ANAF a descoperit în Prahova o fabrică ilegală de țigări electronice, care funcționa într-o hală de aproximativ 300 de metri pătrați. Momentan nu au fost făcute publice informații cu privire la locația exactă a acesteia.
UPDATE: Ce firmă din Prahova este acuzată de ANAF că fabrica ilegal țigări elecrtonice
UPDATE Imagini din fabrica ilegală de țigări electronice descoperită în Prahova
„În interior, inspectorii au găsit materii prime, aparatură de producție și peste 169.000 de produse — 1.893 ambalate și 167.147 neambalate — cu o valoare de piață estimată la 16,7 milioane de lei.
Societatea nu era autorizată să producă astfel de dispozitive și produse, care sunt supuse autorizării și regimului de accizare prevăzute în Codul Fiscal”, au precizat reprezentanții ANAF prin intermediul unui comunicat de presă.
Prin evitarea taxelor și producția nedeclarată prejudiciul adus statului este de aproximativ 3,8 milioane de euro.
„Descoperirea a fost posibilă în urma unui control derulat de Antifrauda ANAF în cooperare cu autoritățile fiscale dintr-un stat membru al UE.
Acestea au transmis că societatea românească raportase livrări intracomunitare de milioane de euro, deși în România aceasta nu declarase astfel de operațiuni. Mai mult, societății îi fusese suspendat codul de TVA începând cu 1 noiembrie 2025, pentru neîndeplinirea obligațiilor declarative.
Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea activității desfășurate, iar la domiciliul fiscal nu a fost găsit niciun reprezentant, inspectorii Antifraudă au mers la punctul de lucru declarat — o hală dezafectată.
În același perimetru au identificat însă a doua hală, unde funcționa fabrica clandestină. Controlul este în desfășurare, iar inspectorii Antifraudă continuă verificările pentru a stabili întregul mecanism al activității ilegale și obligațiile fiscale aferente.
În acest context, ANAF reafirmă importanța respectării prevederilor fiscale și subliniază determinarea în combaterea evaziunii fiscale, în colaborare cu autoritățile naționale și europene.
ANAF utilizează instrumente de analiză de risc de ultimă generație, baze de date interconectate la nivel european și soluții digitale avansate, menținându-și angajamentul de a combate evaziunea fiscală și de a asigura un cadru fiscal echitabil pentru toți contribuabilii”, mai menționează reprezentanții ANAF în cadrul aceluiași comunicat de presă.
Vom reveni cu detalii!
