Emoții pentru elevii care au terminat liceul atât în 2019, cât și în seriile anterioare, dar care n-au susținut sau promovat examenul „maturității“. Astăzi a început sesiunea de vară a Bacalaureatului, cu proba orală la Limba română.
Ministerul Educației a anunțat că la examen s-au înscris în total 135.655 de absolvenți de liceu, dintre care 116.037 din promoția curentă și 19.618 din seriile anterioare. Potrivit calendarului de BAC 2019, examenul oral de Limba română va continua și mâine, 4 iunie, iar pe 5-6 iunie se va desfășura proba de limbă maternă.
Pe 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura examenul oral de limbă străină (proba C), potrivit www.edupedu.ro.
Subiectele pentru examenul oral de Limba română și Limba maternă sunt elaborate de Ministerul Educației, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, şi “cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute“, precizează Ministerul.
Rezultatele la examenele orale de BAC nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător grilei aprobate la nivel național:
experimentat
avansat
mediu.
În situația în care un absolvent de liceu refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele orale de limbă sau la proba digitală, “se consideră că acesta nu a susținut proba”, precizează instituția.
Examenele orale și cele de competențe digitale sunt monitorizate audio-video.
Sursa: www.edupedu.ro

