În primele zece luni ale anului 2025, în Prahova, s-au produs 51 de accidente rutiere având ca principală cauză neacordarea priorității la trecerea de pietoni. Trei dintre acestea au avut ca urmare decesul pietonilor, se arată într-un răspuns transmis de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Prahova, la solicitarea Observatorului Prahovean.
„În perioada 1 ianuarie 2025 – 31 octombrie 2025, la nivelul județului Prahova s-au înregistrat 51 de accidente rutiere, soldate cu 3 persoane decedate, 3 persoane rănite grav și 47 de persoane rănite ușor”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
În ceea ce privește acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri strict referitoare la neacordarea de prioritate la traversarea pe trecerea de pietoni, reprezentanții IPJ Prahova au transmis că, în primele 10 luni ale anului 2025, au fost desfășurate, în județ, 14 astfel de acțiuni.
„În aceeași perioadă, structurile de poliție rutieră au organizat 14 acțiuni de prevenire și combatere a neacordării priorității de trecere pietonilor. În cadrul acestor intervenții, polițiștii rutieri au aplicat măsuri ferme și imediate de sancționare ori de câte ori au constatat încălcări ale legislației rutiere privind protecția pietonilor”, au comunicat aceștia.
În ce au constat sacțiunile aplicate șoferilor pentru neacordarea priorității la trecerea de pietoni
„Ca rezultat al acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 232 sancțiuni contravenționale. Acestea au constat, în principal, în sancțiuni contravenționale prevăzute în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv între 6 și 8 puncte-amendă, precum și în măsuri tehnico-administrative constând în reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.
