Zohran Mamdani va deveni, după toate rezultatele de până acum, primarul orașului New York. Mamdani este un musulman de origine indiană născut în Uganda, în vârstă de 34 de ani, membru al aripii de stânga a Partidului Democrat şi oponent „feroce” al lui Donald Trump. Potrivit presei internaționale, acesta va câștiga funcția de primar al New York-ului.
Totodată, potrivit acelorași estimări, se preconizează că democraţii vor câştiga două curse cheie pentru funcţia de guvernator: Abigail Spanberger în Virginia, îl va înlocui pe guvernatorul republican Glenn Youngkin, iar deputata Mikie Sherrill îl va învinge pe Jack Ciattarelli. candidatul republican şi aliatul lui Donald Trump.
Zohran Mamdani va câştiga alegerile pentru primarul oraşului New York
Zohran Mamdani, socialistul democratic în vârstă de 34 de ani, va câştiga alegerile generale pentru primarul oraşului New York, potrivit proiecţiilor CNN Decision Desk. De-a lungul campaniei sale, acesta a manifestat interes pentru problemele clasei muncitoare.
Mamdani l-a învins pentru a doua oară pe fostul guvernator al New York-ului, Andrew Cuomo, spulberând speranţele acestuia de a reveni în politică după ce a pierdut în faţa lui Mamdani în primarele democratice din iunie.
La alegerile generale a candidat şi republicanul Curtis Sliwa, care a rămas în campania pentru primărie în ciuda presiunilor din partea aliaţilor lui Cuomo, care doreau să consolideze opoziţia faţă de Mamdani.
Victoria lui Mamdani marchează o victorie pentru aripa progresistă a Partidului Democrat într-un moment în care democraţii naţionali sunt divizaţi cu privire la modul de a-l contracara pe preşedintele Donald Trump, el însuşi originar din New York, care l-a ridiculizat pe Mamdani ca fiind ”comunist” şi a sugerat că acesta ar „prelua controlul” asupra oraşului dacă ar fi ales.
Mamdani va intra, astfel, în istorie ca primul primar musulman al oraşului New York, primul sud-asiatic care ocupă această funcţie şi unul dintre cei mai tineri primari aleşi în epoca modernă.
Potrivit Comisiei Electorale a oraşului New York, două milioane de voturi au fost exprimate până acum. Este pentru prima dată când se înregistrează un număr atât de mare de voturi din 1969, a anunţat Comisia pe X.
Președintele Donald Trump amenință cu reținerea fondurilor federale destinate New York
Președintele Donald Trump ameninţă că va reţine fondurile federale destinate oraşului New York, o ameninţare pe care aliaţii săi spun că ar trebui luată în serios
În timp ce îl susţinea pe Andrew Cuomo în cursa pentru Primăria oraşului New York, preşedintele Donald Trump a repetat ameninţarea de a retrage finanţarea federală din fostul său oraş natal, dacă socialistul democratic Zohran Mamdani câştigă.
Persoanele apropiate lui Trump spun că aceasta este o ameninţare care trebuie luată în serios, indicând disponibilitatea preşedintelui din trecut de a retrage sau de a înceta finanţarea federală pe baza acţiunilor oficialilor statali şi locali.
Aceştia au mai spus că se aşteaptă ca preşedintele să se confrunte public cu Mamdani.
Sursa: Digi24
