Traficul rutier pe DN1, la Comarnic, se desfășoară cu dificultate astăzi, încă de la primele ore ale dimineții. Au loc lucrări de amenajare a sensului giratoriu care va lega drumul național de centura ocolitoare a orașului.
Potrivit participanților la trafic, coloane de mașini sunt formate atât pe sensul de mers spre Ploiești cât și pe sensul de mers spre Brașov.
Lucrările sunt executate de Asocierea Frasinul SRL – SC Artehnis SRL, iar finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Transport 2021 – 2027, adică din bugetul de stat.
Varianta ocolitoare a orașului Comarnic va avea o lungime de aproape 6 km. Obiectivul principal al viitoarei centuri ocolitoare de la Comarnic este fluidizarea traficului pe DN1.
Termenul inițial de finalizare al proiectului era 31 decembrie 2025, însă acesta a fost prelungit până în vara anului 2026.
La începutul lunii septembrie, proiectul era realizat în proporție de 55%.
UPDATE: Polițiștii Serviciului Rutier Prahova informează participanții la trafic că au fost demarate lucrările de asfaltare și amenajare a intersecției cu sens giratoriu dintre DN1 (E60), kilometrul 106, și DJ101R – Comarnic, parte a proiectului privind construcția centurii ocolitoare a orașului Comarnic.
Pentru desfășurarea în condiții optime a lucrărilor și pentru asigurarea siguranței participanților la trafic, circulația rutieră se desfășoară alternativ, dirijată de polițiștii rutieri. Lucrările de asfaltare se vor desfășura inclusiv pe timpul nopții și vor continua în zilele de 28 și 29 octombrie 2025.
La fața locului acționează în permanență polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, care monitorizează traficul și asigură fluidizarea circulației, în vederea prevenirii oricăror evenimente rutiere și a sprijinirii conducătorilor auto în identificarea rutelor alternative. Recomandări pentru conducătorii auto:
- respectați semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă;
- circulați cu prudență sporită și reduceți viteza în apropierea zonei de lucru;
- evitați deplasările în intervalele de vârf și utilizați rutele alternative, conform indicațiilor polițiștilor rutieri;
- manifestați răbdare și înțelegere față de restricțiile instituite, acestea fiind necesare pentru finalizarea în siguranță a lucrărilor.
