Greu de imaginat ce poate simți o familie când munca de-o viață se face scrum în doar câteva minute. Greu de imaginat să vezi cum fumul gros și focul puternic distrug ceea ce soții Ionescu, din satul Podgoria, comuna Tătaru, numeau, până pe 19 octombrie, „acasă”. În urmă a rămas doar durere și disperare, dar și dorința celor doi de a se ridica și de a o lua de la capăt.
Din articol
Zeci de ani, Luminița și Costel Ionescu, în vârstă de 60, respectiv 70 de ani, au trudit să ridice locuința, care, miercuri, pe 22 octombrie, a fost mistuită de flăcări. Nu a mai rămas aproape nimic din casă.
Locuința soților Ionescu a ars ca o torță
Din fericire, soții Ionescu au reușit să iasă la timp, doar cu hainele de pe ei, alertați de un vecin. Oameni gospodari, care, în ciuda bolilor de care suferă, se ocupau și de o mică plantație viticolă, cei doi nu au putut face altceva decât să privească neputincioși dezastrul. Un tablou imposibil de privit și atunci, când vâlvătaia a înghițit totul, dar și acum, când se uită șocați la urmările tragediei.
Degeaba s-au luptat pompierii să mai salveze ceva. Casa a ars ca o torţă, flăcările extinzându-se rapid. Din spusele salvatorilor, cauza ar fi fost un scurtcircuit electric.




Luminița și Costel Ionescu sunt în continuare șocați
„Părinții mei nici acum nu și-au revenit din șoc. Tragedia a avut loc unde la pe la 21.30, miercuri seară. Mama a simțit miros de fum, iar un vecin a dat alerta. Focul a pornit de la o anexă și s-a extins cu foarte mare repeziciune.
Au reușit să se autoevacueze la timp și nu pot decât să îi mulțumesc lui dumnezeu că au scăpat, că sunt în viață, chiar dacă din munca lor de-o viață nu au reușit să mai salveze decât niște haine, o pilotă, actele… Nu știu de unde o să luăm puterea și resursele financiare să reclădim totul de la zero”, ne-a mărturisit fiul soților Ionescu, Adrian.
O sumă, cât de mică, poate face o diferență uriașă
Fiecare gest de sprijin financiar, moral sau material este un pas spre reconstrucție, un strop de speranță într-o perioadă atât de grea pe care o traversează cei doi prahoveni.
Donațiile se pot face în contul deschis la Raiffeisen Bank, pe numele Ionescu Constantin: RO82RZBR0000060004636390
