Petre Ghițeanu, profesorul care ascultă lemnul

Într-o vreme în care lumea pare tot mai grăbită, iar produsele ies din fabrici fără pic de suflet, mai apoi rătăcite într-un ungher prăfuit de vreme, există oameni care îndrăznesc să lucreze altfel, cu răbdare, cu suflet, cu mâinile goale.

Printre ei, Petre Ghițeanu, un profesor pensionar din Ploiești, care a ales ca mod de viață, o punte între trecut și prezent. Îmbină meșteșugul și educația cu arta și tradiția, ține trează povestea unei meserii vechi și nu o lasă să se piardă. Fost dascăl de desen, a dus mai departe lecția despre frumos nu doar pe hârtie, ci și în lemn.

Maestru al crestăturilor tradiționale în lemn, se remarcă prin diversitatea gamei de obiecte realizate. Linguri, jucării, pristolnice, cruci și mărțișoare, nu sunt obiecte obișnuite, ci mici rugăciuni încrustate cu migală, povești care poartă în ele memoria neamului.

„După ce-am ieșit la pensie, n-am știut să stau”, spune blând Petre Ghițeanu, ridicând privirea de pe o lingură abia începută. Așa a început frumoasa poveste cu meșterul popular.

De la tabla clasei la masa de lucru

Profesorul Ghițeanu, a predat ani buni, desen la școala din Băicoi. A rămas cu tonul cald  cu care își încuraja elevii, dar viața l-a mutat din clasă la bancul de lucru. Pasiunea pentru lemn a venit întâmplător, cum spune el, și i-a devenit ritm zilnic.

„Am început să lucrez lemnul în urmă cu vreo 45 de ani. De mic copil ciopleam, iar unelte îmi erau cuțitele din bucătăria mamei. Îmi amintesc că pe la 8 ani am realizat o sabie de lemn, iar mai apoi o bărcuță.”

Atelierul lui Petre Ghițeanu, o magazie ca anexă a casei, este mic dar luminos. Ferestrele lasă să pătrundă o lumină blândă, care se joacă pe mesele acoperite cu așchii de lemn și dăltițe. Miroase a lemn proaspăt, miroase de parcă aș fi în pădure.

Cum ați descoperit meșteșugul în lemn după o viață dedicată catedrei?

Eram prin anii 1970 -1971, profesor de desen, am predat elevilor Istoria Artelor și Arta Populară. Am avut atunci ideea să le duc copiilor câteva bucățele de lemn cu care să lucrăm ceva simplu, un triunghi, dinții de lup… Culmea – elevii au fost încântați.

În paralel am fost autodidact și am început să studiez arta prelucrării manuale a lemnului. Pentru a aprofunda mi-am cumpărat albume de artă, cam tot ce se găsea pe piață la acel moment.

„Lemnul nu se grăbește, are timpul lui și trebuie să știi să îl respecți.”

Domnule Ghițeanu, de ce lemnul?

Lemnul are o tihnă a lui. Îl iei crud și, dacă nu-l grăbești, îți dă tot ce are. Pe mine m-a cucerit — m-a pus la muncă și m-a ținut departe de televizor. Lemnul are viață, trebuie să o simți.

Iar când ai produsul gata, este ca și un copil pe care l-ai născut. Acum și trăiește. De mic copil, am simțit că acest material este apropiat de om. Este prietenos și cald. Se supune artei!

Fost profesor de desen, Petre Ghițeanu a învățat să privească lumea prin detalii. Spune că un copil care reușea să facă o linie dreaptă pe caiet însemna, pentru el, o mică victorie.

Acum, în atelier, victoriile sunt așchiile fine care cad una după alta, semn că lemnul se lasă convins. „Profesorii vorbesc mult. Lemnul nu. Îl lași să te învețe”, adaugă el, zâmbind. Fiecare obiect pe care îl creează, este o lecție de răbdare, o lecție de tăcere.

Motive, semne, răbdare

Masa lui de lucru te fascinează. Este aidoma unui mic muzeu, troițe, cruci solare, linguri cu „funia vieții” pe cozi, inimi și păsări stilizate. Nu sunt doar obiecte frumoase, sunt semne.

Ce reprezintă simbolurile de pe obiectele care le aveți aici?

Funia înseamnă continuitate, rombul reprezintă ogorul, pasărea este sufletul care se ridică. Pe  lingură este un motiv ce reprezintă soarele, iar de-o parte și de alta spicele de grâu. Pe o altă crucea.

Arborele Vieții, pasările, ghinda, sau steaua cu opt colțuri, toate se regăsesc în micile sculpturi. Fiecare simbol poartă o poveste veche, fiecare linie e un drum între generații. Forma lui finală trebuie să transmită un mesaj.

Mă opresc cu privirea la o lingură ce simt că inspiră energie și putere. Radiază lumină și credință. Poartă un simbol al unei împreunări ce nu poate fi ușor dărâmată.

Este o transpunere a ideii meșterului popular, prin care unirea a două suflete este de neclintit. Profesorul nu se dezminte, mă privește atent ca pe un elev ce studiază… Pasiunea nu se uită niciodată!

„Zbor de Iubire”

Ce reprezintă cele două păsări cu ghinda prinsă în ciocul lor?

Sunt aidoma oamenilor care rămân fideli unul altuia pe viață. Este simbolul familiei. Sărutul lor prin ghinda ce o țin în cioc, reprezintă puterea și credința că iubirea adevărată nu poate fi desfăcută vreodată.

Ghinda, fructul stejarului, arborele cu rădăcini puternice bine ancorate în tradiție și istorie. Coroanele păsărilor sunt simbolul binecuvântării divine, al respectului și onoarei.  Am intitulat-o simplu: „Zbor de Iubire”.

Cum alegeți esențele și modelele?

Teiul e fin, plopul curge ușor, salcâmul rămâne. Aleg esența după cum simt eu. Apoi aleg simbolurile despre care am povestit. Ele sunt vechi, dar mereu actuale. Reflectă identitatea noastră pe care vreau să o păstrez.

Ce înseamnă pentru oameni obiectele sculptate de dumneavoastră?

Oamenilor le lipsește conexiunea. Când vin și cer ceva, nu cer doar frumusețe, caută liniște. Acum înțelegi cine suntem noi, răscoliți de viață, dar însetați de sens.

Care e cea mai mare dorință a dumneavoastră ca meșter popular?

Ucenici care să înțeleagă ce înseamnă răbdarea. Să știe că meșteșugul nu este consumabil, reprezintă sacră educație. Fără asta, tradiția e doar o amintire goală. Vă reamintesc doar cuvintele marelui nostru Nicolae Iorga „ un popor fără cultură este o gloată…”

Care v-a fost deviza atâta timp cât ați fost la catedră?

Cinstit, să fiu cinstit și să fac lucrul temeinic. Să rămână ceva. Temeinicie, cât am putut să fac. Că a fost bine, că a fost rău…Timpul a cernut… Un lucru este cert, am pus pasiune și iubire, am vrut să las ceva bun în urma mea!

Povestea care rămâne

Vă rog la finalul acestui interviu să transmiteți un cuvânt pentru cititorii Observatorului Prahovean

Timpul, răbdarea și identitatea nu se pierd, atâta vreme cât există oameni care să le transmită mai departe.

Petre Ghițeanu nu sculptează doar lemnul, ci modelează timpul. În fiecare liniuță realizată vezi o lecție de răbdare. Pentru meșterul popular Petre Ghițeanu, meșteșugul nu reprezintă o meserie, ci un talant primit ca dar.

Cuvintele lui, produsele sale, sunt testamentul unui profesor care nu a încetat niciodată să învețe și să predea. Iar tradiția pe care o păstrează vie prin fiecare dăltiță de lemn, prin fiecare lingură, prin fiecare cruce lucrată, devine o lecție pentru noi toți – „timpul, răbdarea și identitatea nu se pierd, atâta vreme cât există oameni care să le transmită mai departe”.