Medicul Popescu Nicolae, fondatorul spitalului Uromed, a murit. Anunțul a fost făcut de reprezentanții unității medicale, pe pagina oficială de Facebook.
„Astăzi, un suflet frumos s-a întors acasă — acolo unde nu mai există durere, ci doar lumină.
Dr. Popescu Niculae, cel care a dăruit viață și speranță, s-a ridicat către cer, purtând cu el iubirea și recunoștința tuturor celor pe care i-a atins.
Suntem sfâșiați de durere, triști și neputincioși în fața acestei despărțiri. Mulțumim, domnule doctor, pentru tot ce ați clădit cu dăruire și dragoste.
Mulțumim pentru Spitalul Uromed, pentru zâmbetele readuse, pentru speranțele reaprinse, pentru fiecare viață atinsă de mâinile dumneavoastră.
Ați fost lumină în întuneric, alinare în suferință, un om cum rar se naște. Vă iubim nespus și vă vom purta mereu în inimile noastre!
Drum lin printre stele, domnule doctor. Lumina dumneavoastră va dăinui în fiecare suflet pe care l-ați atins.
Mâine (n.r. astăzi), 05 noiembrie, după ora 13:00, trupul neînsuflețit va fi depus la Catedrala Sf. Ioan. Slujba de priveghi va avea loc la ora 17:00.
Înmormântarea va avea loc joi, 06 noiembrie, ora 11:00 la Cimitirul Bolovani”, au transmis foștii colegi ai dr. Popescu Nicolae, ieri după amiază.
