Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un simplu „send” să publice un material de presă sau câteva rânduri, gânduri. Că o fac pe o publicație online, că o fac pe o rețea de socializare, cert este că o fac. Firește este dreptul și alegerea fiecăruia dintre noi. Și că o facem dar mai ales cum și ce scriem.
Jurnaliști au fost din toate timpurile. Iar în draga noastră țărișoară, mulți și de excepție o parte dintre ei.
Însă jurnalistul, adevăratul jurnalist, nu se definește prin accesul la internet, ori la vreo rețea de socializare, ci prin adevărul pe care îl pune între fapte și opinie, între zvon și adevăr, între presiune și responsabilitate.
Meseria aceasta nu este o meserie oarecare. E o asumare. E un contract cu publicul, nesemnat, dar obligatoriu. E o promisiune tăcută, că vei scrie chiar și atunci când nu e convenabil. Că vei întreba chiar și atunci când ești privit cu dispreț. Că vei publica adevărul, chiar și atunci când deranjează.
Iar pentru că „adevărul te va face liber”, simt nevoia să scriu, poate pentru mine, poate pentru cei care vin după mine.
Sunt vremuri tulburi. Vocile se amestecă, minciuna are logo și jingle, iar știrile nu mai sunt fapte, ci produse de marketing. Tocmai de aceea, mai mult ca oricând, jurnalistul trebuie să știe cine este. Să nu-și uite măsura, nici busola. Și poate că nu strică să-și aducă aminte din când în când de un decalog. Nu ca lege, ci ca sprijin.
Ei bine, am ajuns să pun pe „send” aceste rânduri ale mele după ce am citit și recitit cu nesaț „Un decalog al condiției de a fi jurnalist autentic” al cărui autor este respectatul profesor, scriitor, jurnalist, istoric al culturii și civilizației, geopolitician, George Coandă.
Iar pentru că suntem, noi jurnaliștii frați în ale scrisului, cu acordul distinsului profesor George Coandă public acest decalog spre a vă delecta sau a vă „îmbogăți profesional”.
Decalogul este proaspăt născut, are doar câteva zile de viață. Eu l-am primit ca pe un dar de la cel ce îmi este mentor în ale scrisului, doar cu o zi în urmă. Pot spune că în felul acesta primește „botezul” în paginile Observatorului Prahovean.
„Un decalog al condiției de a fi jurnalist autentic”
George Coandă, un veteran, aproape nonagenar, al presei române
1.Nu te întreba ce-ți oferă ție opinia publică, ci în ce fel/cum oferi tu opiniei publice lumina ADEVĂRULUI.
2.Este imperios necesar să conștientizezi că tu, jurnalistul, nu ești ceea ce îndeobște se spune – și sunt deja niște poncife – fie „cronicar al clipei”, fie „Câinele de pază al societății” și ah (câinii mai și turbează!) sau „Guardian of the City Gates”, ci ești ceva mult mai important chiar și decât a fi formator de conștiințe adică lampadofor al Umanității.
3.Știindu-se că în sens filosofic ADEVĂRUL este relativ, că doar Dumnezeu este deținătorul ADEVĂRULUI ca certitudine, nu ai decât să fii, asumându-ți riscurile, miner al Clipei, săpând cu curaj în abatajele timpului și ale lumii până ce vei da de filonul care duce la ADEVĂR. Dar nu încerca să fii martir! Nimeni nu-ți va face statuie. Fii doar atât: miner temerar al Clipei!
4.A fi jurnalist, este mai mult decât o profesie oricât de corect te-ai strădui să o faci, este o vocație de conștiință socială. Dacă nu ești posesorul a așa ceva nu ai ce căuta în neliniștita lume a presei.
5.Nu te vinde pentru un trai confortabil, din nefericire pe tot mapamondul se întâmplă – pe talanții trădării de sine, de conștiință, motivându-ți acoperirea, trădarea cu ciceronianul dicton „errare humanum est!, nu te absolvă de păcat. Cum nu te absolvă nici faptul de a te ascunde după dreptul la liberă exprimare. Este un gest de lașitate. Mai sănătos este să-ți câștigi bucata de pâine a profesiei de jurnalist având satisfacția că poți să mărturisești la sfârșitul fiecărei zile a existenței tale: Celor ce mă citesc, mă văd și mă ascultă le-am dăruit sufletul meu.
Un jurnalist incult este un pericol public.
6.Un jurnalist incult este un pericol public. Nu poate fi așadar, de utilitate publică. Dacă „nu are în cap biblioteci” este nul și neavenit. Un ignorant care poate fi ușor pus în mișcare cu cheița.
7.Deontologia profesională, haideți să fim serioși, nu este doar o vorbă…de unii inventată. Ar fi de-a dreptul dramatic dacă s-ar institui „tribunalul jurnalistului imoral”. Ei bine, și dacă jurnalistul va fi, într-un viitor apropiat, implementat de inteligența artificială? Nu ar fi exclus.
8.Jurnalistul de investigație nu este un procuror în exercițiul funcțiunii. Și nici trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Dacă, cu premeditare, se uită asta, jurnalistul nu este altceva decât un ucigaș de suflete. A investiga înseamnă a fi nimic mai mult decât un detectiv abil și onest căutând cauza unui caz și respectând cu sfințenie principiul prezumției de nevinovăție. Și nici superjudecător nu este pentru a da sentințe înainte de sentința instanței de judecată. A se lua aminte!
9.Jurnalistul, realizator, moderator de emisiuni radiodifuzate, televizate, în on-line, dacă încearcă să-și impună cu orice preț, amenințător, invitatului sau invitaților din platou, de la microfon, ori de la podcastul său punctul de vedere ori pe cel al „patronului” sau al puterii politice, dar și al unor „moguli” economici, nu este decât un hăitaș lipsit de moralitate și de profesionalism. Locul lui este „pe șoseua de centură” a societății, sau într-un deșert unde poate vocifera…în deșert. Principiile „audiatur et altera pars”, fără a fi robul unor parti-pri-uri, și „primus inter pares”, cu înțepciune trebuie să fie „literă de evanghelie” pentru jurnalistul autentic.
Un material de presă trebuie documentat
10.Un material de presă, indiferent de gen și specie, poate să fie documentat și dintr-o sută de surse dacă nu ne arată măcar „luminița de la capătul tunelului”. Nu poate fi un autentic material de presă decât cu o singură și esențială condiție: documentarea să nu fie malformată de diverse comenzi și interese toxice.
NOTA BENE. Luând aminte, aș zice obligatoriu, la o biblică apoftegmă a Sfântului Apostol Pavel și aceasta pentru a-și îndeplini condiția, sine qua non, rațiunea de a fi și jurnalistul autentic ar trebui, fiindu-i de bun augur, să-și amintească sieși în fiecare zi: DACĂ IUBIRE NU AI (de adevăr) NIMIC NU EȘTI! ȘI PUNCTUM. RESTUL ESTE VÂNARE DE VÂNT”
Acesta este jurnalismul în care crede și eu, autor al acestui articol. Și chiar dacă pare desuet într-o epocă de titluri țipătoare și reacții la comandă, cred că el este mai necesar ca oricând. Pentru că, în cele din urmă, jurnalistul nu e doar cel care scrie. Este cel care răspunde. Și mai ales, cel care nu se ascunde.
Țin să mulțumesc încă odată stimabilului jurnalist de-o viață, cel care mi-a încredințat consimțământul personal pentru a vă delecta și a lua aminte la DECALOGUL scris de George Coandă.