Aproape că nu există știre despre prezența urșilor în zone unde sunt și oameni, fără să se nască ”dezbateri aprinse” pe această temă. De la ironii ieftine, care nu sunt deloc potrivite atunci când se produc tragedii, până la soluții care de care mai fanteziste pentru ”rezolvarea problemei”.
Ieri, în zona cascadei Caraiman de pe Jepii Mici, din Bușteni, un urs a atacat o tânără de 19 ani, fata pierzându-și viața într-un mod cumplit. Din păcate, nu este nici prima dramă și sunt convins că nici ultima.
Citește detaliile tragediei în articolul: Ursul care a ucis o tânără de 19 ani pe Jepii Mici a fost împușcat. Atacase și echipa de salvatori
Vă propun să tratăm subiectul puțin diferit față de abordarea jurnalistică, precum și de alte abordări pătimașe cu accente de isterie. Vă explic imediat de ce, la ce cred că ne folosește.
Am publicat acea știre, apoi am revenit cu altele, pe măsură ce soseau informații certe. Deși nu era greu de intuit contextul, încă de la primele discuții cu ISU, cu Jandarmeria Montană și cu Poliția, am sperat omenește că tânăra este în viață, că intervenția rapidă și exemplară a acelor oameni minunați va avea un sfârșit care să nu ne dea fiori. Din păcate, nu a fost așa.
Am văzut și imaginile pe care nimeni nu vrea să le vadă. Evident, nu vom publica niciodată așa ceva, din rațiuni pe care nu are sens să le mai explic. Atât vă pot spune: nimeni nu vrea să treacă prin ceea ce a trecut acea tânără!
A urmat valul de comentarii, la toate articolele/știrile publicate. A urmat eterna ciocnire între iubitorii de animale și cei care sunt de părere că viața omului este mai importantă decât orice altceva. Au urmat clișeele cu ”omul care nu se mai satură să își extindă arealul și intră peste cel al animalelor sălbatice”, ”înmulțirea necontrolată a urșilor”, ”de ce să se emită sau nu RoAlert în astfel de cazuri”, plus toată gama pe care deja o știți.
Ursul din povestea de ieri a fost împușcat. Încercase să atace în repetate rânduri și echipa de salvatori. Dacă îmi e milă de urs? Mi-e milă de orice ființă vie care sfârșește în mod nefiresc, dar nu sunt ipocrit și spun că mult mai mult îmi pasă de oameni, chiar dacă de multe ori avem momentele noastre de iresponsabilitate. Și să nu uităm că momentele noastre de iresponsabilitate (unii îi spun prostie) pun și viețile salvatorilor în pericol! Dar ce ne pasă nouă de oameni?…
Cui folosesc aceste eterne ”ciocniri online”? S-a dovedit că nimănui, atât timp cât se tot repetă povestea și uneori se termină tragic.
Urși și alte sălbăticiuni au fost pe munți dintotdeauna. Au ajuns și prin orașe, la zeci de km depărtare de arealul lor. Poate nu la fel de mulți ca în ultimii ani, dar au fost. Și tragedii au mai fost, evident nu la fel de dese.
Urșii pot fi relocați, vânătoarea poate fi permisă în anumite limite. Autoritățile nu pot să mai ignore problema. Dar chiar și în număr mai mic, sălbăticiunile tot vor exista și este foarte bine să existe. Și nu sunt dintre cei care salvează planeta cărând sacul de pet-uri la centrul de colectare, dar mănâncă mezeluri cu plastic. Nu mi-am pierdut mințile încă.
Și dacă autoritățile sunt incapabile sau inerte, noi ce putem face?
Aici am vrut să ajung, pentru că putem face astfel încât niciunul dintre noi să nu treacă prin chinurile cumplite prin care a trecut tânăra de doar 19 ani.
Luăm în râs sfaturile celor care insistă să nu plecăm de capul nostru pe munte, singuri sau în grupuri mici. ”Ce știu ei, ce ne spun nouă ce să facem? Păi astea sunt trasee clasice, facile, străbătute de zeci de ani de turiști.” Și uite că vine o tragedie ca cea de ieri, când vitejii dispar din peisaj, când realizează că nu au nicio șansă, că pot fi chiar ei în locul tinerei.
Cam asta ar trebui să înțelegem, că nu este cazul să tratăm astfel de excursii cu superficialitate, că nu este bine să mergem singuri sau în grupuri mici, că nu este bine să îi ignorăm pe cei care ne tot explică să nu ne mai apropiem de ”ursuleți”, chiar dacă par ”drăgălași” și sunt doar în căutare de ceva de mâncare de la turiști. Sunt animale sălbatice, extrem de imprevizibile și periculoase. Dacă ne intră în căpățâni asta și ne comportăm ca atare, atunci nu vom avea probleme.
Nu suntem în măsură să apreciem care exemplar este mai mult sau mai puțin periculos, nu este cazul să ne filmăm ”actele de vitejie”, cum mulți o fac. Merită o plimbare ca cea de ieri? Merită riscul pe care mulți nu l-ați luat în calcul? Fata de 19 ani ar fi avut o viață în față de care să se bucure. Cei dragi ei… la fel.
PS: Într-o discuție cu un ”împătimit al muntelui”, omul îmi spune… ”Știu eu ce e mai bine, pe unde să merg și cum să mă comport dacă apare ursul. Nu mă sperii așa ușor, că nu sunt amator. Ce să fac acum, să nu mă mai duc pe munte? E viața mea!” I-am răspuns: ”Bine, du-te, o viață ai!… Ursul e profesionist.”
Buna ziua,
Intr-adevar s-a intamplat o tragedie. Totusi trebuie sa tinem cont ca muntele, padurea reprezinta casa animalelor salbatice. Si omul, prin actiunile lui, reduce habitatul acestor animale din ce in ce mai mult.
Muntele si animalele salbatice trebuie respectate, altfel esti pedepsit in diverse moduri.
Cred ca cei care merg pe munte trebuie sa fie informati despre riscuri, despre cum sa se comporte in diverse situatii.
De asemenea, cred ca mersul pe munte nu este pentru oricine, la fel cum nu oricine trebuie sa aiba permis de conducere.
Referitor la ursi, cei de la Romsilva si de la fondurile de vanatoare ar trebui sa se ocupe sa duca hrana in zone izolate, unde turistii nu au ajuns inca. In acest mod cred ca aveste animale n-ar mai ajunge in orase si localitati in cautare de hrana.
Mi-as dori sa vad pe traseele montane angajati ai Romsilva sau ai jandarmeriei montane in patrulare pentru a diminua riscul intalnirii turistilor cu animalele salbatice.
Ursii sau inmultit excesiv,cei care se apropie de asezari omenesti sa fie impuscati fara discutie,iar sa evitam interactiunea cu ursii sa fie hraniti departe de asezarile omenesti asa evitam tragediile,ganditiva prin ce trece familia fetei ucise de urs!