complex, a fost și este Lady Elizabeth din Richard al III-lea.
Apropo de roluri, ai refuzat vreodată unul?
Nu. Dar s-a întâmplat să nu îmi placă anumite roluri. Asta nu înseamnă că nu le-am jucat sau că nu am pus același suflet și pasiune.
Cum își induce un actor „starea de bine” înainte de spectacol?
Păi niciodată nu lași sută la sută ce se întâmplă acasă atunci când urci pe scenă și nici invers. Actoria nu e o meserie pe care o lași la teatru atunci când se lasă cortina și pleci. Ce vreau să spun e că cele două lumi, vieți, cea personală și cea profesională, se întrepătrund. Artificiul meu, cheița mea e că reușesc, pe scenă, să mă concentrez doar pe rol. Nimic în jur nu mai există în afară de personaj și publicul pe care nu îl privesc direct, dar a cărui energie o simt mereu.
Ți s-a întâmplat vreodată, în viața de zi cu zi, în cercurile de apropiați, să ți se spună: „nu te cred, joci teatru!”
Am pățit-o, da, în cercuri mai fragile, să spun așa, de prieteni. Mi s-a zis: hai că nu te cred, ești actriță. Am răspuns: ok, nu mă crede, e alegerea ta.
Este teatrul o formă de terapie pentru actori? Fiindcă pentru public este, asta e clar.
Garantat. Oamenii vin la teatru ca să se vindece. Teatrul scoate tot soiul de lucruri din tine, fie că ești actor, fie că ești spectator. Eu simt asta cu fiecare rol pe care îl joc.
Cine este cel mai mare critic al Ioanei Farcaș?
Vladimir, băiatul meu, care are 14 ani. Îmi spune, de multe ori, că nu îi place cum am jucat. Cred că e și un soi de gelozie fiindcă aloc foarte mult timp teatrului. (n.red. râde). Oricum, am învățat că este important să găsești un echilibru între viața personală și carieră. E obligatoriu din punctul meu de vedere.
Ce simte un actor când, la finalul piesei, publicul se ridică și aplaudă?
Că nu muncește. Munca unui actor se termină în seara premierei. Atunci, pe scenă, practic, nu mai muncești, ci trăiești la intensitate maximă totul. Este senzațional cum se simte energia transmisă de public. Bine, uneori vine, alteori nu vine, ea, energia…
E dezamăgitor când nu vine?
E muncă. 😊
Comedie sau dramă?
Ambele. Drama fără comedie nu funcționează. Viața în sine, dacă ne gândim, e un fel de râsu’-plânsu’.
Cu ce sentiment ți-ai dori să plece oamenii de la piesele în care joci?
Cu senzația că au regăsit o parte din sine și că și-au rezolvat o problemă interioară.
Tinerii mai sunt atrași de teatru?
Cu siguranță. Avem mulți copii, care sunt chiar voluntari la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu”. Am și o trupă de teatru care se numește Gaz. E fantastic să lucrezi cu tinerii, să îi vezi cât sunt de motivați, de talentați, de avizi de tot ce e nou. Nu au nevoie decât de cineva care să le stârnească pasiunea și să îi mai scoată din ecranul telefonului.
Cum este publicul teatrului ploieștean?
Excelent. Mă bucură enorm când văd că piesele noastre sunt „sold out”. Suntem alintați, să zic așa, din punctul acesta de vedere. E măgulitor sentimentul. Înțeleg de aici că publicul este dornic de evenimente culturale și, în egală măsură, e mulțumit de calitatea actului artistic.
Ține acest „apetit” pentru teatru și de educație?
Nu știu, nu cred. Sunt atâția oameni de cultură extrem de valoroși, proveniți din familii simple. Nu cred că unor astfel de oameni, când se duceau cu sapa pe câmp, le spuneau părinții: mai uită-te și tu pe Steinhardt.
Ce sfat ai da unui tânăr care vrea să intre în lumea asta, a teatrului?
Nu spune „nu” la nimic. De fapt, reformulez, fiindcă am zis urât. Spune „da” la orice. Și du-te cu bucurie. Mergi pe mâna regizorului, dar ghidează-te și după ceea ce simți. Mai mult decât să eșuezi din când în când nu ai ce să pățești.
Întrebări fulger pentru Ioana Farcaș:
- Cel mai mare vis – Să fiu fericită
- Actrița preferată – Andreea Grămoșteanu și Meryl Streep.
- Cea mai mare superstiție înainte de a intra pe scenă – Am avut o perioadă când purtam aceeași lenjerie intimă, îmi aducea noroc. A, și folosesc același parfum😊.
- Continuă fraza: Fericirea este atunci când… Îți permiți să fii tu în orice situație.
- Cea mai mare slăbiciune – Neîncrederea în propria persoană.
- Ce destestă Ioana Farcaș – Oamenii alunecoși. Nu îi identific. Sunt credulă spre fraieră.
- Ce admiră Ioana Farcaș – Oamenii care spun ce gândesc, în orice context, indiferent de consecințe.
