Când reflectoarele se sting pe scena teatrului și a cinematografiei, rămâne o undă de lumină peste care se apleacă Flacăra Potcovaru, sau Luminița Achim, branduri ale actoriei românești, nimeni altcineva decât doamna Carmen Tănase.
Există vise care nu cunosc amorul artei. Ele nu se ofilesc, rămân ancorate în adâncurile ființei mele, asemenea unui plan care luminează din interiorul conștiinței. Unele vise se împlinesc devreme, altele ca niște „vinuri de aleasă noblețe” au nevoie de timp, răbdare și mai ales încercări pentru a se desăvârși. Jurnalismul a fost visul meu tăcut, înrădăcinat în gânduri și speranțe, hrănit de egoul meu. Un dor care a ars mocnit în sufletul meu, care a supraviețuit timpului, obstacolelor și tăcerii. Și care s-a împlinit!
Atunci când am luat reportofonul si tastele calculatorului ca unelte pe drumul gazetarului, am visat să realizez interviuri și reportaje cu actori, sportivi, artiști, nume celebre ale lumii acesteia. Am visat, așa cum mi s-a spus la interviul de colaborare ca jurnalist: „Ai un perete gol, umple-l cu articole care să fascineze publicul”.
Mă străduiesc clipă de clipă să fac asta. Uneori îmi iese, alteori… doar tu cititorule decizi! Eu voi rămâne consecvent visului meu.
Așa că, în planurile mele am visat să realizez un interviu cu marea doamnă a teatrului și cinematografiei noastre – Carmen Tănase. Zis și făcut.
Carmen Tănase nu este doar o actriță, ci o poveste vie a teatrului și televiziunii românești. Una spusă pe scene, pe ecrane, dar mai ales în sufletele celor care au avut privilegiul să o vadă jucând. O artistă care nu alege calea ușoară, ci pe cea adevărată.
Născută la Ploiești, împlinită artistic la Iași și consacrată pe scena Teatrului Odeon din București, a purtat în suflet lecția Olgăi Tudorache și a transformat fiecare rol, într-o mărturie a adevărului scenic.
Pentru public, Carmen Tănase înseamnă deopotrivă Flacăra Potcovaru din „Inimă de țigan”, Luminița Achim din „Clanul” și vocea gravă care aduce profunzime oricărei scene. În 2025, actrița deschide un nou capitol, devenind jurat în cea mai urmărită emisiune de divertisment din România, „Românii au talent”. De pe băncile școlii de teatru până la lumina reflectoarelor Pro TV, drumul doamnei Carmen Tănase este despre curaj, pasiune, căutarea adevărului și demnitatea de a rămâne autentică în fața unui public care nu a încetat niciodată s-o iubească. Acest interviu, realizat la Sala Luceafărul din București, este o confesiune despre începuturi, glorie și liniște.
Așadar ne-am văzut și cunoscut pentru prima oară într-o zi de sâmbătă, după o zi de repetiții. A fost ca și când ne-am fi cunoscut de foarte mulți ani!
O voce caldă, o întrevedere carismatică, o întâlnire ca între vechi amici. Așa este marea doamnă a teatrului și cinematografiei noastre, Carmen Tănase. Nici nu a fost nevoie de multe prezentări, eu așteptam cu oarece emoție să îi adresez primele întrebări din interviu, iar doamna Carmen obișnuită cu lumina reflectoarelor, aștepta cu calm și empatie întrevederea propusă.
Cum arată punctul zero, Ploieștiul și drumul până la IATC?
Este lung. O copilărie împănată cu teatru, fără gândul meu de a ajunge acolo. Eu aveam alte planuri cu mine. Tatăl meu m-a îndreptat spre scenă, el mi- a schimbat direcția. Am studiat la Liceul „Alexandru Ian Cuza” apoi la Liceul Pedagogic din Ploiești și între timp am cochetat cu un cerc de teatru. Am absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Secția Actorie, la clasa doamnei Olga Tudorache.
Am fost colegă de promoție cu Oana Pellea, Adrian Păduraru și alți actori cunoscuți. Privind acum totul în urmă, nu a fost greu, eu chiar am avut o copilărie frumoasă.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră echilibrul dintre scenă, televiziune și liniștea de la țară?
Nu mi-am propus un echilibru, așa s-a nimerit. Le împac cum pot de bine. Liniștea este mai mult în vacanțe, noaptea, fără sirene, fără miros de gazul mașinilor… Miroase a natură… Toate fac parte din viața mea în mod normal, în mod firesc, nu stau să le analizez.
Anii de început – Iași și întoarcerea la București
După absolvire, drumurile profesionale ale generațiilor de absolvenți se „desenau” pe repartiții. Iașiul a fost prima casă a teatrului pentru Carmen Tănase. Anul 1990 îi schimbă oarecum drumul artistic, mutarea la Teatrul Odeon devine un destin asumat. Aici, spectacolele se acumulează ca niște capitole într-o carte care nu-și termină niciodată povestea.
Dacă ați putea descrie viața de acum într-un cuvânt?
Pot să răspund într-un singur cuvânt. Agitată!
Cum a fost admiterea la IATC, clasa Olgăi Tudorache?
Eu am făcut pregătire cu Olga Delia Mateescu, o pregătire temeinică. Ea a pus tot sufletul în pregătirea asta, pentru că eram primul om și cred că am rămas singurul om pe care l-a pregătit vreodată.
Îmi aduc aminte că am lucrat prima poezie – Vis – a lui Eminescu, vreo trei luni, numai poezia aceasta. Deci vă dați seama la ce detalii, la ce amănunte a lucrat cu mine. Am ajuns să înțeleg atunci, în primele trei luni, că nu este ușor ceea ce am de făcut. Examenul a fost cu emoții, pentru că doream neapărat să intru, dar m-a ajutat Olga Delia în cele mai mici amănunte. De la cum mă îmbrac, cum îmi aranjez părul, cum mă prezint, cum să nu stau de vorbă cu ceilalți concurenți care e posibil să-mi transmită din emoțiile lor și așa mai departe…
Care a fost cea mai dură observație pe care v-a făcut-o doamna Olga Tudorache și cum v-a modelat ca actriță?
Nu mai țin minte, pentru că nici nu știu dacă… Orice duritate a ei, orice glumă, orice asprime, orice drăgălășenie pentru noi erau ca un balsam, pentru că ne uitam la ea ca la soare. Mi se părea ceva așa extraordinar că am ajuns la clasa ei. Era un monstru sacru, nici n-aș fi visat vreodată!
Mulțumim lui Dumnezeu pentru că așa a fost. Pur și simplu a fost o „cloșcă” și noi eram niște pui care ne învârteam în jurul ei, ne țineam după ea tot timpul. Și la școală, și după aceea la spectacolele ei, o duceam acasă și abia apoi plecam.
Popularitatea serialelor și mitologia Flacărei Potcovaru
Serialele te duc în sufrageriile oamenilor. Îți trăiesc personajul lângă farfuria cu supă sau cana de cafea. Este o responsabilitate asumată a actorului. Doar el este mesagerul. Și dacă o face bine, rolul devine celebru.
Cum ați trăit succesul rolului Flacăra Potcovaru din serialul ”Inimă de țigan” care ajuns un brand ?
A devenit un personaj celebru în timp, nu dintr-o dată. Am luat-o pas cu pas, firesc așa. Noi am lucrat foarte mult în studiouri la Buftea până să se difuzeze pe postul de televiziune. Am intuit că va avea succes, pentru că era clar ceva exotic, dar nu am bănuit că va avea un asemenea impact Azi după 20 de ani de la lansare, încă sunt copii cu vârsta de 4-5 ani care știu cine sunt personajele.
Povestindu-mi despre această longevitate a unui personaj dintr-un serial de televiziune, care este, secretul construirii unui asemenea rol?
În primul rând, scenariul trebuie să fie bun, regizorul trebuie să fie foarte bun, producătorul trebuie să fie curajos, să aibă încredere și să meargă cu echipa. Noi am avut o echipă excepțională, nu se poate fără. Am fost o familie. Toți am fost pe aceeași lungime de undă!
Ce ați simțit la rolul din deja celebrul serial ”Clanul”? Ce v-a atras la Luminița Achim și cum ați construit acest personaj?
Pe Luminița Achim am considerat-o o „Fefeleagă” modernă, un profil complet, dramatic.
Chiar și cu dozele ei de umor, tot dramatism era. Mi-a plăcut foarte mult. Scenarista Lia Bugnar, scrie țintit pentru actor. Ne și cunoaștem. Și scrie, realmente, îmi pune vorbele în gură. Adică, nu prea trebuie să fac eu niciun efort, că le-a făcut Lia pe toate.
Sigur, cu mâna pe inimă spun că-mi place mai mult comedia, dar este foarte solicitantă și drama. Și să te pui în pielea acestui personaj nu e deloc ușor, că te costă. Am plâns 12 ore la filmări, nu ieși repede din pielea ei.
Privirea înainte
Întrebările curioase nu o sperie. Le primește cu un zâmbet care mă fascinează.
„Oamenii vor să știe cine ești. Eu prefer să se știe cum gândesc personajele mele, prin ele mă înțelegeți cel mai bine.”
Când povestea atinge subiecte sensibile, răspunsul vine scurt, rotund, fără să vândă spectaculosul ușor.
Cum ați primit propunerea de a fi jurat la „Românii au talent”?
Am explodat de bucurie. Mi-am dorit de mult asta. De ani de zile îmi doresc să pot fi parte din juriul acestei emisiuni. M-am lipit de tavan, am țipat de bucurie, iar în ziua aceea nu s-a putut discuta cu mine, că eram pe norișori, în lumea mea. Acum mi-a trecut, dar am în continuare niște emoții de nu pot să vă explic”.
Ce așteptări aveți de la concurenți?
Vreau curaj, spectacol, lucruri noi. Sunt foarte curioasă. Vreau să văd chestii noi, lucruri pe care nu le-am mai văzut până acum. Noi suntem extrem de talentați. Eu mă uit și la variantele din alte țări și văd câtă carismă au românii. Am rămas oameni talentați, creativi, simpatici, amuzanți.
Cum veți îmbina empatia cu severitatea? Există vreun moment în care v-ați gândi că ați putea fi prea exigentă?
Sunt empatică, dar nu las de la mine prea mult. Sper să fiu o prezență agreabilă. Da, se poate. Se poate întâmpla și asta. O să vedem.
Cum vă raportați astăzi la amintirea lui Victor Parhon?
Victor, „Țucu”, cum îi spuneam toți, este parte din mine. El nu este amintire, el este prezență. Nu știu să răspund altfel. Este tatăl băiatului meu, îl văd în fiecare secundă în fiul meu. Chiar vorbesc cu el de multe ori, mă sfătuiesc. Nu l-am considerat niciodată altfel, decât plecat.
Ce lecții i-ați transmite fiului dumneavoastră, Tudor?
Nu mai am ce să-i transmit, mă învață el pe mine acum. Câteodată învățăm noi de la copiii noștri.
Ați refuzat vreodată un rol? Dacă da, ce v-a făcut să spuneți nu?
Am refuzat odată un rol, dar care nu mi s-a părut deloc relevant. Mie mi s-a părut că miroase a blasfemie. Nu neg, se poate și asta pe scenă, dar nu este genul meu. Și am spus frumos că e ceva ce nu mă reprezintă și nu… Nu, altfel nu am refuzat.
Dacă ar fi să lăsați un testament artistic într-o singură propoziție, care ar fi aceea?
Nu știu, habar nu am, nici nu m-am gândit vreodată, dar nu sunt în măsură eu nici să dau lecții, nici să las ceva cu „limbă de moarte”.
Voi învăța până când o voi închide ochii. Sunt un om, v-am spus, curios și învăț din absolut tot ce mi se întâmplă. Dar îmi vine în minte acum un citat care este din Shakespeare cred, dar pe care și l-a asumat Gina Patrichi, pe care eu am divinizat-o, alături de doamna Olga Tudorache. „De lucru să am până la sfârșitul vieții și viață să am până la sfârșit”.
Vă propun un joc, eu sunt scenaristul și vă voi adresa câteva întrebări fulger iar dumneavoastră sunteți pe scenă. Ce ziceți?
Un rol pe care l-ați visat și nu l-ați jucat?
Ana Karenina.
Ce melodie ascultați când sunteți melancolică?
Numai muzică grecească. Marinella.
O carte pe care ați reciti-o?
„Magicianul” – John Fowles.
Ce vă face să râdeți cu lacrimi?
Umorul de bună calitate.
Care este cel mai neobișnuit lucru pe care îl faceți când nu este nimeni prin preajmă?
Îl fac și când este lumea prin preajmă. Nu este neobișnuit. Mă joc bile pe telefon.
Doamna Carmen Tănase, a acceptat din priviri jocul propus. Dovada lui, sinceritatea și franchețea răspunsurilor. M-am simțit onorat că am putut fi pentru câteva momente „scenaristul”.
Cu siguranță voi fi alături de mulți dintre dumneavoastră spectatorii, care aplaudă frenetic și cer bis la tragerea cortinei. Actorii mari ai scenei românești merită prețuiți!
REPERE DESPRE CARMEN TĂNASE
- Născută pe 18 ianuarie 1961, la Ploiești.
- Absolventă IATC, clasa Olga Tudorache.
- 1984–1990: actriță la Teatrul Național Iași.
- Din 1990: actriță la Teatrul Odeon București.
- Roluri definitorii: Flacăra Potcovaru din Inimă de țigan și Luminița Achim din Clanul.
- Numeroase alte apariții pe scenele teatrului și ale cinematografiei.
- August 2025: jurat la „Românii au talent”.
Carmen Tănase a înțeles că fiecare rol este o viață, fiecare viață are un rol. Astăzi, între scenă, televiziune și curtea de la țară, ea poartă mereu același daruri – demnitatea mână în mână cu popularitatea.
Asemenea unui dirijor care ridică bagheta și orchestra îl urmează, doamna Carmen Tănase intră în rol nu ca să strălucească singură, ci ca să bucure publicul spectator. Iar când cortina cade, rămâne promisiunea discretă că mâine, marea doamnă a actoriei noastre – Carmen Tănase, va urca din nou pe scenă.
Și pentru ca să zâmbiți așa cum am făcut eu, închei prin cuvintele doamnei Carmen, la întrebarea Care este cel mai neașteptat lucru pe care vi l-a spus un spectator?
„Fă vecină ești mai talentată ca mine!”
La finalul acestui reportaj aveți continuarea dialogului cu marea actriță a scenei românești.
