Delia a stârnit un val de reacții, multe de revoltă, după ce a declarat că nu vrea să aducă pe lume un copil, argumentând și de ce. Lăsând răutățile la o parte, cele de genul ”dar ce ne interesează părerea unei cântărețe?”, merită să vorbim despre dreptul fiecăruia dintre noi de a se exprima, despre acceptare, fie că ne convine, fie că nu.
De ce ”s-a trezit” Delia să scrie pe o rețea de socializare despre faptul că nu dorește să aducă pe lume un copil? Pentru că este întrebată cu insistență când are de gând să facă asta! Cumva, asaltată de poate una dintre cele mai tâmpite întrebări care i se pot adresa unui om, Delia Matache a răspuns:
„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți. Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi. Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău, consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm.
De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații? Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil!”
Este punctul ei de vedere. Nu mă simt lezat în niciun fel. Poate gândesc altfel decât ea, poate am același punct de vedere, chiar nu e important. Nu îmi ghidez viața după ce spun alții, inclusiv după ce spune ea, cum nici alții nu trebuie să și-o ghideze după ce spun eu. Aaa…, dacă omul îți cere o părere, știind că ai ceva experiență într-un domeniu, atunci o poți exprima, iar el decide dacă îi este de folos și dacă o ia în calcul în acțiunile sale.
Nu sunt avocatul Deliei, nici vreun fan, dar pot înțelege că a răspuns sub o presiune la care nimeni nu trebuie supus cu întrebări care nu-și au rostul.
De ce cred că nu trebuie, că nu e elegant, de bun simț, să întrebi pe cineva când face un copil? De ce am spus că este una dintre cele mai ”tâmpite” întrebări pe care le poate adresa cineva?
Pentru că nu avem ce căuta în intimitatea nimănui! Pentru că habar nu avem dacă acea femeie sau acel bărbat poate face asta. Dacă are vreo problemă de natură medicală, pe care nu simte nevoia să o discute în spațiul public sau cu cineva care nu îi este apropiat? De ce să pui omul într-o situație delicată? Dacă insiști să crezi că întrebarea e oportună, pune-te în locul lui și încearcă să conștientizezi ce simte. E bine? Îți place?
Apoi, în cazul în care poate biologic, poate duce în spate o traumă. Poate a pierdut deja un copil și nu este pregătit nici măcar pentru o discuție pe această temă, ca să nu mai spunem despre drumul de parcurs către o nouă tentativă de a avea un copil. Nu ai știut, dar asta nu e o scuză să adresezi o astfel de întrebare. Uneori, în spatele unui egoism aparent, este posibil să se ascundă o neputință fizică sau psihică, pe care interlocutorul nu simte nevoia să o exprime sau nu poate. De ce ar fi obligat să o facă?
Delia e o persoană publică. Poate îți place ce face pe scenă, poate nu, dar de ce te-ar interesa ”dacă are de gând să se înmulțească”? Treaba ei… Ți-o fi teamă că nu i se transmit calitățile vocale către o altă generație și nu mai ai pe cine să asculți? 🙂
În cazul Deliei, presupunând că ea poate avea biologic un copil, cine suntem noi să îi stabilim prioritățile în viață? Din nou, te întreb: ți-ar plăcea ca Delia să le stabilească pe ale tale? Delia poate fi oricine. Delia și-a ales drumul și, pentru moment, a decis că pe primul plan este cariera. Pe segmentul ei se bucură de succes, unul bazat pe calități native, dar mai ales pe studiu și multă muncă. Poate că prioritățile ei țin de călătorii, de mașini și case scumpe, de ce vrea ea. Este un om liber, ca tine, ca mine. Nu mi-a cerut bani pentru ele și nici nu mi i-a furat. Cine sunt eu, să îi spun ce să facă? Cine e ea să îmi spună cum e mai bine? Întrebată obsesiv, a răspuns oarecum nervoasă, spunând ce crede că e mai bine pentru ea. Pot să dorm la fel de bine și dacă Delia face un copil și dacă nu face.
I-au sărit în cap, acuzând-o că e egoistă… O fi… N-ar fi rău să ne gândim serios la următoarea situație, ca pentru noi înșine, chiar dacă nu ne convine să se pună și așa problema:
Cel/cea care aduce pe lume un copil cum este? A adus pe lume copilul pentru copil sau pentru el?
Nu aveai, tehnic vorbind, cum să îi ceri părerea copilului, dacă vrea sau nu să vină pe lume. Deci nu l-ai adus pentru el, ci pentru tine. Nu cred că există pe lume o bucurie mai mare, decât aceea de a da viață, dar nu putem să ignorăm că este bucuria celui care o dă, nu a celui care o primește. Făcându-ne o bucurie în plan personal, putem să considerăm că suntem egoiști? Să nu fim ipocriți… Imaginați-vă că nu vorbesc aici despre cei care fac copii ca să aibă pe cine trimite după băutură sau la cerșit. Vorbesc despre oameni normali, nu despre subspecii.
În fine, ideea era că nu cred că avem dreptul să judecăm alegerile nimănui, să etichetăm persoana ca fiind egoistă. Putem însă să respectăm deciziile fiecăruia, convenabile sau nu, fără să îi sărim omului în cap. Atunci când punem o întrebare, să ne asumăm că nu întotdeauna primim un răspuns care să ne satisfacă, iar dacă ceea ce auzim nu ne e pe plac, cel căruia i-am adresat-o nu trebuie să devină inamicul numărul unu. E doar un om, cu o altă părere, cu o altă viață, una asumată și trăită de el. Nu eu îi trăiesc viața, cum nici el nu o trăiește pe a mea.
Nu facem copii ca să aibă cine să ne șteargă la fund la bătrânețe. Nu facem copii ca să ne bazăm pe ei când ne-or lăsa puterile, ca să le fim o povară. E minunat dacă ne putem ajuta, dacă îi putem susține pe cei care ne-au adus pe lume. Nu este însă vorba despre condiționare, ci despre ceea ce ne face să ne numim oameni, să ne considerăm deosebiți față de alte specii. Bine, fie vorba între noi, sunt alte specii care ne sunt superioare la acest capitol. Dacă pentru a ne fi de folos i-am făcut, atunci mai bine merg pe drumul Deliei, pentru că ar fi jenant să fiu atât de egoist și să constat că i-am făcut pentru mine, pentru nevoile mele. Pfff… ce urât!
Poate, peste ceva vreme, Delia va adopta un copil. Poate nu. Poate o va face oricare dintre cei care acum se arată atât de ”empatici” cu ideea de suflețel adus pe lume. Unii o fac deja, alții o vor face, tot respectul pentru ei, dar eu mă gândesc acum doar la cei care își dau doctoratul în părerologie despre viețile altora, cu excepția propriei vieți. Ei ar fi dispuși să facă asta? Și dacă da, e alegerea lor.
In primul rand ca Delia, fiind persoana publica, a spus ca nu face copii tocmai ca sa fie comentat raspunsul. A si motivat, asa ca era constienta ca va fi comentat, pentru ca nu numai raspunsul a fost dat, dar si comentariul. Este firesc sa fie comentat de oricine citeste interviul, ca pentru asta a fost dat. Ca atare, parerile unora care nu sunt persoane publice sunt libere sa fie consemnate si, poate, combatute in sustinerea parerii Deliei. Ca nu face copii acum, este in regula, desi nu cred ca este bine, pentru ca are varsta pe care unii dintre noi o consideram buna. Ca nu face copii deloc, nu mai consider ca este in regula. Nu este vorba nici despre perpetuarea speciei (ca nu ne pasa noua de ea, nu o luam acasa), nici de cuvantul lui Dumnezeu. Nu este vorba nici despre traditie, nici despre constientizarea nevoilor societatii viitoare. Este vorba despre o dragoste care se manifesta prin dorinta de a avea copii pe care sa-i iubesti si, mai tarziu, de a avea nepoti pe care sa ii adori. Ca orice dragoste, nu are timp de manifestare, nici justificare, nu se poate pune intr-o ecuatie care sa ii determine parametrii. Deci, astazi, parerea Deliei poate fi alta, indiferent de educatia ei, de cultura ei sau de vointa ei. Sa fie sanatoasa, sa incante publicul si sa aiba si norocul iubirii de copii!