În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy, se desfășoară Campionatul Mondial de Karate Fudokan. Competiția a aliniat la start aproximativ 3.000 de sportivi din 47 de țări din întreaga lume.
Prima zi a competiției a adus și prima surpriză: Shiro Washi Club Ploiești cucerește podiumul în Polonia. Toate cele trei locuri la individual, categoria 10-11 ani, au fost ocupate de sportivele clubului ploieștean, o performanță remarcabilă.
Pe podium a urcat și Tronaru Rareș Mihai, în vârstă de 9 ani, elev în clasa a II-a la Școala Nicolae Iorga din Ploiești. Micul sportiv și-a mai trecut o medalie de aur în palmares.
Pe cea de-a treia treaptă a podiumului, alături de micuța sportivă din Ploiești, a urcat și o reprezentantă a României din Iași, ceea ce a făcut ca podiumul să fie, în totalitate românesc. Astfel, România debutează spectaculos la Campionatul Mondial de Karate Fudokan desfășurat în Polonia.
În ceea ce privește Shiro Washi Club Ploiești, trei sportive ale clubului au obținut medalii importante în prima zi de competiție, în probele de kata individual. Dar acestea au ocupat nu numai podiumul la individual, dar și locul la doilea la kata pe echipe, devenind Vicecampioane Mondiale.
Raisa Petre, Maia Badea și Maria Tănăsescu sunt numele care au urcat pe podiumul mondial. Ele demonstrează astfel valoarea școlii ploieștene de arte marțiale.
Raisa este elevă în clasa a III-a la Colegiul Național „Regina Maria” din Ploiești. Ea a cucerit medalia de aur la kata individual devenind, pentru al treilea an la rând, Campioană Mondială. Totodată ea a și contribuit decisiv în proba de echipă.
Maia este elevă în clasa a IV-a la Școala Primară Concordia. A obținut medalia de argint la kata individual, impresionând prin tehnică și concentrare.
Maria, elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, a fost parte din echipa care a adus medalia de argint la kata pe echipe, alături de Raisa și Maia.
Un sensei, Sorin Niță, mândru de elevele lui
Sub coordonarea senseiului Sorin Niță (centura neagră 5 Dan), fetele au reușit să urce România pe podium încă din prima zi, oferind un start promițător pentru delegația tricoloră.
„Sunt extrem de mândru de fetele noastre. Au muncit mult și au luptat cu inimă. E o zi specială pentru clubul nostru și pentru sportul românesc” a declarat senseiul Sorin Niță.
Competiția nu s-a încheiat însă — urmează încă trei zile de probe în care sportivii Shiro Washi sunt pregătiți să își continue parcursul cu aceeași determinare. După un început atât de promițător, așteptările sunt mari, iar echipa este hotărâtă să aducă și alte medalii acasă.