Rompetrol (KMG International) a sprijinit amenajarea primului loc de joacă incluziv realizat în județul Prahova, în Parcul Municipal Vest – Zona Seră din Ploiești, marcând o nouă contribuție adusă unei comunități importante, în care Grupul își desfășoară activitatea. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești și Asociația Pădurea Copiilor.
Spațiul de 1.256 mp oferă copiilor din comunitate un mediu modern, sigur și accesibil tuturor, indiferent de vârstă sau abilități, adaptat tuturor tipurilor de dizabilități – fizice, senzoriale, cognitive și neurodivergențe.
„Prin acest proiect, oferim copiilor un spațiu sigur, prietenos și incluziv, unde fiecare să se poată bucura de joc și de natură. Susținerea comunităților locale este un obiectiv al Rompetrol, iar investițiile în educație, sănătate și protecția mediului sunt moduri concrete prin care contribuim la un viitor mai bun” a declarat Sorin Graure, Directorul General al Rompetrol Rafinare.
„Primul loc de joacă incluziv din Ploiești, realizat în Parcul Municipal Vest, este un proiect important pentru orașul nostru și un exemplu concret de colaborare între administrație, mediul privat și societatea civilă. Este un pas în direcția bună pentru revitalizarea Parcului Municipal Vest, un spațiu cu uriaș potențial, care trebuie redat comunității și valorificat. Prin implicarea Rompetrol și a Asociației Pădurea Copiilor, am reușit să transformăm o zonă neutilizată într-un spațiu sigur, accesibil și prietenos pentru toți copiii, indiferent de vârstă sau abilități. Apreciez sprijinul acordat de Rompetrol comunității ploieștene și deschiderea de a investi în proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții în oraș. Astfel de parteneriate arată ce putem realiza atunci când mediul privat și administrația publică trag în aceeași direcție. Mulțumesc, încă o dată, pentru deschidere și implicare. ” – Mihai Polițeanu, primarul orașului Ploiești.
Proiectul a presupus amenajarea unei pardoseli speciale care asigură accesibilitate deplină, inclusiv pentru utilizatorii de scaune rulante, instalarea de echipamente de joacă sigure și incluzive, implementarea unui sistem modern de irigare, precum și reabilitarea spațiului verde și modernizarea aliniamentului de arbori. Datorită celor 28 de specii de arbori, arbuști și plante aromatice – de la paltin argintiu și stejar roșu până la poteca senzorială cu lavandă și rozmarin – copiii pot explora și descoperi frumusețea naturii, prin toate simțurile.
Designul locului de joacă respectă principiile universale de accesibilitate, cu o pardoseală antitraumă EPDM de 283 mp, care asigură amortizarea căzăturilor și drenajul eficient, alei fără bariere pentru scaune rulante sau cărucioare, echipamente adaptate diferitelor niveluri de abilitate, precum și zone de odihnă și supraveghere dedicate părinților și însoțitorilor.
Spațiul se remarcă printr-o serie de elemente speciale, precum ansamblul central Fun Land, cu panou educațional și multiple opțiuni de joacă, caruselul incluziv și echipamentele pentru experiențe senzoriale, o zonă interactivă cu trompete și tobe pentru stimulare auditivă, leagănul dublu adaptat pentru joc în perechi, spațiul de fitness cu nisip și gălețușe care dezvoltă creativitatea, precum și aleea senzorială cu carusele cub, care asigură siguranță și protecție.
În Ploiești, Grupul operează Rafinăria Vega, cea mai longevivă unitate de profil din România, cu o experienţă de 120 ani, rafinărie care a evoluat de la o unitate clasică, axată pe procesarea țițeiului, într-un producător şi furnizor de produse speciale, cu valoare adăugată, obţinute exclusiv din materiale semifabricate livrate de către rafinăria Petromidia. Totodată, Rompetrol are o prezență semnificativă și în sectorul de downsteam, cu opt staţii de distribuţie carburanţi în județul Prahova.
În 2022, Rompetrol a finalizat lucrările la 4 locuri de joacă din municipiul Ploiești, pe str. Grigore Cantacuzino, str. Triumfului, str. Grivitei şi str. Cameliei, oferind comunității și copiilor o suprafață amenajată desfășurată de 1269 mp și numeroase echipamente de joacă de înaltă calitate.
Rompetrol (KMG International) mai are în derulare, în Ploiești, amenajarea și modernizarea a încă nouă locuri de joacă, situate pe str. Poștei colț cu str. Praga, str. Grindului, str. Cameliei – bloc 111, str. Tudor Vladimirescu colț cu str. Popa Fărcaș, str. Mărășești (între str. Mărășești și Aleea Ciucului), str. Soldat Arhip Nicolae (zona bl. 76, 66, 96), Bulevardul București – bloc 15B-15D, Aleea Streiului – bloc 119 – Parc Câineni și în Parc Câmpinița.
Grupul contribuie la dezvoltarea comunităților din Prahova prin proiecte care susțin educația, cultura și mediul. Compania sprijină programe precum „Șah în școală”, cluburi de dezbateri, proiecte de gândire critică, investiții în școli și donații de instrumente muzicale pentru instituțiile locale de profil.
