„Fără agenții de turism!”, „Mergem doar pe cont propriu!”, au fost principiile după care ne-am ghidat mereu în antamarea vacanțelor. De ce? Pentru că întotdeauna prețurile agențiilor de turism mi s-au părut exagerate față de la cât ieșeam pe aceeași destinație pe cont propriu. În plus, nu îmi place spiritul „de turmă” care vine la pachet cu circuitele prin agenții de turism. Preferăm să ne facem singuri itinerariul, să ne orientăm singuri spre obiectivele turistice și să vizităm doar ce ne place.
Mai mult decât atât, ne scriu la redacție atât de mulți oameni „țepuiți” de agențiile de turism, încât era la mintea cocoșului că trebuie să ne ferim ca de foc de orice antamat prin intermediul unei agenții de turism.
Pe la începutul anului acesta însă, am zis „Hai să dăm totuși o șansă agențiilor de turism!”, că nu or fi toate la fel… Aveam de câțiva ani în plan un circuit în Turcia – Cappadocia, dar, la o simulare cu mașina, ne cam dădea „cu virgulă”, în sensul că era destul de complicat să-l facem pe cont propriu.
Norocul părea (doar părea) că ne-a surâs prin luna februarie a acestui an când, cu ocazia ofertelor lansate de agențiile de turism în preajma târgului de profil, ne-a atras atenția un circuit, foarte asemănător cu ceea ce doream noi să facem: Antalya – Cappadocia, circuit combinat avion și autocar. Prețul (care ar fi trebuit să ne tragă un semnal de alarmă), mai mult decât minunat: 209 euro de persoană la pachetul de bază, adică bilet de avion București – Antalya – București, cazare cu mic dejun șapte nopți și transportul cu autocarul între obiectivele turistice. Oferta era doar pentru circuitul cu plecare în data de 30 noiembrie și prețul doar în perioada târgului de turism.
Citește și: Ploieșteni „țepuiți” cu mii de euro de către agenția de turism Romanian Team Travel: „Suntem dispuși să mergem în instanță!”
Înainte de a ne decide, am căutat detalii despre Agenția „Chef de Ducă”, din Constanța, deoarece cu ei era plecarea. Nimic ieșit din comun, nimic să-ți sară în ochi, ca în cazul Bonjour Tour, de exemplu… Da, era riscant, timpul până la efectuarea sejurului era de peste 10 luni, dar merita riscul, mai ales că avansul era de doar 30% din valoarea pachetului de bază.
Pe lângă acesta, pe site-ul unde era descris circuitul în detaliu, mai apărea un pachet opțional, care cuprindea cinele și intrările la obiectivele turistice din program, și care era în valoare de 109 euro de persoană. Oricum, era mai mult decât rezonabil.
Ne-am calculat, am studiat traseul, oferta și am hotărât că… este timpul să trecem peste prejudecățile pe care le aveam, legate de agențiile de turism, și să ne „botezăm” și noi.
„Mergem ca pensionarii, cu turma?”, m-a interpelat unul dintre copii, când i-am anunțat pe aceștia că avem de gând să încercăm un circuit cu o agenție de turism în iarnă. „Mami, îmbătrânești!”, a fost concluzia lor când am rămas fermă pe poziție în ce privește: „Plecăm cu agenția în circuit, în Turcia!”. Și a rămas bătut în cuie, cum se spune.
Din păcate, nu ne-a ajuns că ne hotărâsem să plecăm noi, cinci persoane, am mai „nenorocit” și un cuplu de prieteni, păcălindu-i să vină cu noi. Dar… sperăm să ne spălăm păcatele la ei!
Problemele au început cam din vară
Știți vorba aia: „Când ceva e prea frumos să fie adevărat de obicei nu e”?, așa și cu circuitul nostru în Turcia…
Știam, din februarie, că aveam 209 euro de persoană pachetul de bază, la care se adăugau 109 euro de persoană (inclusiv copilul de 6 ani), pachetul de cine și intrările la obiectivele turistice. Cu mesele de prânz eram convinși că ne descurcăm, doar era vorba de Turcia, nu de Norvegia… totuși! Mai mult decât rezonabil, zic eu…
Atât am spus în stânga și-n dreapta că plecăm în Turcia în noiembrie – decembrie, că începuse să le surâdă ideea și altora de pe lângă noi, mai exact încă patru la număr. Da, prețul nu mai era 209, crescuse puțin, dar era explicabil pentru că de oferta aceea beneficiasem doar pentru că era cu ocazia târgului de turism.
Problema a intervenit când am intrat pe site-ul agenției și, la circuitul detaliat, ne-am trezit cu alte „repere” față de ce știam noi. Concret, nu mai exista acel pachet de 109 euro (cine și intrări) ci se transformase în două pachete, unul de 99 de euro, pentru cine, și unul de 119 euro, pentru prânzuri și intrările la obiectivele turistice. Adică săream deja cu 100 de euro de persoană de calculele inițiale.
Citește și: Vacanță ruinată pentru mai mulți prahoveni, clienți ai agenției de turism Passion. Oamenii s-au trezit și fără sejur, și cu banii luați
„Ok, și ce se va mai schimba pe parcurs?”, ne-au întrebat prietenii. Nu am fost în stare să le dăm un răspuns, așa că, în perspectiva nesiguranței, au renunțat la ideea de a mai veni cu noi. Deh, și ei, ca și noi, împătimiți ai vacanțelor pe cont propriu…
Și pentru noi lucrurile au început însă să devină puțin frustrante în momentul în care, luând legătura cu agentul prin intermediul căruia am rezervat și am plătit avansul, și întrebând de schimbarea pachetelor, pe care o descoperisem întâmplător, ne-a dat un răspuns sec: „Le-ați achitat? Ați achitat doar avans la pachetul de bază, așa că, indiferent ce s-a spus, nimic nu este valabil cât timp nu e stipulat în contract și achitat!”. Deci, perfect legală mențiunea lui, omul a avut dreptate! Legal așa era!
Drept pentru care nu am mai comentat, ne-am refăcut calculele dar… deja simțeam clar că astfel de relații comerciale și de punere a problemei nu sunt pentru noi. Nu aveam ce să căutăm cu o agenție de turism, „feelingul” nostru inițial fiind cel corect. Pur și simplu nu suntem compatibili cu modul în care agențiile de turism aleg să-și trateze clienții odată „agățați”.
Mergeam însă înainte pentru că, dacă ne răzgândeam, pierdeam avansul. Dar clar gust amar aveam…
Prima experiență cu o agenție de turism și… ultima
Bomba a venit în luna octombrie, mai exact pe 17 sau 18 octombrie, când, printr-un mail sec, am fost anunțați că ni se anulează circuitul Turcia. Ca variante ni se ofereau un voucher sau înscrierea pentru o altă excursie din oferta agenției.
„Buna ziua,
Din pacate datorita unor evenimente independente de vointa noastra ne vedem nevoiti sa anulam programele;
Circuit de 8 zile in Cappadocia si Antalya!
Circuit de 8 zile in Coasta Licia!
Plecarea: 30.11.2024 se anuleaza. Si restul datelor de placare sunt anulate.
Propuneri:
Orice alt program din portofoliul nostru: https://www.chefdeduca.ro
Program cu data de plecare apropiata: https://www.chefdeduca.ro/city-break-de-3-nopti-la-roma-hotel-san-marco-3
Emiterea unui voucher (valabil 2 ani) cu suma achitata utilizabil pe o alta vacanta din portofoliul nostru.”
Absolut nimic nu se spunea despre returnarea avansului achitat. Pe bune???
Am sunat ca să ne lămurim. Am aflat la primul telefon că trebuie să solicităm noi formularul de restituire. Am trimis cerere. Ni s-a comunicat că trebuie să luăm legătura cu directoarea agenției care nu răspundea la telefon. Și ne tot învârteam într-un cerc vicios… Și ne-am învârtit de joi până marți când, după un mail oficial din partea mea, de solicitare detalii, mail trimis de pe adresa de serviciu, am primit în sfârșit telefon de la doamna director de agenție.
Știți ce senzație am avut la telefon? Exact aceeași pe care am avut-o de fiecare dată când am luat legătura cu reprezentanții agențiilor de turism cu privire la „țepe” reclamate de cititori. Aceleași explicații, aceleași justificări: „Nu e vina noastră… Furnizorii sunt de vină… Companiile aeriene sunt de vină… Ei anulează, nu ne dau banii, vor să ne compensăm și noi încercăm să ne compensăm cu turiștii…”. Acestea au fost explicațiile de care am avut parte.
Deși niciun moment doamna director nu a menționat mailul meu ci doar mesajul pe care i-l lăsasem pe Whatsapp în nume personal, din explicații mi-am dat seama că citise și mailul, pentru că mi-a răspuns punctual la ce întrebasem acolo, dar nu menționasem în mesaj.
Citește și: Turiști prahoveni acuză Agenția Bonjour Tour: „Cu vacanțele achitate din 2022, nu am plecat nici acum…”
Acum, eu nu spun că doamna nu avea dreptate, că nu chiar așa se întâmplase și se întâmplă de obicei. Dar eu ce vină am? Companiile aeriene se compensează cu ei, ei se pot compensa cu turiștii… dar nu cu noi! Eu vreau banii înapoi pentru că eu nu mă compensez cu agenții de turism pentru că, de obicei, eu chiar nu apelez la serviciile lor. Și, clar, nici nu voi mai apela vreodată!
Cert este că, după discuția telefonică cu doamna, am primit pe mailul inițial formularul pentru restituirea avansului, pe care l-am completat și noi și prietenii noștri, fiind vorba de două rezervări. Am completat, am semnat, am scanat, am trimis cu tot cu conturile în care trebuie virați banii.
Nu mă aștept ca acești bani să intre în termenul legal, de 14 zile, dar sper să intre măcar în termen de 30 de zile. Nu-mi doresc să revin cu un articol de genul „Țeapă la agenția Chef de Ducă” și îmi doresc să se soluționeze cu bine totul.
Din păcate, indiferent dacă iese „bine” sau „prost”, încrederea mea în agențiile de turism, și așa șubredă, este făcută praf în acest moment. Nu există seriozitate, nu există siguranță, nu există predictibilitate. Totul se poate schimba de la o zi la alta, iar atitudinea față de clienții „agățați” este de-a dreptul sub orice critică.
Știți, și cu companiile aeriene low-cost am avut probleme… mi-au anulat zboruri, mi-au schimbat ore, etc. Dar ÎNTOTDEAUNA, dacă nu am vrut compensare cu alte zboruri, nu am avut nicio problemă în a-mi recupera banii, inclusiv compensațiile pentru zborurile întârziate. Și atunci? De ce m-aș complica cu agențiile de turism din România? Este vreuna mai brează ca alta? În opinia mea NU. Toate sunt „o apă și-un pământ” și nu poate nimeni să mă contrazică!
In legatura cu articolul dnei Corina Matei, despre agentiile de turism:
1. Asa cum scrie, cand la 209 euro s.a inscris la program Cappadocia, era clar ca ceva era suspect.
2. Degeaba scrie ca NEVER nu voi mai apela la agentie…asta merge in Europa, dar cand alegi Maroc, Iordania, Israel, tur Egipt, Asia, Africa de Sud, Argentina, Brazilia, Mexic…doar cu agentie poti merge
3. Sunt destule agentii de turism serioase….Interra, DAL Travel, Eturia, Paralela 45…dar cand alegi o petarda de agentie, asta primesti
4. Nu am nicio legatura cu vreo agentie de turism, sunt doar un turist care a vizitat 48 tari alegand de multe ori sa o fac cu agentiile de turism serioase
Înainte de pandemie, am prieteni care plecau la prețuri extraordinare cu ofertele achiziționate la târgurile de turism. Așa că… se putea… dar nu se MAI poate.
În ceea ce privește afirmația că excursiile în afara Europei nu se pot face decât cu agenții, vă spun că am fost în Iordania pe cont propriu, în Maroc, iar în primăvară merg în Egipt. În Europa, am făcut Scoția circuit, Irlanda circuit și Islanda circuit… totul pe cont propriu!!! Deci se poate și fără agenție și pentru vacanțe mai… altfel 🙂
Îmi asum vina de a apela la o agenție obscură, dar nici cu unele din cele enumerate de dumneavoastră nu mi-e rușine. Nu dau nume, pentru că nu am avut experiențe personale, dar știu mulți păcăliți de aceste agenții cu „compensații”… deci NU! Din punctul meu de vedere, un mare NU pentru orice agenție de turism!
Daca nu se rezolva sesizati ANPC
Nu o sa ajunga la ANPC. D-na Matei o sa primeasca cu siguranta rambursul. Cine ar vrea publicitate negativa la ziar, nu?
Nu fiți așa sigur… Sunt agenții pentru care nu contează „publicitatea negativă” și asta vă spun din experiența noastră de ziar.
Noi așteptăm banii de un an de zile și nu i-am văzut, nici măcar un telefon ca o sa plătească ceva. Avem reclamații făcute peste tot, ANPC, MINISTERUL TURISMULUI, dar instituțiile statului nu au făcut nimic, ni s-a recomandat proces pentru recuperarea prejudiciului și asta e. Sunt curioasa în cazul dvs dacă va proceda la fel!
Revin cu finalul, indiferent care va fi acesta…
Acelasi lucru am patit si eu cu Chef de Duca cu care trebuia sa plec in 04.11.2024 in Egipt si pentru care am platit 1.449 euro pe care nu i-am primit pana acum.De fiecare data cand reusesc sa primesc un raspuns pe whatsapp din partea lor(pentru ca dna.Raboveanu la telefon nu mai raspunde) ei ma incrimineaza pe mine ca din cauza unora ca mine au primit amenzi de la ANPC si Min.Turismului.Si-au suspendat activitatea pe firma cu care am facut contractul si zice ca nu poate face rambursari…dar ei functioneaza in continuare pe alte firme dand tepe si altora.
Singura cale cred ca este actionarea in justitie ceeea ce voi face.Ei au multe procese pe rol cu sume foarte mari pe diverse firme pe care le detin.Un ex.este o firma din Iordania pe care a „tepuit-o”cu 42.000 dolari.