Cafeneaua lui Caragiale, povestea unui vis împlinit

„Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe.”- Ion Luca Caragiale. Lume, lume… semne că trăim în orașul lui Caragiale. Cu toții suntem personaje unii chiar cu rol din schița al cărui titlu se potrivește perfect în aceste zile „Căldură mare, monșer!”

„Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius… Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degeteul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârşit, un fecior vine să deschidă.”

Așa am ajuns și eu într-o zi de vară la singura cafenea – muzeu din România, Cafeneaua lui Caragiale!. Nu pe strada Pacienței, ci pe strada Teatrului, fix coincidență la numărul 11, fără bis! Nu am fost eu cu trăsura ( deh.. ce mi-ar fi plăcut), și nici nu am pus „degeteul” pe sonerie. Epoca moderna, am pus „degeteul” pe tastele telefonului, să mă întrevăd nu cu feciorul, ci cu Rodica Georgescu, inițiatoare, gazdă, visătoare și antreprenoare.

Aici, printre replici celebre și cafele cu personalitate, Rodica a reușit să creeze un loc care este mai mult decât un spațiu de relaxare, este un omagiu viu adus spiritului marelui scriitor.

La o șuetă despre Cafeneaua lui Caragiale, am tot povestit despre viață, artă, umor și despre cum visele dacă sunt trăite cu toată ființa, pot deveni realitate.

Cine este Rodica Georgescu, dincolo de cafea, artă și Caragiale?

Sunt un om. Atât. Un om care muncește de pe la 14-15 ani, nu pentru că poate ar fi fost normal, ci pentru că a fost necesar. Sunt antreprenor, designer vestimentar, artist, mamă, soție. Sunt o femeie cu vise mari și forță de muncă și încă învăț cine sunt. Sunt născută în Vălenii de Munte, am copilărit în Măgurele. De pe la 14 ani, sunt „adoptată” de Ploiești.

Cum a apărut ideea Cafenelei lui Caragiale? Cum ați găsit acest loc?

Ah, poveste…. cu un bilețel scris de mână. Mă plimbam prin zona Teatrului Toma Caragiu, visam cu ochii deschiși la o cafenea boemă, care să te facă să te simți ca-n altă țară. Și… văd în geam „Se închiriază”. Mi-a tresărit inima. Am sunat imediat. Era o problema cu o mică defecțiune. Am renunțat. Apoi am sunat din nou. Am simțit că acolo trebuie să fie. Că acel spațiu mic, dar cu poveste, va deveni Cafeneaua lui Caragiale.

Cafenea-muzeu, cu meniu literar și atmosferă de epocă

„Când pășești în cafenea, să simți că ai trecut în altă epocă – asta mi-am dorit. Nu am vrut doar o cafenea. Am vrut o experiență completă. O poveste.”

A fost ușor? Cum s-a întâmplat?

Deloc. A durat  aproape șapte luni să o amenajăm, iar șase din ele le-am petrecut căutând mobilierul potrivit. L-am adus din Franța. Nu voiam ceva generic. Am vrut să pășești în timp. Să simți că intri într-un alt veac. Să fie ca-n schițele lui Caragiale. Puțin ironic, puțin nostalgic, puțin comic și foarte autentic.

De ce Caragiale? De ce nu altceva?

Pentru că trăim în orașul lui. În țara lui. Pentru că totul în jur pare o comedie bine scrisă. Ironia, sarcasmul, zbaterea între ridicol și sublim – toate sunt ale noastre. Eu sunt o fire ironică, mă ironizez pe mine însămi. Așa că era firesc să-mi doresc o cafenea cu Caragiale la masă. Sau măcar în meniu.

Meniul este un moft, sau…

Nu este doar un moft. Când clienții citesc meniul, încep conversații. Se amintesc replici. Se întreabă copiii „Dar cine este Goe?” și părinții le povestesc. Așa se naște legătura. Cafeneaua devine loc de poveste. Povestea este prezentă peste tot: de la decorul de epocă, până la meniul inedit, unde cafeaua se numește „Zița”, limonada devine „Domnul Goe”, iar fiecare denumire stârnește zâmbete și amintiri. Clienții încep discuții doar citind meniul. Copiii întreabă: Tati, dar ce înseamnă? Și așa se naște un dialog despre literatură. Despre Caragiale. Este fantastic.

Ce altceva se întâmplă în cafenea?

Avem serate literare, lansări de carte, expoziții de artă. Tinerii artiști expun la noi încă de acum un an. Proiectul „O săptămână pe lună”, inițiat de Raluca care i-a ajutat să înțeleagă că arta nu se ține în sertar. Se arată, se trăiește, se celebrează. Avem și o galerie. E o comunitate care s-a format natural, fără să forțăm nimic.

Ce caută lumea aici? O cafea? Un refugiu de timp? O poveste?

Relaxare. Ceva le îmbină pe toate. Însă, în același timp, avem și oameni care vin să lucreze. Avem copii care vin să deseneze, avem copii care vin să își facă temele, avem oameni care vin la întâlniri de afaceri. Cumva se asociază spațiul acesta cu ceva intim  relaxant, familiar. Ceva plăcut pentru fiecare.

Cine vă calcă pragul?

Absolut toată lumea. De la elevi de liceu și studenți, la profesori universitari, la actori. Turiști din toată lumea, Israel, Italia, Grecia, Ungaria. Am avut chiar și un domn care ne-a adus cadouri din Spania. Vin special pentru acest loc. Deși ploieștenii încă ne spun că suntem „ascunși”.

Și totuși, singura cafenea-muzeu din România. Asta este remarcabil.

Da, o cafenea-muzeu. Avem exponate originale și copii după obiecte din Muzeul Caragiale. Ziare vechi, texte rare, o copie a actului de botez a lui Caragiale.. Nu sunt doar pentru decor. Aici spiritul acelor vremuri se trăiește.. Oamenii simt asta. Avem și un caiet al oaspeților, ca un oracol. Unii scriu, alții doar zâmbesc.

Rodica nu doar servește cafea și artă. A creat și un ziar: „România lui Caragiale” dedicat faptelor bune.

M-am săturat de știri negative. Așa că am făcut un ziar care apare lunar, în care promovăm doar lucruri frumoase din oraș. Fapte bune. Primul interviu a fost cu Tudor Gheorghe. Apoi Maia Morgenstern. Ziarul este disponibil în cafenea. Îl poți citi lângă o cafea sau îl poți lua cu tine.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest loc?

Este visul meu. Eu nu mai beau cafea acasă. Doar aici. Dacă nu apuc să vin, sar peste. Pentru că aici este sufletul meu. Când o doamnă mi-a spus „Mulțumesc că m-ați primit în sufrageria voastră”, am știut că mi-am îndeplinit scopul. Nu am vrut un business. Am vrut un refugiu. Pentru mine și pentru alții.

Ce le spuneți celor care vin aici pentru prima dată?

Le spun vorba lui Caragiale: „Fiți sănătos și vesel!” Pentru că nu ai nevoie de mai mult.

Și dacă aș sta față-n față cu Caragiale, i-aș spune doar atât: „Mulțumesc, monșer!”

În această cafenea cu fiecare ceașcă de cafea și fiecare șoaptă de conversație, spiritul lui Caragiale încă zâmbește amintindu-ne că viața este o piesă de teatru fără repetiții. Aici, unde trecutul și prezentul se întâlnesc la masa unor povești nespuse, fiecare vizitator devine, pentru o clipă, actorul principal.

Cafeneaua lui Caragiale nu este doar un loc ci o stare de spirit, o punte între generații, unde fiecare ceașcă de cafea devine un elogiu adus marelui nostru scriitor, care știa să râdă, să critice și să iubească.

Aici, în fiecare colț, răsună ecoul vorbelor lui Caragiale: „Nu-i nimic mai greu de învățat decât să vorbești pe scurt.”

1 de 11