Potrivit celui mai recent raport privind educația al OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), 16% dintre copiii români cu vârste între 6 și 14 ani nu sunt înscriși la școală. Dintre adolescenții cu vârste între 15 și 19 ani, 32% au renunțat la studii. Așadar, un elev din trei nu termină liceul. Neajunsurile școlii românești se reflectă și în Prahova, unde abandonul începe de la clasele primare. Numai în anul școlar anterior, 495 de elevi au lăsat locurile goale în bănci înainte să ajungă la liceu. 92 dintre ei nu au reușit nici măcar să termine clasa a IV-a.
Deși, în luna septembrie 2025, câștigul salarial mediu net din învățământ a fost de 5.657 de lei, lipsa măsurilor de sprijin pentru copii și adolescenți face ca abandonul școlar să fie în continuare un fenomen greu de stopat.
Atât în urban, cât și rural, în școlile din Prahova, abandonul începe din clasele primare. Sute de elevi au renunțat la școală pe parcurs și nu au reușit să termine liceul sau o profesională, fiindcă nu înțeleg la ce le folosește educația.
Rata abandonului mai mare la orașe
Situația, în cifre, potrivit datelor puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean Prahova (ISJPH) arată astfel:
În perioada 1 septembrie 2024-1 septembrie.2025, 92 de elevi din ciclul primar, 229 de elevi din ciclul gimnazial și 174 de elevi din învățământul profesional și liceal au renunțat la școală.
Surprinzător, rata abandonului este mai mare la orașe decât la sate. Astfel, 227 dintre copiii și adolescenții care nu mai figurează în cataloagele niciunei școli provin din unități de învățământ din mediul rural și 268 din unități de învățământ din mediul urban.
Există, însă, și un număr de 116 elevi reintegrați în școală, aceștia reluând cursurile în cadrul unei instituții de învățământ, înainte de a depăși vârsta care le permite să fie elevi.
Copiii pe care îi pierde an de an sistemul renunță la școală, în primul rând, din cauza sărăciei
Copiii pe care-i pierde an de an sistemul renunță la școală, în primul rând, din cauza sărăciei, dar și a faptului că, în anumite comunități în care cutuma nu încurajează educația, fetele își întemeiază o familie înainte de finalizarea învățământului obligatoriu.
„În comunitățile sărace, copiii sunt adesea nevoiți să contribuie la venitul familiei sau să aibă grijă de frații mai mici și de gospodărie, în detrimentul școlii, ori nu sunt susținuți în parcursul educațional.
O altă cauză o reprezintă proveniența din familii numeroase, cu venituri insuficiente sau în care părinții nu lucrează. Deopotrivă, intervine și fenomenul migrației forței de muncă. Părinții plecați să lucreze în străinătate lasă copiii în grija bunicilor, a rudelor sau chiar a fraților mai mari, care uneori nu au autoritatea pentru a supraveghea parcursul școlar al acestora.
Mai sunt și cazuri în care părinții plecați la muncă în străinătate iau cu ei copiii, pe care nu îi înscriu la școală sau nu informează unitatea de învățământ din care pleacă asupra înscrierii lor în învățământul din țara unde ajung.
Părinții care au abandonat la rândul lor școala tind să valorizeze mai puțin educația
Deopotrivă există și familiile dezorganizate, în care copiii nu mai sunt supravegheați, iar interesul pentru școală nu reprezintă o prioritate din cauza nivelul scăzut de educație al părinților.
La fel, părinții care au abandonat la rândul lor școala tind să valorizeze mai puțin educația copiilor lor, iar apartenența la comunități în care cutuma nu încurajează educația face ca fetele să își întemeieze familii înainte de finalizarea învățământului obligatoriu”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Cu alte cuvinte, principalele cauzele ale abandonului școlar vin din afara școlii și atunci școala nu are cum să le rezolve singură.
Încă ne luptăm cu mitul „ce să-i fac, domnule, dacă nu îi place școala?”
Florin Miroiu este învățător la o școală din Prahova, frecventată de copii proveniți din familii vulnerabile.
„Facem ce putem, nu uităm nicio secundă că vorbim despre suflete, nu despre cifre. Fără acces la educaţie, copiii care nu au şcoală sunt condamnaţi la sărăcie. Asta le spun mereu”, mărturisește omul care e învățător pentru 14 elevi de la Școala Gimnazială nr.3 Câmpina. 14 elevi de vârste diferite, care învață la simultan.
„Bătălia pentru a-i determina să nu renunțe la școală e grea. Nu este suficient ca doar un profesor să se implice, ci e nevoie și de autorități, dar și de părinți, fiindcă, în continuare, ne luptăm cu mitul „ce să-i fac, domnule, dacă nu îi place școala?”
Încercăm să îi mai motivăm cu serbări, concursuri, activități în aer liber, fișe de lucru atractive, filme educative. Până și tabla inteligentă este un instrument care îi atragem. Facem tot ce putem pentru ca numărul elevilor pe care îi pierde sistemul să scadă de la an la an, însă, așa cum spuneam e nevoie de muncă în echipă”.
Ultimul loc la investiții în educație
Din păcate, România se află, la ora actuală, pe ultimul loc în Europa la investițiile în educație, potrivit raportului „Education at a Glance 2025” al OCDE, publicat pe 9 septembrie 2025.
Suntem codași din punct de vedere al cheltuielilor per elev/student în învățământ, în rândul statelor membre și partenere ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) Doar 6.069 de dolari se alocă, anual, per elev și student, cea mai mică sumă din Europa, și mai puțin de jumătate din media OCDE, care se ridică la circa 12.500 de dolari pe an.
Se investește în politică. Nu se vrea altceva.