Ploieștenii vor avea parte de un sfârșit de săptămână cu vreme schimbătoare, dar plăcută pentru finalul lunii octombrie. Astăzi vor fi 19 grade la Ploiești, însă în weekend maximele scad ușor.
Vineri, 24 octombrie, vremea se menține relativ caldă, cu o maximă de 19 grade în timpul zilei și o minimă de 9-10 grade în cursul nopții. Pe timpul dimineții și al amiezii sunt posibile ploi slabe, dar de scurtă durată.
Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări dinspre sud-vest, rafalele putând atinge până la 43 km/h, mai ales în orele amiezii.
Sâmbătă, 25 octombrie, cerul se va menține mai mult senin, iar temperaturile vor scădea ușor. Dimineața va fi răcoroasă, cu doar 4-6 grade, iar la prânz termometrele vor urca până la 17 grade.
Vântul va sufla și el slab cu rafale de cel mult 22 km/h. Va fi o zi potrivită pentru plimbări sau activități în aer liber, în special în orele de după-amiază.
Duminică, 26 octombrie, se anunță o ușoară înrăutățire a vremii. Cerul va fi temporar noros, iar în a doua parte a zilei sunt posibile ploi slabe, în special spre seară.
Temperaturile maxime vor coborî la 14 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 5 grade.
