A început grădiniţa, au început şi problemele. După prima săptămână valurile de secreții nazale și-au făcut apariția. „I-a curs năsucul azi, să știți”, mi-a zis doamna educatoare vineri, la prânz, când mi-am luat copilul de la grădiniță.
Nu îi era doamnei foarte clar însă dacă într-adevăr îi curgea nasul sau doar imita o altă fetiță care tot cerea șervețele să-și șteargă nasul.
Pentru mine însă era clar: o „încălțase iar” de la grădi. Cu o zi înainte fusesem la ședința cu părinții. Pe holurile grădiniței era o tuse generală. Unii copii tușeau (rezidual probabil… 😉), alții suflau nasul (rinite alergice probabil… 😉), așa serios, ca în prima săptămână „de grădi”.
Am ajuns acasă și am dat jos de pe dulap punga cu teste COVID de anul trecut. Surpriză! (sau nu…) test pozitiv. M-am luat cu mâinile de cap!
După câteva ore, vine de la școală fratele mai mare: „Mă cam doare în gât!”. Scot un alt test: pozitiv și în cazul lui.
Pentru că tot aveam teste cât cuprinde o pungă „de Mega” (la propriu), am testat pe rând toți membrii familiei. Negativi ceilalți. Așa că am început tratamentul „simptomatic”, cum se spune.
Corect din partea mea mi s-a părut să anunț diriginta celui mare, chiar dacă era vineri seară. „De la școală a luat-o, doamnă. Tușesc mulți în clasă…”, mi-a spus doamna imediat ce i-am zis despre ce e vorba.
Tot corect din partea mea mi s-a părut să-i anunț pe toți cei cu care trebuia să intrăm în contact zilele următoare. Deși nu mai există nicio obligație, nici măcar de raportare, am lăsat la latitudinea fiecăruia dacă ne mai vedem sau nu.
Weekendul a trecut cu simptome minime din partea celor doi copii: secreții nazale la cea mică, o ușoară durere în gât la cel mai mare.
Sâmbătă seară i-am testat din nou: rezultate negative. Am luat legătura cu medicul de familie (al nostru, al părinților, nu al copiilor) care m-a întrebat direct de gravitatea simptomelor. Apoi mi-a indicat tratamentul corect pentru fiecare, precum și ce putem face noi, ceilalți, preventiv.
Ne-a recomandat în continuare testare zilnică și ne-a spus că virusul poate să dispară după 2-3 zile.
Duminică seară toate testele au fost negative. Luni dimineață la fel.
La școală cu mască în era post-covid
Cum simptomele încetaseră la cel mare, am decis să-l trimit la școală numai că, mi s-a părut corect să meargă cu mască. Mai mult, i-am dat FFP2, nu mască simplă chirurgicală. „De ce să pun mască, mamă? Colegii mei tușesc și nu poartă mască. Eu nu am nimic…”, mi-a spus copilul revoltat, pe bună dreptate.
I-am explicat frumos ce înseamnă responsabilitatea și, aparent, a înțeles. A mers la școală cu mască luni și marți.
Marți seară a venit la mine: „Poți să te superi, eu nu mai merg cu mască de mâine. Toți colegii fac mișto de mine și îmi strigă că sunt prost că nu mai există covid…”.
Ce să-i mai spun într-o astfel de situație? Că nu doar covidul contează? Că ar fi bine ca toți care tușesc să poarte mască? Într-o lume defectă, tu ești pe dos dacă încerci să faci ce e corect! Lipsa educației își spune cuvântul printre copii. Și, copilul este oglinda părintelui, din păcate.
Când ești corect, ești luat de prost și la grădiniță
Pe cea mică am ținut-o acasă de vineri de la prânz până marți inclusiv. În afară de testul pozitiv de vineri, celelalte au fost negative. A suflat nasul des, secrețiile nu au fost „colorate” și nici alte dureri nu a acuzat.
De marți dimineață nu a mai avut nimic, dar nici nu am scos-o din casă. Am mai ținut-o o zi „de control”, cum se spune.
„Să știi, căile respiratorii sunt încă iritate după răceală”, mi-a spus medicul. „Chiar dacă e bine, cum o scoți la aer o să înceapă să o gâdile”. Știam. Nu era prima dată când treceam prin asta…
Miercuri dimineață am dus-o la grădiniță. Toate bune și frumoase: nicio problemă pe drum, copilul fericit că merge la grădi după 2 zile de pauză, mami fericită că va reuși să lucreze după 2 zile de „lucru mai mult nu” cu copilul acasă.
Eeeeee, și nici bine nu am ajuns acasă și mi-am făcut cafeaua ca să mă așez la laptop, că îmi sună telefonul: numărul de la grădiniță. Și am simțit cum mă ia cu amețeală. „Știți, doamna Matei, copilul tușește, și… etc.,etc.,etc. Veniți să o luați sau îmi aduceți adeverință că este tuse reziduală…”. Chiar nu stau să scriu toată conversația, dealtfel pertinentă.
Da, dacă un copil tușește la grădiniță, sau dacă îi curge nasul, cheamă părintele să îl ia. Perfect corect și de acord. Dar fă-o în toate cazurile, nu aleatoriu sau… preferențial!!!
În secunda doi de la primirea telefonului am ieșit pe ușă. Mi-am amintit cu ciudă, pe drum spre grădiniță, de toți copii pe care eu, personal, i-am auzit tușind și suflându-și nasul săptămâna trecută.
„Tusea reziduală” și „rinita alergică” sunt la modă acum iar unii fac covid de la ele
De la aceste episoade de „tuse reziduală” și „rinită alergică”, așa cum susțin unii că ar fi, ai mei copii vin acasă cu COVID. Iar apoi, când ei chiar au au „tuse reziduală” sunt trimiși acasă. Cam așa funcționează lucrurile la noi în Ploiești (și cred că nu doar în Ploiești).
Când ești corect, ești luat de prost! Oricine poate aduce „acte doveditoare” de „tuse reziduală” sau „rinită alergică”, să nu ne ascundem după deget, știm cu toții asta. Dacă aduci acte, poți îmbolnăvi „legal” o clasă sau o grupă întreagă. Cam așa se întâmplă…
Au trecut mai bine de două ore de când am luat copilul de la grădiniță. Stă cu mine în cameră, cu tableta în mână și cu căștile pe urechi. Ce să-i fac? Am serviciu, nu pot sta de ea! Nu tușește (și nu a tușit deloc de când am venit), nu suflă nasul, nu are febră. Dar este acasă pentru că nu îndeplinește criteriile pentru a sta în colectivitate.
În acest timp, cu siguranță, posesorii de acte pentru „tuse reziduală” sau „rinită alergică” îmbolnăvesc clase și grupe întregi, așa cum au fost îmbolnăviți și copiii mei.