Proiectul „Trăiește la volan”, la UPG Ploiești

- Publicitate -

Tăriceanu așteptat cu brațele deschise la PNL Ploiești

tariceanu

După excluderi și reprimiri în partid, Călin Popescu Tăriceanu este așteptat cu brațele deschise la PNL Ploiești. Cel puțin așa a anunțat vicepreședintele PNL Ploiești, Iulian Teodorescu, acesta precizând că decizia a fost luată după consultarea membrilor de partid.

Anunțul șoc, în această dimineață! Vicepreședintele PNL Ploiești, Iulian Teodorescu, a anunțat că organizația locală îl va primi pe Tăriceanu în partid. Acesta a fost exclus de două ori până acum din PNL. „Am stat de vorbă cu oamenii care au muncit în campanie, care ne-au spus că Tăriceanu trebuie să fie reprimit în partid. De altfel, inclusiv Klaus Iohannis a ajuns la concluzia asta”, a declarat pentru observatorulph.ro Iulian Teodorescu. Acesta nu a precizat dacă discuțiile sunt avansate pe această temă și nici când anume se va produce înscrierea lui Tăriceanu în organizația locală de la Ploiești.

- Publicitate -

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -