Întâmplare petrecută zilele trecute, în parcarea magazinului Lidl din Blejoi. Ies din magazin, îmi pun cumpărăturile în portbagaj, dau să plec și…surpriză.
Cu parcarea aproape goală, mai multe mașini erau lăsate la umbră, ocupând o bandă de acces.
Locurile de parcare fiind destul de înguste și fiind încadrat de alte două mașini parcate de doi ”proști” ca mine, regulamentar, dar la ”soare”, nu am putut să plec în siguranță, din cauza celui care blocase o bandă și jumătate aproape.
După mai multe manevre și cu senzorii de parcare ”urlând”, m-am resemnat și am așteptat ca individul respectiv să revină la mașina parcată pe dos.
Încercând să-mi păstrez calmul, l-am întrebat pe bou șofer de ce și-a lăsat mașina în drum, dacă parcarea era aproape goală?
Răspunsul lui m-a lăsat fără replică: ”Am lăsat-o și eu la umbră, care e problema?”
M-am uitat în bord și am constatat că afară erau 19 grade, iar în mașina mea, lăsată în soare, 24 de grade. Chiar nu era nicio problemă…
În fine, am crezut că a fost un ”accident”, însă ieri am constatat că, de fapt, aceasta este o practică.
Priviți imaginea de mai jos, cu cele două mașini lăsate la umbră, ca să nu le transpire tabla. Măcar acestea erau trase aproape de bordură, astfel încât să nu-i blocheze pe ”fraieri”. Ce ar mai fi de zis?
P.S. Poate odată cu apariția acestei sesizări publice vor lua măsuri și reprezentanții magazinului Lidl, care au obligația de a păstra libere căile de acces, indiferent de starea vremii.
In situatii de genul asta, mi-as dori (ca mi s-a intamplat si mie) ca in locul meu sa fie un bombardier, sa le rearanjeze putin dintii. Din pacate, sunt atat de multi, si de multe ori ramai surprins sa vezi niste oameni care la prima vedere par de bun-simt, curat imbracati si civilizati, dar cand apare vorba de „civilizatie” de fapt ei vor sa inceapa de imediat dupa ei, ca doar „ce-am facut?”… Jalnic, te uiti la ei ca au albit degeaba, dar asteapta respect fara a face ceva sa il si castige…
Dar de nesimțiți care ocupa locul pentru persoanele cu handicap sau cele dedicate mama și copilul/ familie cu copii mici ce sa mai zic? Ca nu găsesc niciodată loc și am un bebelus de 12 luni. Și parchez și eu unde găsesc loc. De multe ori am văzut mașini in care era o singura persoana.. iar când le am spus ca e loc pt familie cu copii mi au întors spatele. Multă lume nesimțita
Asta chiar e „normala”. Al nostru copilas a implinit 5 ani, dar pana acum niciodata nu am gasit loc la mama si copilul, nicaieri. Ba cand am intrebat un paznic despre locurile destinate persoanelor cu handicap din fata Carrefour (da da, dau si numele magazinului, poate se simt…) de ce sunt ocupate de masini fara permis, a ridicat din umeri si a zis ca „poate au venit la dom’ director”. Cui sa ceri „civilizatie”???
Confirm cele prezentate in articol.
Pe langa asta,locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap(nu cred sunt mai mult de 5 locuri),sunt mereu ocupate de cei care nu au permis special de parcare pt locurile respective.Asta oricum e boala generala…
Unii mai parcheaza si vis a vis de intrarea magazinului,unde sunt zone hasurate si nu ai voie.
Cap au, minte nu le mai trebuie, darămite bun simt!
O duba de DB în parcare Kauf Sud la persoane cu dizabilitati, 3 hojmalai se îndreptau spre ea sa plece din parcare, unul a început sa tarsiie un picior în apropierea mașinii, chipurile are o dizabilitate, apoi si-a revenit când a urcat în mașină. Râdeau cu toții.
Nu era decât un ins pe care îl duce capul doar la înșelăciuni și mistocareala. Se poate spune ca are un handi-cap, nu ?