Daniel Dragomir, campionul mondial de kickboxing profesionist, luptă la Ploiești, în luna decembrie, în cadrul Galei Colosseum Tournament 48. Totodată, după ce, în urmă cu doi ani, Daniel a luptat pentru David, tânărul bolnav de cancer, și-a propus ca, începând din acest an, să transforme în tradiție îmbinarea luptei acasă cu o faptă bună pentru comunitatea din care face parte.
A fost impulsionat în luarea acestei decizii, spune el, și de faptul că la o mică parte din victoria lui David în lupta cu cancerul au contribuit și sumele strânse în urma vânzării biletelor la Gala Colosseum Tournament. „David acum este bine. Chiar ieri am vorbit cu el”, a povestit Daniel.
A fost impresionat de copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vălenii de Munte
Anul acesta o parte din încasările pentru biletele la gală vor merge către Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vălenii de Munte, unde învață nu mai puțin de 147 de copii cu nevoi speciale. În acest fel, consideră Daniel, poate fi mai aproape de copiii care au atâta nevoie de ajutor.
Ideea, spune el, i-a venit după ce a făcut o vizită în cadrul centrului. „Ideea să-i ajut pe cei mici a venit după ce am fost invitat să vorbesc despre sport la ei la școală, de o prietenă de-a mea care acum este profesoară acolo”, a povestit Daniel.

O surpriză pentru cei mici
Cei mici l-au impresionat mult și a decis ca, de sărbători, să meargă la ei cu o surpriză. „Vreau să facem sărbătorile mai frumoase pentru copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vălenii de Munte”, afirmă sportivul din tot sufletul.
„Dacă ești din Ploiești am două variante prin care poți ajuta: 1. Cumperi bilet la gala de pe 12 decembrie, unde eu voi lupta, și 10% din fiecare bilet voi dona către aceștia. 2. Sau poți face chiar tu un pachet iar eu în privat îți spun ce trebuie să conțină (toate pachetele conțin aceleași lucruri și ne-am gândit la o suma între 50-70 de lei pentru fiecare copil). Iar dacă vrei să ajuți și totuși nu poți ajunge, poți cumpăra un bilet. Procentul o să meargă către școală iar biletul îl voi dona cuiva care ar dori să participe la eveniment dar nu are posibilitatea financiară”, a scris sportivul pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Observatorul Prahovean, Daniel Dragomir a mărturisit că a fost multă vreme „în dubii” dacă va putea lupta în cadrul Galei de la Ploiești. „Am avut o coastă ruptă și trei săptămâni nu am făcut mișcare absolut deloc. Cred că este cea mai mare pauză a mea în ultimii ani”, a declarat campionul ploieștean. S-a întors în sala de antrenament joi, 30 octombrie 2025 și a reînceput pregătirea.
La Ploiești va lupta în trei runde
Deși pentru Gala Colosseum Tournament 48 trebuia să lupte într-un meci în cinci reprize, pentru apărarea titlului, din cauza accidentării planurile au fost regândite.
„Teoretic trebuia să lupt un meci de cinci reprize și să-mi apăr titlul dar, din cauza accidentării și timpului scurt de pregătire rămas, împreună cu organizatorii, am luat decizia să nu fac meciul de cinci reprize de această dată și să-l replanificăm pentru luna mai 2026”, a declarat Daniel Dragomir pentru Observatorul Prahovean.
Și, cu toate acestea, susținătorii vor putea să-l aplaude pe Daniel și să fie alături de el acasă, la Ploiești, pe 12 decembrie 2025. În ceea ce privește meciul de la Sala Sporturilor Olimpia, campionul nu are foarte multe detalii.
„De acestă dată voi lupta într-un superfight pe trei runde iar adversarul nu-l cunosc încă. În ciuda întâmplărilor sunt sigur că voi obține o formă bună până la meci și voi face un meci plăcut de publicul ploieștean”, se arată încrezător Daniel.
Gala Colosseum Tournament 48 are loc pe 12 decembrie 2025, la Ploiești, la Sala Sporturilor Olimpia.
