- Publicitate -

Aparatele de fitness în aer liber din Ploiești într-o stare deplorabilă

Mai multe aparate de fitness amplasate în parcurile din Ploiești au ajuns într-o stare deplorabilă. Echipamentele sunt uzate, ruginite sau chiar rupte, iar folosirea lor a ajuns o loterie.

- Publicitate -

La Sala Sporturilor, în zona insulei, porțiunea dedicată mișcării este într-o stare avansată de deteriorare. Multe dintre aparate au vopseaua ștearsă, metalul este afectat de rugină, iar o bună parte din platformele pe care sunt montate sunt fisurate sau rupte.

Deși vorbim despre unul dintre cele mai mari și cunoscute parcuri din Ploiești, starea dotărilor lasă mult de dorit și ridică semne de întrebare în privința siguranței.

- Publicitate -

În Parcul Nord, din apropierea restaurantului McDonald’s, spațiul este mai restrâns, iar aparatele prezintă și ele semne clare de uzură. Vopseaua este scorojită, unele elemente metalice sunt deteriorate, însă, cu atenție, echipamentele pot fi folosite, dar nu tocmai în cele mai bune condiții.

În Parcul Mihai Viteazul, aparatele sunt într-o stare acceptabilă din punct de vedere al funcționării, însă se poate observa cu ochiul liber că nu au mai fost întreținute de mult timp. Vopseaua este afectată, iar zona are un aspect neîngrijit cu totul.

În toate aceste locuri, echipamentele destinate mișcării în aer liber ar avea nevoie de reparații și lucrări de întreținere pentru a putea fi folosite în siguranță de cei care le frecventează.

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Tariful apei de criză la HidroPrahova, decis de șefi de parcări la București, Conpet și Cadastru

Este normal ca aproape 100.000 de clienți ai HidroPrahova...

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -