De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată oricum într-un echilibru fragil, hotărârea Curții de Apel Ploiești, care suspendă efectele unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), nu este doar discutabilă juridic. Este, în opinia mea, periculoasă instituțional, prin precedentul pe care îl poate crea.

Scriu această analiză fără vreun atașament față de candidații implicați. Nu am un favorit în cursa electorală și nu mă interesează nicio agendă politică. Tocmai de aceea, cred că e momentul să vorbim despre ce s-a întâmplat strict din punct de vedere juridic și constituțional, nu emoțional sau partizan.

O confuzie juridică gravă: între legalitate și constituționalitate

În primul rând – vorba olteanului care a văzut pentru prima dată o girafă – „așa ceva nu există”, și mă refer aici la hotărârea judecătorească în sine.
Problema de fond a hotărârii Curții de Apel Ploiești este că a tratat o decizie a CCR ca pe un act administrativ supus controlului de legalitate în contencios administrativ. Aceasta este o eroare fundamentală de calificare juridică.

Deciziile CCR nu sunt simple acte administrative. Ele sunt, conform Constituției României (art. 147), definitive și general obligatorii. Asta înseamnă că ele nu pot fi suspendate, anulate sau reanalizate de către alte instanțe – nici măcar de cele din sistemul judiciar. Orice altă abordare echivalează cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Mai mult, jurisprudența Curții Constituționale este clară în această privință. Decizii precum nr. 1/1995, 766/2011 sau 1415/2009 afirmă limpede că actele CCR nu pot fi atacate în justiție. Instanțele de drept comun nu pot exercita un control asupra acestora, pentru că ar însemna o inversare a ierarhiei constituționale. Ori, Curtea de Apel Ploiesti ar fi trebuit sa tina cont de aceste aspecte, obligativitatea fiind inscrisa in fisa postului magistratului.

Este relevant să privim și în afara granițelor. Nici în Germania, nici în Franța, nici în Italia, tari la care ne uita ca la modele judiciare, nu există situații în care o instanță de nivel inferior poate suspenda o hotărâre a curții constituționale. Este o linie roșie clară pentru orice stat de drept. În acest context, decizia Curții de Apel Ploiești nu este doar greșită, ci ruptă complet de tradiția juridică europeană.

Efecte juridice nule, dar un potențial uriaș de destabilizare

Din punct de vedere practic, hotărârea pronunțată nu produce efecte reale. Suspendarea unei decizii a CCR privind anularea unui proces electoral anterior nu are ca efect reactivarea acelui proces. Nu doar pentru că un proces anulat nu poate fi reluat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ci și pentru că, cu referire la calendarul electoral anterior, el este inaplicabil: el prevedea, de exemplu, desfășurarea turului al doilea pe 8 decembrie 2024, o dată deja depășită si care nu poate fi inlocuita de nicio instanta, in nicio conditie.

Așadar, reactivarea acelui proces electoral ar fi imposibilă juridic, indiferent de ce ar dispune instanța. Mai mult, între timp, un nou proces electoral este în desfășurare, unul care nu a fost anulat sau suspendat și care rămâne valabil. „Turul doi inapoi” este o gaselnita politica inapta sa fie pusa in practica.

Această hotărâre produce, deci, un efect zero din punct de vedere al dreptului, dar un efect maximal din punct de vedere politic și instituțional: creează confuzie, afectează încrederea în procesul electoral ( si asa slabita de evenimente anterioare ) și aruncă inca o umbră de îndoială asupra funcționării statului de drept .

Și mai grav este precedentul: dacă această logică rămâne necorectată, orice instanță ar putea, pe viitor, să suspende acte constituționale sau decizii ale altor autorități fără competență expresă – ceea ce deschide calea haosului juridic.

Justiția nu poate deveni actor politic. Nu acesta este rolul ei.

Prin această decizie, Curtea de Apel Ploiești pare să fi uitat un principiu fundamental: justiția trebuie să reglementeze, nu să reconfigureze realitățile politice. Judecatorii nu sunt chemați să judece dacă un calendar electoral este oportun sau dacă o decizie a CCR e favorabilă unuia sau altuia dintre candidați. Rolul lor este strict procedural și legal – nu constituțional.

Când instanțele ignoră acest echilibru, nu mai avem doar un exces de zel. Avem o justiție care alunecă în activism judiciar, un fenomen periculos într-o democrație și mai ales într-un context politic fragil.

Este imposibil să nu observăm că efectele unei astfel de decizii sunt mai degrabă politice decât juridice. Chiar și suspendarea provizorie a unei decizii CCR, în plin proces electoral, poate fi interpretată – și va fi folosită – ca un instrument politic. Pana la urma, ea in sine este o act de partizanat politic.
Iar justiția, odată angrenată în jocul politic, își pierde exact ceea ce ar trebui să o definească: credibilitatea și neutralitatea.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești nu este doar o greșeală de drept. Este o greșeală de sistem. A confundat competențele, a ignorat Constituția și a pus în pericol un principiu de bază: acela că, Curtea Constituțională are ultimul cuvânt în materie de constituționalitate.
Justiția nu trebuie să fie actor în campania electorală. Nu trebuie să creeze realități politice.

Trebuie să vegheze asupra respectării regulilor jocului, nu să le reinventeze.
Pentru că, în final, indiferent cine câștigă alegerile, statul de drept trebuie să rămână în picioare. Iar dacă începem să permitem unor instanțe să atace verticala constituțională a României, atunci votul devine doar o formalitate.
Iar răul, odată făcut, nu mai poate fi anulat de niciun tur de scrutin.