- Publicitate -

Profesor prahovean: „Susțin boicotarea noului an școlar”

Sindicaliștii din învățământ au declanşat un referendum în rândul profesorilor pentru a afla dacă aceștia doresc sau nu să boicoteze deschiderea noului an şcolar, în semn de protest față de măsurile de austeritate generate de „Legea Bolojan”.

Pentru 8 septembrie, prima zi de școală, Simion Hăncescu, liderul FSLI (Federația Sinidiactelor Libere din Învățământ), a precizat, pentru observatorulph.ro, că aproximativ 30.000 de profesori, în loc să fie la catedră, vor fi în stradă, mai exact în fața Ministerului Educației, unde își vor striga nemulțumirile.

- Publicitate -

Și în școlile din Prahova, starea de nemulțumire în rândul profesorilor este una evidentă.

Dan Culicovschi, professor de franceză C.N. „Mihai Viteazul”, Ploiești: „Suțin cu toată deschiderea boicotarea noului an școlar. Efectiv își bat joc de noi. Un profesor debutant a ajuns să ia, la plata cu ora, 22 de lei, cât un zilier. Nu știu dacă acest boicot va avea efecte, dar nu ne mai putem lăsa călcați în picioare.

- Publicitate -

Cred că dacă s-ar fi organizat în preajma examenelor ar fi fost mai potrivit. Așa, cu debutul anului școlar, cred că gândirea guvernanților va fi că mai fac o economie la buget neplătindu-ne”.

Nicoleta Sevastian, profesor, directorul Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu”, Ploiești: „Ca profesor susțin boicotul, ca director nu îmi permit să nu deschid anul școlar. Încă nu mi-am pierdut speranța că se va găsi o modalitate de negociere, astfel încât să nu se ajungă la boicotarea noului an școlar.

Nu aș vrea ca ziua de 8 septembrie să fie marcată de începutul unei greve generale. Da, sunt nemulțumită atât eu, cât și colegii mei, de aceste măsuri de austeritate, care afectează atât profesorii, cât și elevii. Copiii nu au nicio vină, iar noi nu cred că vom putea rezista fără bani, așa cum a fost în 2023, când am stat trei săptămâni neplătiți”.

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Angajăm agent vânzări de evenimente și publicitate online

Oferim condiții de muncă bune și salariu pe măsura rezultatelor obținute.
Solicităm experiență similară, cunoașterea limbii engleze nivel mediu și permis auto categoria B.
Un plus major îl constituie aptitudinile de comunicare verbală și scrisă.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Consiliul Județean Prahova

Curtea de Conturi a României a făcut public raportul...

Trafic închis pe DN 1. Cum se lucrează la Movila Vulpii [VIDEO]

Începând de luni, 24 noiembrie, ora 10:00 și până...

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Primăria Ploiești

Curtea de Conturi a României a publicat raportul de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -