Se împlinește, astăzi, un deceniu de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 65 de oameni nevinovați au murit, iar alți 150 au fost răniți și au rămas mutilați fizic și psihic pentru tot restul vieții. Ruxandra Geambașu și Narcis Hogea sunt doar doi dintre părinții care și-au pierdut copiii în acea seară de 30 octombrie . Ioana și Alex, de fel din Mizil, respectiv Sinaia, aveau atunci 18, respectiv 19 ani. Au fost victimele cu numărul 56 și 60 ale celei mari mari tragedii din România de după Revoluție.
Pentru alți patru prahoveni, Carmen Irina (Karina) Oprița, Matei Gabriel, Radu Palada și Monica Tănăsoiu, viața s-a oprit atunci, pe 30 octombrie 2015, când o scânteie a declanșat iadul, iar la concertul trupei Goodbye to Gravity speranța s-a transformat în scrum.
Au trecut 10 ani de suferință pentru familiile victimelor și pentru supraviețuitori, 10 ani de (încă) întrebări fără răspunsuri, 10 ani în care ne privim și tragem concluzia că prea multe nu s-au făcut pentru a îmbunătăți un sistem medical din cauza căruia zeci dintre victimele Colectiv n-au avut nicio șansă din cauza infecțiilor nosocomiale contactate în spitale. Asta în România lui „Avem de toate”, care nu a considerat necesar ca tinerii care au suferit arsuri să fie transferați în străinătate.
Nici până azi nu s-a construit un Centru de Mari Arși, ori o Bancă de Țesuturi
Poate, astfel, ar fi fost ajutată inclusiv Lavinia Vlad, ploieșteanca ce s-a făcut bine în Belgia. Asta după ce medicii de la Floreasca îi dădeau 0.01% șanse de supraviețuire din cauza arsurilor și bacteriilor contactate în spital. Avem, în continuare, infecții intraspitalicești, dar și clădiri care nu au autorizație pentru securitate la incendiu.
Dar cel mai dureros, avem, în continuare, la un deceniu de la infernul care a îngenunchiat o țară, părinți care nu mai au lacrimi să își plângă copiii și care continuă să caute adevărul și să îndrepte un sistem de sănătate strâmb din cauza căruia încă mor oameni.
Împietrită de durere este, azi, la 10 ani de la tragedia care i-a smuls singurul copil, și Ruxandra Geambașu
Un medic din Mizil, care a salvat zeci, sute de oameni, dar nu a putut-o salva pe Ioana Victoria, fiica ei de 18 ani, care se visa arhitect.
Ioana a fost preluată din club în stare extrem de gravă și a stat în în comă indusă, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. În dimineața de 16 noiembrie, corpul fetei a pierdut lupta cu extrem de gravele complicaţii rezultate în urma intoxicaţiei cu fum.
În nenumărate rânduri, medicul Ruxandra Geambașu și-a strigat suferința și a cerut dreptate pentru copilul ei, dar și pentru copiii altora asemeni ei.
Astăzi, vocea femeii este la fel de tristă, iar durerea a rămas undeva, acolo, în suflet, împietrită.
„Aș vrea să fie acum 10 ani, 30 octombrie, dar să fie dimineață”
Despre sistemul medical românesc, deși este medic, spune că a rămas la fel, „poate schimbat doar în rău. M-am împăcat cu situația și mă îndrept fără spaimă spre revederea cu Ioana, dar vreau să se recunoască faptul că există infecții intraspitalicești și că se moare din cauza lor. Știți că nici azi, mulți medicii nu își asumă că se moare din cauza acestor infecții? Le numesc decese inevitabile, ceea ce mi se pare o mostră de ticăloșie.
După moartea Ioanei, am învățat să trăiesc cu durerea. Nu va dispărea niciodată, dar voi lupta cât trăiesc, așa, cu puterile mele nesemnificative, pentru o fărâmă de dreptate. Ca sfat, pentru orice familie care are pe cineva bolnav: luați avionul și mergeți la tratament în străinătate. În România se moare și se moare din indolență și nepăsare”. Întrebată ce și-ar dori, azi, la 10 ani de la tragedia care i-a răpit unicul copil, Ruxandra Geambașu a răspuns trist: „Aș vrea să fie acum 10 ani, dar să fie dimineața zilei de 30 octombrie”.
Narcis Hogea, din Sinaia, este și el unul dintre părinții care azi spune că are doi îngeri. „Unul în rai și altul pe pământ”.
L-a pierdut pe Alexandru la doar 19 ani. Nu din cauza focului sau a fumului, ci din cauza că nu a fost transportat, încă din prima noapte, într-un centru specializat pentru mari arși din străinătate. A ajuns la Viena de-abia în seara zilei de șapte noiembrie. Din păcate, în corpul său existau infecții multirezistente la antibiotice. Aceste infecții i-au cauzat moartea, conform certificatului de deces.
„Alexandru ar fi avut acum 29 de ani, dacă i se permitea”
„Un copil minunat pe care şi l-ar fi dorit oricine. Colegii îi spuneau veselie pe picioare. Tot timpul unde vedea pe cineva supărat se ducea şi încerca să-l înveselească şi-i spunea „hai să trăim ziua de azi, să nu mai fim supăraţi!”. Un copil minunat, un copil pe care și l-ar fi dorit orice părinte”, îl descrie Narcis Hogea pe fiul său, Alex.
„Tot ce rămâne pentru mine este o rană adâncă și un gol care nu se va vindeca niciodată.
În timp ce lumea lor merge mai departe, cu tot cu competiții pentru funcții, pentru noi, familiile mutilate atunci, timpul s-a oprit în acea zi neagră. Rămânem cu amintirea lui Alexandru, cu speranțele și visele lui neîmplinite și cu o durere care nu se va diminua niciodată.
Cerem dreptate și adevăr pentru toți cei care au suferit în urma acelei tragedii. Nu execuții în piața publică, doar adevărul. Pentru ca durerea noastră să nu mai devină, în alte posibile situații, durerea altor părinți. Alexandru ar fi avut acum 29 de ani, dacă i se permitea”, e mărturia unui tată care își va trăi întreaga viață împietrit de durere.
30 octombrie rămâne ziua în care 65 de tineri, printre care și 6 prahoveni au plecat mult prea devreme dintre noi. Rămân sute de suflete mutilate pe viață. Și familii care încă își plâng copiii. Cer dreptate. Cer lumină și cer ca cinismul să dispară.
Au învățat să trăiască cu rana sufletească, acceptând că viața lor, a părinților care și-au pierdut copiii, nu mai înseamnă, de un deceniu încoace, așa cum ne-a spus și mama Ioanei Victoria Geambașu, decât „drumul de acasă la cimitir în înapoi”.
