Un nemernic s-a gândit să strice liniștea planetei. A început cu vecinii de la vestul Rusiei, iar acum amenință insistent alte țări neprietene, printre care și România. Ce facem? Ne înjurăm între noi sau vorbim serios despre o amenințare cât se poate de reală?
Să nu aștepți niciodată ceea ce nu oferi!
Nu o să simțim și nu o să gândim niciodată la fel. Suntem diferiți, avem procupări și nevoi diferite, suntem mai mult sau mai puțin educați, facem mai mult sau mai puțin pentru noi și pentru semenii noștri.
În situații de criză, așa cum este perioada pe care din nefericire o traversăm, iese din noi ce e mai frumos sau, după caz, mai urât. Unii se implică și ajută, chiar dacă cei în nevoie vorbesc alte limbi, pentru că, în esență, sunt tot oameni ca noi. Alții împroașcă cu noroi orice bună intenție, orice gest umanitar. Fie nu înțelegi cum e să faci ceva pentru alții, atât timp cât nu faci pentru tine. Sau te-a apucat acum adevărul istoric, reîntregirea patriei și alte dispute istorice, pe care ai simțit că ai oportunitatea să le tranșezi în favoarea ta?
Nici mie nu mi-a picat bine, ca roman, atunci când Zelensky ne-a dat o palmă, deși teritoriile noastre istorice se află la el. Nu el le-a anexat, ci URSS, adică tot rușii. El doar a profitat pentru că i-au rămas în curte, după destrămarea URSS. Dar nu mă răzbun pe actorul politic din el, ignorându-i pe conaționalii lui nevinovați, care acum au nevoie de ajutor. Vedeți cum e istoria și ce palme dă? Românilor din Ucraina le-a fost interzis învățământul în limba maternă, iar acum România le facilitează ucrainenilor refugiați accesul în sistemul nostru de învățământ, evident în limba română. Poate președintele Zelensky a învățat ceva din omenia noastră, poate nu…, dar noi am dovedit că suntem OAMENI.
Să revenim la ai noștri contestatari. Poate v-ați întrebat de ce reacționează vehement, referindu-mă aici la cei cărora totul le pute. Credeți că ei nu se tem? Credeți că lor nu le pasă, că nu au familii, ființe dragi pe care le vor protejate? Mulți spun că reacția vine din prostie. Poate fi o explicație convenabilă, doar ca să scapi de o analiză profundă, care să te ducă la cauzele atitudinii pe care o au cei despre care vorbim. Și nu facem acum apel la analiza unui psiholog, nu în textul de față, pe care vi-l propun ca un start pentru o discuție serioasă în comunitatea noastră.
Tu, care respingi din start ideea de a-i ajuta pe alții, oameni ca tine! Dacă mâine vine Ivan, tu fugi din țară, că doar nu merită să mori pentru alții, după cum spui, ajungând prin străini? Cum ar fi să spună italianul că nu meriți să stai la el, că nu meriți un colț de pâine și un adăpost, pentru că sunt și italieni săraci, iar ei au devenit brusc o prioritate, de parcă până acum i-ar fi păsat de conaționalii cu nevoi?
Haideți să nu îi numim ”proști” (am observant că asta e tendința), ca și cum etichetarea ar rezolva în vreun fel problema. Să ne gândim la ei ca la niște oameni care au avut suficient de multe dezamăgiri în această societate, încât, atunci când prind o supapă, refulează tot oful acumulat. Și nu întotdeauna poți spune că nici ei nu au făcut suficient pentru a-și asigura o viață mai bună. În cazul unora, mediul din care provin nu le-a oferit prea multe șanse. În fine, adevărul e pe undeva pe la mijloc. Unii sunt vinovați de situația în care se află, alții chiar nu au avut prea multe șanse în viață.
La rândul ei, clasa politică ”a avut grijă” să ne macine orice urmă de încredere. Prestații execrabile, comunicare execrabilă rezultate pe măsură. Atât timp cât au plecat milioane de români din țară, ca să poată avea un venit decent și implicit o șansă în viață, în timp ce politicienii (”bugetari prin excelență”) au dovedit în majoritate că pot deține averi fabuloase, fără să producă altceva decât mizerie și frustrare în rândul maselor, e clar că nici oamenii de rând nu pot avea acum o atitudine pe măsura vremurilor pe care le trăim.
Să apere ce, pe cine, de ce?
Și vin reacțiile lor: ”Proștii merg să moară, în timp ce șmecherii se ascund să își păzească averile și familiile.” Cam asta este esența gândurilor celor care acum au aflat despre proiectul MApN de chemare la oaste.
Citește aici știrea despre proiectul MApN – îndeplinirea obligațiilor militare în caz de război
Problema care se pune și pe care ar trebui să și-o pună toți cei care gândesc așa este ce au de făcut și pe cine apără cu adevărat. Te aperi pe tine, îți aperi familia, munca și tot ceea ce îți este drag. Observați că nu am menționat țara, pentru că deja reacția o cunoaștem… ”păi… ne-am vândut țara, deci să o apere ăia care o dețin acum!”
Să ne uităm în jurul nostru…
În țara asta, așa cum e ea, imperfectă și cu o clasă politică precum poporul (că doar noi i-am ales și ne reprezintă), poți lesne observa că unii au reușit. Și nu au afaceri cu statul și nu lucrează la stat și nu așteaptă să li se dea. Din contră, consider că statul le ia cam mult, comparativ cu ce le returnează din banii lor, bani care ar fi trebuit să se regăsească în infrastructură spre exemplu. Unii dintre acești oameni și-au ipotecat casele pentru a porni o afacere, alții s-au împrumutat de unde au putut, dar au muncit din greu și au reușit.
O altă categorie este cea realizată profesional. Și nu toți au studii superioare și nu toți au propriile faceri, mai mari sau mai mici. Unii au o meserie, una pe care, dacă au respectat-o, le-a adus și le va aduce satisfacții. Muncesc mult, într-adevăr, nu cer nimic de la nimeni, în afară de răsplata corectă pentru munca lor. Și nu se plâng… În puținul timp care le rămâne la dispoziție se bucură alături de cei dragi.
În fine, dacă unii pot, e clar că defecțiunea poate fi la cei care doar se plâng. Așteptatul la ajutorul social nu e o soluție, prea multă țuică-n nas nu e o soluție, să vâri tot salariul minim la loto sau la păcănele iar nu e o soluție. Să tragi mâța de coadă la muncă nu e o soluție. Așa apare prea mult timp liber la dispoziție și tot așa apar comentariile la articolele în care se găsește cadrul perfect de refulare: ”romînia e o țară de rahat…” Vezi, dacă măcar scriai corect numele țării despre care ai păreri, atunci puteai fi luat în seamă. Dacă nici măcar asta nu poți face, atunci ești luat ”la mișto” și nici nu poți obține vreodată un salariu decent, pentru că și CV-ul depus la angajare este scris în același stil, precum ai scris numele țării tale.
Și vine o știre… ”În caz că Putin va continua în demența sa, ajungând și peste noi, e posibil să ne cheme la oaste.” Cum facem? Dacă stăm să ne bazăm pe numărul generalilor, pe bombardierii care acum au oportunitatea nesperată până mai ieri să își etaleze vitejia, pe vecinul coleric, pe #luptămpânălamorate, plus alte categorii belicoase, aproape că am fi tentați să credem că România e ca și câștigătoare și fără sprijinul NATO.
Și mai întreb o dată: cum facem? Fugim încotro vedem cu ochii, oriunde nu ar ajunge arcanul să ne înhațe pentru front, sperând că vor muri niște zeci de mii de proști pentru noi, iar noi ne vom întoarce când totul se va sfârși, așteptând să ni se dea țara înapoi? Sau, mai mult decât atât, nu ne întoarcem imediat după încheierea conflictului, ci după ce țara va fi reconstruită, cerând de la stat o casă, pentru că nenorociții ăia ne-au bombardat-o și noi eram puțin ocupați prin alte părți, cum ar fi de exemplu onoranta ocupație numită fuga (de Putin, nu de Bach).
Nimeni sănătos la cap nu vrea război. Nu vreau să mor nici pentru alții, nici măcar pentru mine. Toți am vrea o viață liniștită, pentru care am muncit și de care ne dorim să ne bucurăm. Doar că, uneori, din cauza unor demenți, nu se poate (FMM, Putin și nu numai!).
Nu mi-am dorit să lezez pe nimeni cu aceste rânduri, ci doar să vă provoc la o discuție sinceră, fără patimi. Și tare mult nu aș vrea să îi văd pe cei care acum își blamează conaționalii, pe cei care ajută pe ucrainenii refugiați (femei și copii), fiind chiar ei în situația de a avea nevoie de ajutorul vecinilor. Eu tot mai sper că nu va fi cazul, ceea ce știu că sperați și voi, dar nici nu pot să mă prefac că nu mă preocupă această temă a amenințării de la est.
Celor care au ceva de obiectat, atunci când alții se implică le mai spun atât: Să vă ferească bunul Dumnezeu să aveți nevoie de ajutorul semenilor și să dați peste unii ca voi!