Mircea Roșca, șeful de campanie al lui Crin Antonescu, deputat și președintele PNL Prahova, a avut luni după amiază o primă reacție cu privire la rezultatul dezastruos al candidatului coaliției PSD-PNL-UDMR. Acest lucru s-a întâmplat la mai bine de 12 ore de la afișarea primelor rezultate.
Într-o postare în care niciun cuvânt nu este adresat electoratului, Mircea Roșca îndeamnă la căutarea lui Dumnezeu după ce în prima parte a mesajului își mărturisește admirația pentru Crin Antonescu.
Nimic despre eșecul din 4 Mai, despre românii care tocmai au sancționat prin vot o întreagă clasă politică tocmai pentru acest fel de discurs, nimic despre demisii sau planuri de viitor.
Într-o primă reacție la afișarea rezultatelor, Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea însă a evitat să spună ce candidat va susține, amintind că el nu a fost parte a coaliției.
Reacția lui Mircea Roșca, deputat PNL și președinte al PNL Prahova, șeful de campanie al lui Crin Antonescu
„Demnitate, onestitate, tărie de caracter și asumare în adevăr!
El este Singurul Meu Președinte, o sursă inepuizabilă de inspirație!
O onoare să-i fiu alături, dar tot din inspirația insuflată „viața ne va surprinde plăcut, oricât de negru se vede viitorul, dar unii măcar dintre noi, trebuie să perseverăm în identitate și valorile în care credem, în așa fel, încât să începem să surprindem și noi negrul din viitor”
!!! Să începem să-l căutăm pe Dumnezeu, pentru a trăi pacea ce confirmă că este cu noi!” a scris Mircea Roșca pe pagina oficială de Facebook.

Un mare corupt, acest Mircea Rosca, cu cat furi mai mult, cu atat minti mai multi si se mai dai si mare credincios….Exact tipologia politicianului roman! Din cauza oamenilor care el voteaza lumea AUR si nici acum nu inteleg nimic. La ce averi au strans, nu o sa-i afecteze criza… tot romanul de rand suporta consecintele.
Iar Crin Antonescu o alta scursura fara coloana vertebrala, astepta comanda de partid sa spuna numele persoanei pe care o sustine in turul 2, nu era clar si logic (ca tot se dadea mare intelectual, corect si plin de experienta) ca exista doar o singura varianta pentru Europa.