- Publicitate -

1 Decembrie la Ploieşti, o mizerie: Paradă de 6 minute și discursuri de 60

Luni, 1 decembrie 2025, la Ploiești au avut loc manifestări prilejuite de Ziua Națională a României. Ca de obicei, în fața Catedralei, începând cu ora 10:00 au început să se strângă oamenii. Au venit ploieșteni de toate vârstele, de la cei mai mici până la cei trecuți bine de vârsta tinereții, pentru a sărbători, alături de autorități, Ziua Națională a României.

- Publicitate -

Cum s-a văzut din public acest eveniment? Ca o mare bătaie de joc la adresa celor prezenți, mai ales a copiilor veniți special să vadă defilarea.

Practic, din cele trei ore anunțate, parada, care se presupunea a fi punctul culminant al manifestării, a durat aproximativ… 6-7 minute. Cam atât îți ia să faci jumătate de rond de la Catedrală în pas de defilare. Parada a cuprins cinci formații și niciun fel de tehnică militară. Efectivele au pornit din fața Catedralei și s-au oprit, după ce au făcut jumătate de giratoriu, în dreptul străzii Cuza Vodă. Asta a fost toată parada la Ploiești!

- Publicitate -

Paradă militară fără tehnică și doar jumătate de rond

Atât? Doar atât? Doar pentru asta am venit?!?!”, s-a auzit o mămică din mulțime, care venise cu cei doi copii. Ploieștenii strânși pentru manifestație au avut parte în schimb de o altă „paradă” mai lungă: cea a formațiunilor politice și a instituțiilor care au depus coroane de flori în cinstea eroilor căzuți la datorie.

Mult mai mult a durat recitarea seacă a fiecărei instituții care a depus câte o coroană, și perindarea reprezentanților acestora cu coroanele respective. „Din partea Consiliului Județean Prahova… Din partea Primăriei Ploiești… Din partea Prefecturii Prahova… etc.”.

Bineînțeles că au urmat, la rând, toate partidele politice „filiala Prahova” și instituțiile de cultură din județ. Serios, a durat mult mai mult toată această înșiruire de nume și procesiunea de depunere de coroane decât parada propriu-zisă, momentul-cheie al zilei.

- Publicitate -

Înainte de astea oricum oamenii începuseră să-și cam piardă răbdarea pentru că, nu-i așa, 1 Decembrie este o ocazie care nu poate fi ratată de oamenii politici pentru a rosti „alocuțiuni” pentru a bifa momentul solemn. „Capital de imagine”, se numește, și este practicat de oricine, indiferent de formațiunea politică de care aparține, sau de independența pe care o declară.

Mai bine le scriau pe paginile de Facebook și nu țineau ploieștenii în frig. Niciunul dintre cei veniți și, repet, mai ales copiii, nu veniseră pentru așa ceva.

adunare 1 decembrie ploiesti

1 Decembrie la Ploiești – Raiul comercianților de „stegulețe”

Ai venit fără steguleț în centrul Ploieștiului de 1 Decembrie? Ferească Ăl de Sus! Cum ai putut? Ai devenit, astfel, ținta clară a „comercianților de stegulețe”, aceeași care seara, după lăsarea întunericului, îți vând la târg baloane luminoase, care se strică până ajungi acasă.

- Publicitate -

Stegulețe, stegulețe, stegulețeeeee!”, se auzea, din când în când, în mulțime, în timpul alocuțiunilor rostite la microfon. Nici slujba religioasă nu a fost scutită de aceleași „stegulețe, stegulețe”.

Mă întreb dacă respectivii comercianți aveau autorizații pentru a vinde „stegulețe”. Oare forțele de ordine, prezente în număr mare la eveniment, i-au controlat? Între 5 și 10 lei costa un steguleț, în funcție de dimensiune și, uneori, de comerciant.

comercianti stegulete

La finalul evenimentului, mulți rămăseseră cu ele nedate, în timp ce alții își frecau mâinile pentru că nu mai aveau niciun steguleț în mână, dar buzunarele pline de bani. Chiar, bon fiscal o fi dat vreunul? 😊))… că tot se plânge ANAF-ul că nu are încasări…

- Publicitate -

Dacă unii ploieșteni au catalogat parada de 1 Decembrie, de la Ploiești, ca „slăbuță”, alții au mărturisit că „a fost o mare dezamăgire”. „Nu a fost ca în alți ani, nici nu prea ai avut ce vedea azi. Am venit degeaba”, a spus un bărbat, trecut bine de 60 de ani.

1 Decembrie bifat la Ploiești, autoritățile pot acum să se concentreze pe probleme

La Ploiești, 1 Decembrie, Ziua Națională a României a fost bifată de autoritățile județene (consiliu, prefectură, etc.) și de „filialele Prahova” ale partidelor politice. Au dat cu subsemnatul, au ținut ploieștenii în frig pentru nimic, acum poate se întorc la problemele reale pe care le are județul.

Criza apei din Prahova a ajuns subiectul principal de știri al presei centrale. La noi se așteaptă rezolvare de la centru în timp ce autoritățile locale pasează „cartoful fierbinte” de la una la alta.

- Publicitate -

1 Decembrie 2025, la Ploiești, a fost de toată jena. Nu tehnică militară, nu paradă adevărată, ci doar una a politicienilor locali de care, să fim serioși, nu a fost nimeni interesat.

Din ce în ce în mai rău, din ce în ce mai puțin”, comentau oamenii, pe drumul către case, după finalul manifestărilor organizate astăzi.

Din ce în ce mai puțin interes al politicienilor față de oameni, și de ce își doresc ei, și din ce în ce mai mult interes față de propria imagine, aș completa eu. Asta e… Concluzia: 1 Decembrie 2025 la Ploiești a fost o mare rușine și o mare dezamăgire! Mai bine nu se mai ținea deloc și mergeam cu toții la București!

- Publicitate -

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Iranianul cu inimă de român: 1 Decembrie cu fasole, țuică și straie populare

Într-o lume în care identitatea se măsoară adesea în...

Cum putea fi evitată criza apei din Prahova. ”Bazinul e avariat”

Criza apei care afectează peste 100.000 de locuitori din...

Prosumatorii, victimele sistemului. Produc energie, dar sunt ”arși” la facturi

Sunt prosumator, client Electrica Furnizare. Panourile de pe casă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -