Apa din rețeaua internă a Spitalul de Pediatrie Ploiești este, în continuare, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic). Anunțul a fost făcut, joi, de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent), care a precizat că „situația încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat din acel moment până astăzi”.
Problema legată de contaminarea apei de la Spitalul de Pediatrie Ploiești a fost depistată încă din 10 martie.
La acea dată, analizele au certificat faptul că în rețeaua de apă a unității medicale a fost depistată bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic) extrem de periculos. (Detalii AICI)
Prima măsură dispusă a fost interzicerea consumului de apă de la robinet și înlocuirea acesteia cu apă îmbuteliată.
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat, joi, că situația legată de contaminarea apei de la Spitalul de Pediatrie Ploiești nu a fost rezolvată. Suplimentar au fost dispuse mai multe măsuri.
Mihai Polițeanu: „Situația încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat”
„În data de 10 martie analizele au arătat că rețeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploiești este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic).
Chiar dacă nu s-au semnalat cazuri de infecție cu Pseudomonas Aeruginosa nici la pacienții internați, nici la personalul spitalului, situația încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat din acel moment până astăzi. Bacilul este încă prezent în rețeaua de apă a spitalului.
Marți, 22 aprilie, am organizat o ședință împreună cu Prefectura, Consiliul Județean, Direcția de Sănătate Publică și Spitalul de Pediatrie.
Am decis:
- Menținerea tuturor măsurilor anterioare de restricționare a accesului la apa potabilă și menajeră;
- Asigurarea în continuare a stocului de apă îmbuteliată;
- Înlocuirea întregii rețele de țevi din interiorul spitalului. Lucrările au fost demarate deja sub supravegherea Direcției Tehnic – Investiții din Primăria Ploiești
Măsurile de urgență pe care Spitalul le-a luat începând cu momentul primelor analize până la finalul săptămânii trecute
- Informarea autorității locale cu privire la situația apărută
- A fost oprit consumul de apă potabilă și menajeră din rețeaua spitalului;
- A fost anunțată DSP Prahova;
- A fost achiziționată apă imbuteliată pentru consumul pacienților, aparținătorilor și personalului medical (2l/zi în medie);
- A fost achiziționat de la furnizorul de apa (Apa Nova) un rezervor de 1mc de apă potabilă pentru consum menajer si igiena personală;
- S-au înlocuit sitele aeratoare de la toate robinetele;
- S-au verificat și înlocuit unde a fost nevoie robinetele, sifoanele de scurgere, sitele de pardoseală;
- S-a dezafectat lavoarul unde s-au dezvoltat inițial coloniile de Pseudomonas Aeruginosa;
- S-a intensificat autocontrolul în zonele sensibile (bloc operator, ATI, sterilizare);
- Dezinfecția rețelei interne de apă cu o firmă specializată în acest domeniu;
- Asigurarea unui stoc suficient de apă îmbuteliată pentru pacienți”, a anunțat, joi, Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.