La acest final de an, petardele şi pocnitorile nu mai sunt doar obiecte ce pun în pericol integritatea fizică a oamenilor, ci sunt interzise prin lege. Cei care le mai folosesc riscă până la 7.500 de lei amendă sau chiar închisoare de până la cinci ani.
După ce numeroase persoane au ajuns ,în ultimii ani, la spital pentru că s-au accidentat cu petarde, legea s-a schimbat.
Cei care vor să se distreze astfel în noaptea dintre ani trebuie să știe că riscă o amendă usturătoare, chiar și închisoarea.
Singura variantă legală pentru amatorii de astfel de distracții este angajarea unei firme autorizate, cu pirotehnişti. Măsura vine după ani întregi de accidente grave, dar şi pentru protejarea animalelor de companie, notează observatornews.ro.
Practic, de Revelion, cine vrea artificii spectaculoase are o singură opțiune: plătirea unui pirotehnist.
