Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat la volan sub influența alcoolului și fără permis de conducere în zona de sud a Ploieștiului.
„În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data de 24 octombrie a.c., orele 01.10, polițiștii au oprit pentru control un autovehicul care circula pe o stradă din zona de Sud a municipiului.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 32 de ani din municipiu, care, în urma verificării legalității documentelor, s-a constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în autovehicul a fost identificat și proprietarul acestuia, ca fiind un bărbat de 42 de ani din municipiu, care i-ar fi încredințat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice.
În urma administrării probatoriului, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere”, au transmis reprezentanții Poliției.
Zilele trecute, un alt șofer beat criță a fost oprit în trafic pe DN1, la Bușteni. Șoferul, un tânăr de 23 de ani din județul Mureș.
Întrucât existau indicii cu privire la consumul de băuturi alcoolice, polițiștii rutieri au procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ieri, polițiștii din Drajna, au oprit au oprit în comuna Posești, un vehicul condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul nu este înmatriculat iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
