Valul de nemulțumiri în rândul profesorilor, după ce plata cu ora a ajuns să fie comparată de către dascăli cu remunerarea unui zilier, l-a determinat pe ministrul Daniel David să reconsidere sistemul de recompensare financiară a dascălilor.
David ia în calcul să modifice decizia privind plata cu ora a profesorilor, asta după ce măsura a generat un val de nemulțumiri în rândul cadrelor didactice și a adâncit criza de personal din școli. Plata cu ora a scăzut la 30-40 de lei în acest an școlar, de la aproximativ 75-80 lei anul trecut, a spus, la Digi24, ministrul Educației.
„Pot sa fiu de acord că, daca vrei sa încurajezi plata cu ora, valoarea trebuie crescută. Nu cum a fost, dar trebuie crescută”, a spus Daniel David.
Acesta a precizat că plata cu ora pentru profesori este mai aproape de realitate, dar, pentru că salariile sunt destul mici în învățământ, cuantumul este și el scazut.
„Să știți, formula de calcul este corectă. Adică, până acum, salariul se raporta doar la orele de predare, ceea ce nu este corect. Nu ești plătit numai pentru ora de predare, tu ești plătit pentru 8 ore pe zi, aproximativ 40 de ore săptămână, dar, totuși, salariul în România nefiind foarte mare, când împarți salariul nu la, să spunem 20 de ore, ci la 40, valoarea plății cu ora este destul de scăzută”, a explicat ministrul, citat de portalinvatamant.ro.
David a comparat situația cu cea din sistemul medical, adăugând că plata cu ora în educație este comparabilă cu cea pentru orele de gardă ale medicilor.
„Dar asta nu înseamnă că, daca acolo valoarea e scăzută, trebuie să fie si aici”, a mai spus șeful cde la Educație.
