După ce la alegerile prezidențiale a jucat la două capete și a pierdut, prima dată dându-i voturi lui Simion, a doua oară ”independentului” Ponta, PSD se retrage de la guvernare.
Este un act de lașitate al lui Ciolacu&Co, care aruncă țara într-o criză de care chiar nu avea nevoie. Consecința imediată, la care unii spun că a contribuit și ”sperietoarea” Simion în turul 2, a fost aceea că la cursul BNR, euro a depășit pragul psihologic de 5 lei.
Până în ceasul al 13-lea, fosta coaliție de guvernare, formată din PSD și PNL, a ascuns sub preșul Finanțelor dezastrul creat de gestionarea deficitară a economiei naționale.
Personaje de tristă amintire precum foștii premieri Ciolacu și Ciucă au preferat să dea pomeni electorale fără număr pentru un scor mai bun la alegeri. În plus, amânarea la nesfârșit a reformelor a condus la ratarea unor fonduri europene esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii.
Acum, România a ajuns să aibă un deficit bugetar uriaș, mai mare decât în primul an de pandemie, când economia a funcționat în sistem de avarie, Mai mult, datoria publică a României a depășit de anul trecut ponderea de 50% din PIB. Sunt cifre care dau fiori economiștilor și pe care PSD și PNL le-au privit cu indiferență. Liderii lor au tăcut și au mințit, iar asta ne va costa scump!
Revenind la PSD, ieșirea de la guvernare trebuie privită ca pe o scenă de film, unul foarte prost, din păcate, pentru noi toți. Imaginați-vă o scenă în care un cascador sare din mașina care se îndreaptă cu viteză spre prăpastie. El (PSD) scapă, mașina (România) explodează.
Nu vreau ca prin acest text să fiu privit drept mesagerul Apocalipsei, însă orice guvern responsabil va ajunge la Palatul Victoria după 18 mai va fi obligat să ia măsuri drastice, iar creșterile de taxe, inclusiv TVA, sunt inevitabile.
Desigur, mai avem și varianta în care vom funcționa cu un program economic bazat pe ”hrană, apă și energie”, dar cred că atunci nu vom mai discuta de o țară membră a Uniunii Europene, ci de o ”soră” a Belarusului, dacă înțelegeți ce vreau să spun…