Situaţie dificilă pentru trei familii din satul Ogretin, comuna Drajna. Din cauza faptului că nu au un drum de acces, de fiecare dată când plouă, gârla se revarsă, iar localnicii sunt nevoiți să iasă din case cu cizme de cauciuc. Azi dimineață, apa era aproape până la genunchi, povestește Larisa Manolache, localnic. (VIDEO la finalul textului)
De fiecare dată când plouă, spune femeia, pârâul Ogretineanca se umfă, iar drumul de pe strada Grădiniței devine impracticabil. Cu doi copii de 2, respectiv 4 ani, aceasta nu are altă soluție decât să îi ia în brațe și să traverseze drumul inundat.
„Așa îmi duc fetele la grădiniță de fiecare dată când plouă. Azi dimineață, apa îmi ajungea până la genunchi. Acum a mai scăzut un pic, însă, rămâne un chin pentru noi. Trăim precum sinistrații. Ni s-a promis un pod, dar a rămas doar o promisiune”, ne-a povestit Larisa Manolache.
Contactată de observatorulph.ro, primarul Violeta Gonțea (PNL) a precizat faptul drumul acela de pe strada Grădiniței a trecut dintotdeauna prin gârlă, iar soluții nu prea există. Varianta construcției unui pod nu este doar extrem de costisitoare, ci și aproape imposibilă, întrucând Primăria nu are documente de proprietate pe terenurile respective.
„Construcțiile afectate sunt foarte vechi. În acea zonă, drumul inițial a fost mereu prin gârlă și așa a rămas. Nu avem ce face decât să intervenim ocalzional cu buldoescavatoare ca să nivelăm terenul.
Când plouă și se revarsă gârla, nu avem nicio soluție. Într-adevăr s-a pus problema construcției unui pod, însă, în acea zonă, terenurile nu sunt în inventarul public al UAT-ul, sunt proprietăți private. În plus, costurile s-ar ridica la 400.000 de lei, bani de care noi nu dispunem în buget.
Este trecut acest proiect pe o listă de investiții, l-am bugetat cu o sumă modică de 50.000 de lei. Nu am nicio soluție pentru a-i ajuta pe acei oameni la ora actuală”, a transmis primarul Violeta Gonțea.