Parohia „Maica Precista” din Ploiești nu este doar un loc al rugăciunii, ci un loc al comunității, este biserica unde oamenii vin nu doar pentru slujbă, ci pentru alinare, sfat și liniște. Aici slujește părintele Ștefan Mușat, un om cunoscut pentru vocea lui caldă, pentru priceperea de a explica lucrurile importante pe înțelesul tuturor și pentru felul în care se apropie de oameni, fără distanță, fără formalism, cu adevărată grijă pastorală.
Biserica „Maica Precista”, una dintre bisericile cu rezonanță veche în Ploiești, are aerul acela rar de a fi, în același timp zid de rugăciune și casă pentru oameni.
Am vorbit despre post cu preotul Ștefan Mușat așa cum îl simte comunitatea, cu întrebări, cu temeri, cu neputințe, dar și cu speranța că, dincolo de gustul bucatelor, există o curățare spirituală, o curățare a sufletului!
Părintele, preot al comunității și martor al vieților care trec prin biserică, vorbește despre post ca despre un medicament. Își face timp să asculte, să privească și să răspundă fiecărui om cu aceeași atenție, fie că vine pentru o rugăciune sau o întrebare apăsătoare.
În aceste zile de post, oamenii vin tot mai des să întrebe, să caute, să înțeleagă. Iar părintele, cu răbdarea lui așezată, le răspunde fiecăruia. Mi-a spus-o și mie, postul nu este o povară, ci o lumină. O lumină care nu se vede cu ochii, ci cu întreaga ființă.
Părinte, cum ați descrie esența postului pentru omul de astăzi?
Pentru ca omul de astăzi să înțeleagă ce valoare are postul, îl rog să citească Dumnezeiasca Scriptură, în Cartea Facerii și acolo o să constate că în vremea când omul era în stare de fericire a Raiului, Dumnezeu i-a recomandat postul. Când i-a spus, din toți pomii să mâncați, dar din acest pom să nu mâncați. Postul își are rădăcina încă din Rai.
Dumnezeu nu a pus o interdicție, ci o rânduială prin care omul să înțeleagă că nu toate sunt de folos. În Vechiul Testament, postul apare constant ca exercițiu de întărire și curățire. Iar Mântuitorul, după botez, a postit 40 de zile și 40 de nopți. Dacă omul ar înțelege valoarea profundă a postului, nu ar mai căuta scuze, pentru că postul este, în esență, o lucrare de vindecare. De aceea, postul are o valoare atât de mare, încât oamenii de astăzi, credincioșii de astăzi, dacă ar înțelege ce valoare are, l-ar ține fără să mai găsească motive.
De ce se ține post și care este fundamentul lui spiritual și practic?
Acolo unde este credință puternică, credinciosul respectă postul. În fosta mea parohie de la Măgula, majoritatea oamenilor aveau peste 90 de ani, 92, 95, 97… O credincioasă a trăit chiar până la 100 de ani și încă patru după aceea. Postul este factor de echilibru atât în trup, cât și în suflet. Este cel mai puternic medicament!
Poate omul modern, mereu grăbit, să țină post cu adevărat?
Un om credincios ține cu tărie postul. Modernismul nu-l împiedică în niciun fel. Fiecare epocă a istoriei a fost modernă în felul ei. Important este ca omul să-și păstreze valorile. În antichitate, am cultura acelei epoci, a urmat perioada medievală, iluminismul, și tot așa. Omenirea a evoluat, omul întotdeauna face un pas tot spre modernizare. Urmează altă etapă de evoluție a societății, ce nu împiedică omul să-și păstreze valorile.
De ce mulți oameni se tem de post și îl percep ca pe o povară?
Pentru că nu au suficientă credință…Teama de post vine din lipsa de încredere și de exercițiu. Oamenilor le recomand să înceapă cu o zi. Apoi încă una. Și tot așa… Postul nu se ține dintr-o dată, ci pas cu pas, cu răbdare. Un om credincios știe ce valoare are postul.
Vindecarea cea nevăzută
Care este folosul concret al postului asupra minții și mai ales al sufletului?
Folosul cel mai mare al postului este asupra sufletului. Omul nu trebuie să țină post doar de bucate, ci și de păcate. Asta înseamnă că, odată cu hrana mai simplă, trebuie să se oprească și de la vorbele grele, de la judecată, de la minciună sau supărare. Pentru suflet, aceasta este adevărata curățire. Postul îl ajută pe om să vadă altfel lucrurile, să se liniștească, să nu-și mai împovăreze sufletul cu greșeli. De aceea spun că are un impact puternic asupra vieții lăuntrice, te așază, te limpezește, te face mai atent la tine și la cei din jur.
„Când omul încetează să facă rău cu inima, atunci sufletul începe să se curețe. Are un impact puternic asupra vieții lăuntrice, te așază. Te liniștește. Îți dă putere să fii mai bun.”, sunt cuvintele spuse de părinte, cuvinte pe care să le luăm ca o lecție de viață.
Ce recomandări aveți pentru cei care țin post?
Să nu se teamă. Postul nu înseamnă să înlocuiești carnea cu salam de post, pentru că acela te duce cu gândul la celălalt salam, cel obișnuit, mai sățios și mai concentrat. Postul înseamnă hrană firească, ușoară, care aduce valoare trupului.
Cum privește biserica situația celor care nu țin post din motive medicale?
Biserica nu pune poveri pe omul bolnav. Când trupul slăbește, prin pogorământ, credinciosul poate primi binecuvântare să se alimenteze pentru a-și întări sănătatea. Dumnezeu privește la neputință cu milă, nu cu asprime. Dumnezeu nu cere omului mai mult decât poate duce. Important este să se păstreze aproape de credință, nu să-și primejduiască sănătatea.
Cine sunt, conform rânduielilor, cei care primesc îngăduință și sunt scutiți de post?
Sunt scutiți copiii mici, bolnavii, femeile însărcinate și cele care alăptează. Nu este o simplă îngăduință omenească, ci una dată de Dumnezeu, pentru că viața și creșterea copilului au prioritate.
Ce poate face cineva care nu reușește să țină post, dar dorește să rămână conectat spiritual?
Cine nu poate posti trupește poate rămâne aproape prin rugăciune, milostenie și un cuvânt bun. Sunt oameni care, deși nu pot ține post, au o inimă foarte curată. Dumnezeu nu judecă!
De ce nu poate exista post autentic fără fapte bune?
Nu există post doar de bucate… Postul adevărat nu înseamnă doar schimbarea alimentelor. Faptele bune sunt partea lui esențială. Ele dau conținut și sens postirii. Postul adevărat înseamnă și renunțare la păcate. Dacă omul scoate carnea din farfurie, dar lasă răutatea în inimă, nu a dobândit mare lucru. Adevărata lucrare a postului începe dinlăuntru, din felul în care ne purtăm unii cu alții, din cuvântul pe care îl spunem, din gândurile pe care le hrănim.
Faptele bune sunt adevărata valoare a postului. Când omul se străduiește să fie mai blând, să nu rănească, să nu vorbească peste măsură, când își deschide mâna către cel nevoiaș și inima către cel trist, atunci postul capătă sens.
Care sunt greșelile cele mai frecvente pe care le întâlniți la credincioși în timpul postului?
Nu m-am ocupat niciodată să număr greșelile oamenilor, nu acesta este rostul preotului. Dar se vede, și în post, și în afara lui, că uneori omul cade în cuvântul rostit în grabă. Vorba care rănește. Judecata pripită. Uneori mințim fără să ne dăm seama, alteori exagerăm, alteori vorbim peste măsură, iar toate acestea apasă mai greu asupra sufletului decât orice fel de mâncare din farfurie. Sunt părinți duhovnicești care spun simplu: «taci puțin». Și nu o spun ca reproș, ci ca îndemn spre liniștire. Fiindcă uneori cel mai mare post nu este cel de bucate, ci cel al înfrânării de orice fel. Când omul își așează cuvântul, își așează și mintea, și inima.
De aceea, dacă ar fi să vorbim despre greșeli, aș spune că cea mai obișnuită este neatenția la ce spunem. Omul poate fi postitor în farfurie, dar să-și piardă pacea printr-o vorbă aruncată. Și atunci tot efortul lui se tulbură. Postul adevărat îl învață pe om și această cumpătare, să-și cântărească vorba și să pună pace în ce rostește. Aici se vede lucrarea sufletească a postului, în tăcerea binevoitoare care vindecă.
Care este mesajul dumneavoastră pentru cedincioși în această perioadă de post?
Să nu se teamă…
Părintele rostește cuvintele pe un ton cald, cu o liniște care nu vine din cărți, ci din oameni. Când spune „să nu se teamă”, simți că nu e o regulă, nici o mustrare, ci o mângâiere. Ca și cum ar spune: nu ești singur, nu pornești pe drumul ăsta fără sprijin.
„Nu vei reuși dacă nu încerci,” adaugă părintele, cu un zâmbet mic, din acela care te ridică, nu care te dojenește. A încerca, este deja un pas spre Dumnezeu. Este poate ca o rugăciune. Postul nu este o povară. Este aidoma unui drum spre liniște și mulțumire.
Iar lecția învățată în urma acestui dialog, a fost cea prin care am mai pus în inimă cateva cuvinte de suflet:
„Nu te teme. Pune un pas. Fă primul gest. Restul îl lucrează Dumnezeu în tine.”
Când am plecat din curtea bisericii părintelui lumina era alta. Nu mai era lumina obișnuită a dimineții posomorâte de toamnă, ci era un fel de tihnă care m-a bucurat.
Cuvintele părintelui Ștefan Mușat nu au fost ca un discurs, ci învățăminte. Am plecat de acolo mergând mai încet, parcă mai atent la lume, la oameni, la mine. Postul nu este o cursă, nici o încercare de putere, ci un drum scurt spre liniștea ta. Și că nu trebuie să fii alt om pentru a-l începe, trebuie doar să fii sincer.
Poate că fiecare dintre noi poartă o frică, un gînd, o oboseală. Poate că ne simțim prea slabi pentru rânduieli, prea împovărați pentru schimbare, prea mici pentru începuturi noi. Și totuși, părintele a spus-o limpede – „Să nu se teamă.”
Este un îndemn simplu, dar este tot ce are nevoie omul ca să pornească pe calea mulțumirii sufletești. Dar el, în esența lui, în forma lui de început, în felul în care îl rostea părintele, însemna altceva, întoarcere, liniște, vindecare. Poate că asta ne lipsește, de fapt.
Iar dacă, citind aceste rânduri, cineva simte în sine o tresărire, oricât de mică, atunci cuvintele părintelui și-au împlinit menirea. Nu pentru că a schimbat lumea, ci pentru că a aprins o luminiță în noi!
