Actorul George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, a anunțat pe rețelele de socializare că va candida la funcția de primar al Bucureștiului, cu sprijinul partidului POT.
„Astăzi îmi anunț oficial candidatura pentru funcția de Primar al Bucureștiului. România a fost condusă de aceleași partide timp de 35 de ani – iar rezultatele se văd în fiecare colț al acestui oraș. E timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care lucrează pentru oameni.
Candidez alături de Partidul Oamenilor Tineri – o echipă care crede că România trebuie eliberată și că schimbarea reală începe de la generația tânără. Dacă locuiești în București și crezi, ca mine, că orașul nostru poate deveni curat și viu – adaugă-ți semnătura pentru susținerea candidaturii mele”, a transmis Burcea.
George Burcea este cunoscut în special ca actor, dar și pentru faptul că a fost căsătorit cu Andreea Bălăn, alături de care are două fiice.
Pe lângă cei trei candidați anunțați ai coaliției, Ciprian Cicu, Daniel Băluță și Cătălin Drulă, și-au mai anunțat intenția de a se înscrie în cursă Anca Alexandrescu, ca independent, fostul eurodeputat Vlad Gheorghe, tot ca independent, fostul primar al sectorului 3 Liviu Negoiță (PUSL), vicepreședintele fundației Eco-Civica Dan Trifu și Ana Ciceală (SENS).
O filmare cu actorul George Burcea în care pare că dă sfaturi altor bărbați cu privire la modul în care trebuie tratate femeile, și care se viralizeaza pe TikTok, stârnește indignare in ultimele ore în online.
„Bărbați, bateți-le. Dragilor, dacă nu e ciorba fierbinte, sau mămăliga nu e fierbinte, bateți-le, bro! Bateți-le că asta merită probabil, iertați-mă.
Fetelor, sincer vă spun, repet, și închid cu lucrul ăsta, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme.
Vă doresc capace în cap sincer, că asta meritați. Se pare că unele femei asta merită, bro!”
Clipul video care se viralizează acum a fost filmat în 2021 și a fost publicat pe contul de Instagram al actorului.
La momentul respectiv, derapajul acestuia a fost semnalat de activista Alina Dumitriu, potrivit libertatea.ro.
Video-ul a fost postat pe pagina oficială de TikTok a ziarului Adevărul:
@adevarulro Candidatul POT la Primăria Capitalei, George Burcea, îndemna în 2021, pe Instagram, ca femeile să fie bătute. 📰 Află mai multe pe adevarul.ro 📸 Sursa video: Instagram #GeorgeBurcea #POT #PrimariaCapitalei #DeclaratieControversata #adevarul ♬ sunet original – Adevărul
