Mircea Labă, personalitate marcantă a mediului economic ploieștean, fondator al companiilor Petroconsult și IPIP Ploiești, a murit astăzi, 24 octombrie.
Societatea Petroconsult Invest a făcut anunțul decesului acestuia.
„Domnul Mircea Labă a fost un vizionar al industriei petroliere românești, un om de o rară competență, integritate si modestie, care a contribuit decisiv la consolidarea prestigiului tehnic și profesional al Ploieștiului pe plan național si internațional.
Prin munca sa neobosită, a format generații de specialiști și a lăsat în urma sa un exemplu de devotament, rigoare și demnitate.
Comunitatea ploieșteană pierde un lider respectat și un adevărat reper moral. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții societății.
În data de 27 septembrie, Mircea Labă a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Ploiești.
Mircea Labă s-a născut într-un sat din fostul județ Turda, într-o familie de dascăli, părinții find cei care l-au inspirat cel mai mult în viață.
În 2013 ocupa locul 273 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 13 milioane de euro. În ediția precedentă, el se clasa pe poziția 388, cu o avere de 9-10 milioane de euro.
Mircea Labă a intrat în afaceri în 1990, la vârsta de 60 de ani, și consideră că acela a fost cel mai curajos lucru pe care l-a făcut vreodată.
El deținea compania de consultanță pentru industria petrolieră Petroconsult.
Până în 2015 a deținut și IPIP SA Ploiești – Institutul de Proiectări pentru Instalații Petroliere, contractor general pentru tehnologii și instalații din domeniul prelucrării petrolului, chimiei și petrochimiei, cu activități în peste 30 de țări, pe care l-a vândut către concernul Kraftalangen, specializat în construcții de conducte și instalații pentru industriile chimică, petrochimică și energetică.
