- Publicitate -

Cine e Nicușor Dan din vestiarul Petrolului? Colegii îi mai spun și “Inginerul”

În ciuda situației delicate din clasament, care a persistat tot anul, atmosfera în vestiarul Petrolului a fost una mereu bună. Nu au fost niciodată probleme între jucători, iar fotbaliștii nou-veniți au avut parte de o integrare ușoară în colectiv.

- Publicitate -

Unul dintre ei, venit în iarnă, a primit chiar porecla președintelui țării. Rareș Pop, împrumutat de Rapid la Petrolul până la finalul sezonului, este Nicușor Dan al lupilor galbeni. Două sunt motivele care i-au atras această poreclă.

Rareș Pop a primit porecla președintelui statului

Primul este legat de relativa asemănare cu președintele țării, grație părului creț și a tunsorii simple pe care o are. Al doilea motiv este înclinația fotbalistului către școală. El este student la Academia de Studii Economice din București, în anul II, și face cursurile la zi. De altfel, până nu a fost sigur că nu poate să se țină în continuare și de școală, Rareș Pop nu a semnat cu Petrolul. Pasiunea sa pentru facultate i-a atras lui Pop și o a doua poreclă, cea de Inginerul.

- Publicitate -

Fotbalistul de 20 de ani a ajuns la Rapid în vara anului trecut, de la UTA, pentru 800.000 de euro, dar nu a confirmat în Giulești. După un an și jumătate, giuleștenii au decis să-l împrumute la Petrolul, la pachet cu Ignat. Ploieștenii l-au trimis la Rapid pe Robert Sălceanu, pentru care au primit 400.000 de euro.

Petrolul ar vrea să-l țină și din vară

Petrolul e mulțumită de Rareș Pop, pe care ar vrea să-l păstreze și din vară. Rămânerea sa depinde însă de schimbările care vor avea loc la cele două echipe în perioada inter-competițională. Rapid se va despărți de antrenorul Costel Gîlcă, în locul căruia șanse mari de a veni are Daniel Pancu. Și situația de la Petrolul este incertă. În primul rând, echipa trebuie să scape de baraj și implicit de retrogradare, apoi se va decide cine va conduce echipa sezonul viitor, în funcție de poziția și opțiunile lui Mehmet Topal.

În acest sezon, sub tricoul Petrolului, Rareș Pop, alias Nicușor Dan, a marcat trei goluri, în 16 meciuri. La Rapid, în prima parte a campionatului, el a punctat o data în șapte etape.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -