- Publicitate -

Vlad Pascu a formulat recurs în casație împotriva condamnării de 10 ani

Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din data de 19 august 2023, de lângă Vama Veche, a formulat, prin intermediul avocaților, recurs în casație împotriva deciziei de condamnare definitivă la 10 ani de închisoare, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție anul acesta.

- Publicitate -

Concret, Vlad Pascu, a atacat decizia ÎCCJ sperând ca, astfel, pedeapsa să îi fie redusă, scrie Libertatea. Dosarul se află acum pe rolul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, într-un complet de filtru care, pe 2 decembrie, va decide dacă cererea a fost legal formulată, iar judecata de la ÎCCJ poate începe.

Avocații lui Pascu critică lipsa de la dosar a unei expertize care să stabilească dacă drogurile găsite în sângele lui Vlad Pascu, în concentrațiile stabilite la analiza toxicologică, puteau sau nu să producă efecte asupra capacității acestuia de a conduce un vehicul.

- Publicitate -

Aceștia au invocat Decizia 25/2025 a completului ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care se spune că, „în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”.

Totodată, aceștia mai susțin că nu au fost valorificate denunțurile făcute de clientul lor care au dus la condamnarea unui dealer de droguri, iar legea prevede că martorul care „denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile privind traficul de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Ce este recursul în casație

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, în care instanţa verifică numai legalitatea hotărârii atacate. Dacă recursul în casaţie e admis, judecătorii pot dispune, potrivit legii, fie rejudecarea cauzei, fie achitarea inculpatului.

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Castrul roman de la Drajna, readus la viață cu 2 milioane de euro

Castrul roman de la Drajna, una dintre cele mai...

Dragoș State a ajuns pe cel mai înalt munte din Noua Zeelandă

Ascensiunea pe Aoraki, cel mai înalt munte din Noua...

Pute în Ploiești de mori! De ce legea mirosului nu poate fi aplicată

Deși Legea mirosului a fost adoptată încă din 2020,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -