- Publicitate -

Povestea Ruxandrei Dumitru, stră-stră-nepoata Smarandei Brăescu: „Am fost atrasă de zbor fără să știu povestea familiei mele”

Instructor parașutist la 28 de ani, Ruxandra Dumitru duce mai departe, fără să fi știut inițial, moștenirea uneia dintre cele mai importante figuri din istoria aviației românești, Smaranda Brăescu. La vârsta ei, Ruxandra și-a transformat deja pasiunea pentru zbor într-un stil de viață. Este instructor parașutist în cadrul Aeroclubului României, are peste 650 de salturi efectuate și face parte din generația tânără care promovează parașutismul sportiv în România.

- Publicitate -

Când pasiunea este în sânge, parașutismul atrage inexplicabil

Povestea ei are însă un detaliu care pare desprins dintr-un scenariu de film: Ruxandra este stră-stră-nepoata celebrei Smaranda Brăescu, pioniera parașutismului românesc și una dintre cele mai cunoscute sportive ale acestei discipline din lume.

Partea surprinzătoare este că tânăra Ruxi, cum îi spun colegii, nu știa nimic despre această legătură atunci când a ales să facă parașutism.

- Publicitate -

Totul a început în anul 2020, când a aflat despre cursurile gratuite organizate de Aeroclubul României pentru tinerii pasionați de zbor. Oferta includea mai multe discipline — planor, avion ultraușor, ULM sau parașutism — însă ea a ales instinctiv parașutismul.

Pur și simplu mi-a atras atenția și m-am gândit că asta mi-ar plăcea să fac”, povestește Ruxandra. A mers acasă și le-a povestit mamei și bunicii că s-a înscris la cursuri. Reacția lor a surprins-o complet.

Mama s-a uitat la mine și a zâmbit. Atunci mi-au spus că în familie am avut pe cineva: pe Smaranda Brăescu”, își amintește ea.

- Publicitate -

ruxandra dumitru

Până în acel moment, Ruxandra nu știa că are o legătură de familie cu una dintre cele mai importante femei din istoria aviației românești. Străbunica ei era verișoara Smarandei Brăescu, ceea ce o face pe Ruxandra stră-stră-stră-nepoata celebrei aviatoare.

Descoperirea a făcut ca alegerea ei să capete și mai mult sens. „Mi s-a părut incredibil că am fost atrasă exact de asta fără să știu povestea familiei mele”, spune ea.

Coincidențele au continuat chiar din primele luni petrecute la aeroclub. Una dintre aeronavele folosite la instruire purta imaginea Smarandei Brăescu, iar Ruxandra zbura chiar din acel avion. „Era ceva foarte frumos pentru mine. Zburam dintr-un avion pe care era poza ei și mă simțeam foarte mândră”, povestește tânăra.

- Publicitate -

Cum a ajuns Ruxandra Dumitru instructor parașutist

Ruxandra a început pregătirea la Clinceni, iar ulterior a continuat activitatea și în cadrul echipei formate împreună cu Aeroclubul Teritorial „Gheorghe Bănciulescu” Ploiești. Din acest an este oficial instructor parașutist în cadrul Aeroclubului României.

Viața pe aerodrom începe foarte devreme și se termină târziu. În sezonul de zbor, care durează aproximativ din martie până la finalul lunii noiembrie, programul este dictat aproape exclusiv de vreme.

Dimineața venim la aerodrom, facem briefingul, pregătim startul și apoi începem activitatea de zbor. De multe ori plecăm abia seara”, explică ea.

- Publicitate -
cursuri parasutism
Ruxandra le explică elevilor ce au de făcut

Spune că aerodromul devine practic o a doua casă pentru cei care trăiesc din pasiunea pentru zbor. „Petrecem foarte mult timp împreună și devenim ca o familie”, spune Ruxandra.

Pentru ea, faptul că a reușit să transforme pasiunea într-o profesie este unul dintre cele mai mari câștiguri. „Mi se pare extraordinar că pot să trăiesc din ceea ce iubesc. Puțini oameni au norocul ăsta”, mărturisește tânăra.

Își amintește și acum cum îi privea pe instructorii de la aeroclub înainte să ajungă și ea în aceeași poziție. „Îi întreba lumea ce fac și răspundeau simplu: «Suntem la birou». Dar ei zburau cu parașuta într-o zi frumoasă de vară”, spune ea râzând.

- Publicitate -

Ce înseamnă, de fapt, să sari cu parașuta

Ruxandra spune că senzația zborului este aproape imposibil de explicat cuiva care nu a experimentat-o. „Este un sentiment de libertate și de prezență totală. În aer simți timpul diferit. Parcă secundele se dilată”, explică ea.

Deși mulți oameni asociază parașutismul cu pericolul, instructorul spune că sportul este mult mai sigur decât cred cei care îl privesc din exterior. „Da, este un sport extrem, dar nivelul de siguranță este foarte ridicat. Există foarte multe reguli, proceduri și măsuri de siguranță”, afirmă Ruxandra.

ruxandra dumitru aterizare
Ruxandra își strânge parașuta după aterizare

Își amintește perfect emoția primului salt, chiar dacă experiența a trecut foarte rapid. „Știu doar că am ieșit din avion și că nu m-am uitat în jos. După aceea m-am trezit deja cu parașuta deschisă”, spune ea.

- Publicitate -

La Aeroclubul României, elevii încep pregătirea prin sistemul „static line”, o metodă prin care parașuta este extrasă automat din avion cu ajutorul unui cablu special. „La primele salturi nu deschizi singur parașuta. Sistemul este gândit tocmai pentru siguranță și pentru a te ajuta să înveți treptat”, explică instructorul.

Peste 650 de salturi în doar șase ani de parașutism

În doar câțiva ani, Ruxandra Dumitru a ajuns la peste 650 de salturi efectuate. Primul an l-a petrecut ca elev, iar după aproximativ 30 de salturi s-a licențiat. Ulterior, a fost acceptată în lotul județean București și a început să se specializeze în mai multe discipline din cadrul parașutismului sportiv.

Există precizia aterizării, lucrul relativ în cădere liberă și lucrul relativ pe cupolă”, explică ea.

- Publicitate -

La precizia aterizării, sportivii trebuie să atingă un punct fix la sol. În probele de lucru relativ în cădere liberă, parașutiștii formează structuri și prinderi în aer după salturi de la altitudini mari. În schimb, lucrul relativ pe cupolă presupune realizarea de formații cu parașutele deja deschise, una dintre cele mai spectaculoase demonstrații de la mitingurile aviatice.

Ruxandra spune că își dorește să încerce cât mai multe dintre aceste discipline și să continue să evolueze. „Cât timp voi face parașutism, vreau să încerc cât mai multe”, spune ea.

ruxandra dumitru
Ruxandra Dumitru și aeronava de parașutism a Aeroclubului României

Sport de performanță, facultate și carieră înainte de parașutism

Înainte să descopere zborul, Ruxandra a făcut handbal de performanță și a jucat pentru CSM București. Ulterior a studiat geografia la Universitatea din București, cu specializare în planificare teritorială, apoi a urmat un master în dezvoltare teritorială inteligentă, realizat în colaborare cu Facultatea de Urbanism și Arhitectură.

Înainte să devină instructor parașutist, a lucrat inclusiv în domeniul planificării teritoriale și al energiei regenerabile.

Spune că experiențele din afara aerodromului au ajutat-o mult și că în comunitatea pasionaților de zbor întâlnești oameni din cele mai diverse domenii. „Avem colegi de la medicină, aerospațială, geografie, economie sau litere. Aici înveți de la fiecare câte ceva”, explică ea.

parasutisti

„Este mai mult decât un sport”

Chiar și în timpul liber, Ruxandra continuă să se antreneze. Merge la tuneluri de vânt, participă la pregătiri în alte țări și încearcă permanent să își îmbunătățească tehnica. În același timp, spune că încearcă să păstreze echilibrul și să petreacă timp cu familia și prietenii.

Familia i-a fost aproape încă de la început, chiar dacă emoțiile au existat inevitabil. „M-au susținut din primul moment. Cred că pentru orice părinte este greu la început, dar au văzut cât de fericită sunt”, spune ea.

Pe termen lung, obiectivul ei este simplu: să devină un instructor cât mai bun și să transmită mai departe pasiunea pentru zbor. „Este o comunitate foarte frumoasă și vreau să dau mai departe pasiunea asta”, spune Ruxandra.

Iar povestea ei pare să demonstreze că uneori destinul se transmite fără să îți dai seama. În cazul Ruxandrei Dumitru, parașutismul făcea parte din familie cu mult înainte ca ea să urce pentru prima dată într-un avion… defapt, cu mult înainte să se nască ea…

Ruxandra Dumitru se va afla și printre parașutiștii care vor participa la showul aviatic „Avioane și Motoare”, organizat pe 30 mai 2026, unde spectatorii vor putea urmări demonstrații aeriene și evoluții spectaculoase în aer. Pentru tânăra instructor, fiecare astfel de eveniment este încă o ocazie de a arăta publicului cât de frumoasă poate fi lumea zborului și câtă pasiune există în spatele fiecărui salt.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -