Joi, 13 noiembrie 2025, România a obținut aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles.
Până acum țara noastră a încasat 10,7 miliarde de euro din PNRR, iar până la finalul anului viitor se așteaptă o sumă similară. Aceasta este esențială pentru relansarea economică.
Planul revizuit, aprobat joi la Bruxelles, are o valoare totală de 21,41 miliarde de euro, dintre care 13,57 miliarde sunt granturi și 7,84 miliarde împrumuturi. Acesta este construit pe șase cereri de plată, trei fiind deja depuse.
Numărul jaloanelor și țintelor a fost redus de la 518 la 390, fără scăderea ambiției reformelor asumate.
Revizuirea a avut ca scop eliminarea investițiilor cu risc ridicat de neimplementare, trecerea unor proiecte performante din împrumuturi în granturi și introducerea unor investiții cu impact economic și social major, precum capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare sau achiziția de ambulanțe pentru DSU.
Menținerea nivelului maxim de granturi înseamnă mai mulți bani nerambursabili și o presiune mai mică asupra bugetului de stat, ceea ce permite finanțarea investițiilor fără creșterea datoriei publice.
Simplificarea planului și reducerea numărului de jaloane fac proiectele mai ușor de implementat, accelerând lucrările de infrastructură, digitalizare, energie și sănătate.
În acest fel, economia primește un impuls prin crearea de locuri de muncă, creșterea cererii în sectoare precum construcții, IT și transporturi și atragerea investițiilor private.
Per ansamblu, planul revizuit reduce riscul de a pierde fonduri europene și consolidează perspectivele de creștere economică în următorii ani.
Sursa: Digi24
