Observatorulph.ro continuă campania de informare a cetățenilor privind alegerile locale din 2020 prin publicarea gratuită a unor editoriale aparținând candidaților la primării, consilii locale și cel județean. Astăzi publicăm textul transmis redacției noastre de Răzvan Enescu, candidatul USR-Plus la Primăria Ploiești despre fuziunea celor două formațiuni politice.
- Publicitate -
USR și PLUS au devenit USRPLUS!
După primul Congres online și un vot în trei etape, USR și PLUS au decis o fuziune mult așteptată. Bineînțeles că fuziunea de jure va avea loc în perioada următoare, după decizia judecătorească.
Trecând peste aceste aspecte tehnice, fuziunea reprezintă un moment important în politica românească. Pentru prima dată, două partide complet noi decid să facă un pas important spre relevanță. De prea multe ori, mișcările noi, care promiteau o schimbare pe scena politică, erau înecate în propriile orgolii, lăsând loc progeniturilor FeSeNiste. De această dată, setea de reformă reală a învins încrâncenarea.
Și da, orgolii au fost. Suntem un grup de oameni noi, cu viziuni diferite și neșantajabili politic. Ca niște piese ale unui motor, nerodate în dezbateri politice, negocieri și campanii electorale, unii ne-am încins, alții s-au speriat și unii chiar au cedat.
În ceea ce mă privește, am fost pus de foarte multe ori în fața unor situații stranii, de neînțeles pentru un om nou în politică. De multe ori am fost pe punctul de a ceda, însă, ca mulți alții, nu am facut-o.
În relația cu foștii colegi de la USR și chiar cu foștii colegi de la PLUS, actualmente colegi în USRPLUS, am avut numeroase dezbateri din care părea că s-a plecat trântind ușa.
Chiar înainte de congres înclinam spre respingerea fuziunii, însă, ca să citez (în glumă) dintr-o carte pe care am citit-o de curând: „eu am o părere, însă nu sunt de acord cu ea”. Oamenii care cred în noi nu sunt interesați de politica de partid.
Ei au nevoie de o mișcare în care să aibă din nou încredere. Până la urmă din acest motiv am făcut și eu pasul spre PLUS în decembrie 2018, voiam o schimbare reală!
Din punctul meu de vedere, decizia fuziunii este un lucru bun tocmai pentru că USRPLUS este un partid care te lasă să ai dubii, în care ești lăsat să contești liderii, în care punctul de vedere îți este ascultat, un partid ÎN CARE EȘTI LĂSAT SĂ GÂNDEȘTI.
PSD, PNL și partidele apărute din cioburile lor, au arătat de prea multe ori impotență. Impotență în a se reforma și a furniza politicieni onești, capabili să pună comunitatea în fața intereselor de gașcă. PSD și PNL, partide acaparate de urmașii FSN, împreună cu sateliții lor, mimează schimbarea.
Anul acesta, mai mult ca oricând, au scos de la naftalină fantomele odioase ale trecutului. Ne-au umplut de politicieni care, după ce au stat cateva mandate prin sertare, acum ies din nou la prăduit.
USRPLUS este încă un proiect în construcție, însă are cărămizi puternice și fundații stabile. USRPLUS are constructori cinstiți și experimentați, cu CV-uri reale. Ca să parafrazez citatul de mai sus: AVEM O FUZIUNE SI SUNT DE ACORD CU EA!