Alexandra Motrescu ar fi putut fi ofițer de poliție. Sau ar fi putut deveni unul dintre acei profesori obosiți care predau după aceleași scheme de zeci de ani, umplând table cu reguli gramaticale pe care copiii le copiază, dar niciodată nu le vorbesc. Nu a ales nici una, nici alta. Alexandra Motrescu, la 37 de ani, este fondatoarea ALMO – un centru de engleză din Ploiești cu 340 de cursanți, șapte profesori și o filozofie educațională construită în 12 ani de muncă de la șase dimineața până la opt seara. Un loc în care copiii nu învață despre engleză. Învață să trăiască în ea.
Din articol
O răscruce la 18 ani: când visul se frânge, uneori se naște altul
Povestea ALMO nu începe cu un plan de afaceri elegant sau cu o investiție generoasă de capital. Începe cu o fractură, în sens propriu. Înainte de proba sportivă de la Academia de Poliție, tânăra Alexandra și-a rupt piciorul. Visul de a deveni ofițer, pentru care se pregătise tot ultimul an de liceu, s-a prăbușit brusc.
Era absolventă a Colegiului Națoinal Mihai Viteazul din Ploiești, secția filologie. Avusese un parcurs de copil cu dorință de performanță, jucătoare în echipa de baschet a școlii, cu focusul centrat pe admiterea la Academie. Fizicul o trăda, dar mintea ei era deja obișnuită să caute soluții. Singura cale în față: să continue filologia și să se înscrie la Facultatea de Română-Engleză din cadrul UPG Ploiești.
Mama ei era învățătoare. Și tocmai de aceea, Alexandra jura că nu va fi niciodată profesoară.
„Am crescut în mediul ăsta și înțelegeam uzura, atât cea mentală, cât și pe cea financiară. În mentalul colectiv, profesorul era omul inteligent, dar sărac. Inteligența nu trebuia să presupună abundență financiară. Asta era mentalul în care am trăit. Și pe toată durata facultății, am mers pe premisa că nu voi fi niciodată profesor”, povestește ea.
Dar viața are felul ei de a te aduce acolo unde trebuie. Pe parcursul masterului, a suplinit-o pe o profesoară de română, care chiar îi fusese ei profesoară la clasă, care trecuse printr-o perioadă dificilă și o rugase să îi ia locul câteva luni.
Povestește că a intrat în clasă și a simțit ceva ce nu anticipase: că locul ei poate fi acolo. A simțit că poate fi mentor, lider, că se poate conecta la copii altfel decât în sala de cancelarie. A simțit că nu îi e frică de copii ci, dimpotrivă, preferă să stea pe hol cu ei decât la cancelarie cu colegii.
Astfel, Alexandra a dat titularizarea. A luat un post de suplinitor la o școală bună din oraș. Și s-a dus cu numirea în mână, gata să înceapă. Surpriză însă: Când a ajuns cu dosarul în mână să-și preia postul, i s-a spus că acesta nu e disponibil.
Avea hârtia de la inspectorat în buzunar, însă, pentru ea, nu existau uși deschise. A predat un an în gimnaziu. Cu această ocazie a aflat că se poate conecta, la nivel mental, cu copiii dar, totodată, a simțit că sistemul nu o va primi niciodată cu adevărat. Și atunci a înțeles că trebuie să își construiască propriul sistem. Și a mers înainte…
Nașterea ALMO: o nevoie văzută acolo unde alții nu priveau
Înainte să deschidă centrul, Alexandra predase la grădinițe private, făcuse pregătiri în particular, și predase adulților prin diverse companii. Trecuse prin toate categoriile de vârstă și observase ceva care o deranja profund: o nevoie comună, neacoperită corect de nimeni. Nevoia de exprimare cursivă în limba engleză!
Adulții nu puteau susține o conversație simplă în engleză, deși aveau caiete pline cu exerciții de gramatică. Copiii de gimnaziu se chinuiau cu reguli pe care le copiau de pe tablă, dar nu aveau curajul să scoată un cuvânt în fața unui străin. Undeva, metoda era greșită. Și Alexandra știa unde.
„Vedeam adulți care veneau la mine cu caietul plin de gramatică. Ajunseseră la Future Perfect in the Past, dar când le spuneam ‘tell me something about yourself’, rămâneau blocați. Ei, practic, învățau despre engleză, nu engleză. E ca și cum ai umple o cadă cu apă și aștepți să înveți să înoți uitându-te la ea”, povestește antreprenoarea.
Citește și: Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești
Astfel, odată nevoia comunității identificată, în urmă cu 12 ani, a închiriat un spațiu, și l-a transformat în centrul de engleză de care simțea că are nevoie comunitatea. Din punct d evedere financiar, a fost ajutată de soțul ei, dar, spune ea, suma necesară deschiderii a fost foarte mică. A reușit fără credit bancar, fără investitori, fără un capital de start impresionant. Doar având o idee clară și o foame de muncă pe care ea însăși o descrie ca pe un motor care nu se oprea.
„Eu, mulți ani, am lucrat de la șase dimineața la opt seara. A fost o muncă asiduuă, la început. Dar a fost și o foame, nu neapărat de recunoaștere, ci de a fi cineva util în comunitatea în care trăiesc. Știam că e nevoie de ce dau. Și știam că pot schimba ceva”, spune, cu convingere, antreprenoarea.
Nimeni din jur nu credea că serviciul pe care și-l imagina ea are piață. „Ce-ți trebuie să faci asta? Trebuie să fii ceva! Nu știu ce autorizație trebuie să ai…”, asta auzea de la apropiați. Dar nevoia pe care ea o simțea era mai tare decât scepticismul celorlalți. Și cei 340 de cursanți de azi îi dau dreptate.
Playroom: când engleza intră pe urechi înainte să intre în cărți
La ALMO există trei niveluri de predare: Playroom, Whiteroom și Woodroom.
Primul nivel, Playroom, este destinat copiilor între 3 și 7 ani. Și este, poate, cel mai bine gândit dintre toate, pentru că atacă exact ceea ce sistemul tradițional ignoră: fereastra critică în care creierul unui copil absoarbe sunete și tipare lingvistice cu o ușurință pe care nu o va mai avea niciodată în viață.
La Playroom nu există gramatică predată, nu există caiete de exerciții, nu există reguli scrise pe tablă. Există expunere, ritm, context și un profesor care nu spune niciodată un cuvânt în aer, ci îl arată, îl trăiește, îl leagă de un gest sau de un obiect.
„Dacă spun ‘sit down’, arăt cum ne așezăm. Dacă spun ‘this is’, contextul explică tot. Copilul trece de la ‘nu înțeleg’ la ‘aștept și deduc’ – prin stimuli vizuali, motori, prin tot ce îl înconjoară. Nu predau gramatică la 4 ani. Predau siguranță în sunet”, explică Alexandra.
Citește și: Povestea Cofetăriei Narcisa din Ploiești. Trei frați duc mai departe o afacere de familie construită cu sacrificii în peste 40 de ani
Scopul acestei etape are un termen tehnic precis pe care Alexandra îl folosește cu naturalețe: dezvoltarea auzului fonematic. Mai exact, capacitatea copilului de a înțelege și reproduce sunetele unei limbi noi. La fel cum un copil român de 2 ani absoarbe limba română pur și simplu trăind în ea, copilul de la Playroom absoarbe engleza trăind o oră pe săptămână într-un mediu în care nu există altă limbă.
„Este ceea ce se întâmplă cu un copil dus din România în Anglia”, explică Alexandra. „El nu înțelege conversațiile abstracte ale adulților, dar înțelege ce spun copiii de aceeași vârstă. Și prin imitație, prin repetiție, prin asociere, limba prinde rădăcini. Exact asta facem la Playroom”, detaliază Alexandra.
Când copilul ajunge în clasa pregătitoare și începe să citească în română, ALMO introduce și primele sight words – cele mai frecvente cuvinte din engleză, cu pronunții care nu urmează regulile fonetice logice. Cuvinte ca „when”, „children”, „teacher”, „share”, pe care copilul le-a tot auzit în clasă, acum le vede scrise pentru prima dată. Nu le citește literă cu literă. Le recunoaște, pentru că le-a auzit deja.
Whiteroom: de la a auzi, la a vorbi și a gândi în engleză
Dacă Playroom este despre auz, Whiteroom, nivelul destinat copiilor de ciclu primar, este despre voce. Despre curajul de a vorbi, de a face greșeli, de a te corecta singur, de a gândi direct în engleză fără să mai treci prin filtrul traducerii mentale.
Abia acum intră și structura gramaticală, dar nu ca scop în sine, ci ca instrument în slujba comunicării. Și Alexandra are grijă ca gramatica să nu intre pe ușa din față, rece și abstractă, ci să fie adusă printr-o metaforă, un joc, un obiect fizic.
„Concretul deschide ușa abstractului. Niciodată invers”, spune profesoara.
Lecțiile de la Whiteroom se desfășoară exclusiv în engleză. Nu există momente în care profesorul traduce sau explică în română, pentru că traducerea este, de fapt, cel mai mare inamic al fluenței. Când creierul știe că există o plasă de siguranță în limba maternă, nu face efortul de a construi tipare noi.
Un exemplu pe care Alexandra îl evocă cu mândrie evidentă: o colegă i-a trimis un scurt video din clasă. Două fetițe prezentau un proiect despre un oraș imaginar, integral în engleză, fără prompturi, fără fiță.
„Evelyn, why did you put the airport in your city? – I put an airport in my city so my people can travel. Alice, why did you put a bank in your city? – I put a bank because when my people don’t have enough money, they can go there”, spuneau micuțele. Nu era un exercițiu. Era gândire în engleză. „Este exact ce ne dorim”, subliniază Alexandra.
La Whiteroom, copiii fac proiecte, susțin prezentări, construiesc dialoguri, rezolvă probleme. Și fac toate astea în engleză. Regulile gramaticale există, sunt predate și exersate, dar niciodată înaintea abilității de a comunica. „Noi nu excludem structura”, precizează Alexandra. „Fără ea, nu se poate merge mai departe corect. Dar o includem la momentul potrivit, nu ca punct de plecare”, spune ea.
Woodroom: adolescenții, telefonul și provocarea rațiunii
Dacă Playroom și Whiteroom au de-a face cu construcția, cu așezarea unor fundații lingvistice solide, pas cu pas, Woodroom, nivelul destinat adolescenților, este despre cu totul altceva: despre salvarea a ceea ce mai poate fi salvat și despre provocarea unor minți care au crescut cu un picior în clasă și unul în ecran.
Alexandra vorbește despre Woodroom cu o combinație de luciditate și afecțiune. A fost categoria de vârstă cu care a rămas cel mai mult timp ca profesor activ, chiar după ce a preluat și rolul de director al centrului. Și o înțelege profund, inclusiv în vulnerabilitățile ei.
„Adolescenții au probleme de încredere în sine, au probleme de relaționare cu omul din față de la care ar vrea să învețe. Dar omul din față – în multe contexte, nu la noi – nu are suficient respect pentru meseria lui. Și eu văd fuga în telefon ca pe un simptom al unei lipse de stimulare cognitivă reală”, spune Alexandra.
La Woodroom, miza este alta: examenele Cambridge, testele științifice și literare, capacitatea de analiză și de argumentare.
Dar toate acestea presupun un lucru pe care Alexandra îl numește „ierarhia operațiilor cognitive”, care, în opinia ei, trebuie construită de jos în sus, de la vârste mici.
„Când sunt mici, memorează. La primar, înțeleg și aplică reguli. La gimnaziu și liceu, ei trebuie să evalueze, să creeze, să analizeze. Dar dacă nu ai construit această scară de jos, nu poți sări direct la etajul de sus. De aceea contează atât de mult ce faci la Playroom și Whiteroom, pentru că acolo pregătești copilul pentru Woodroom”, explică ea.
Această viziune pe termen lung, în care fiecare etapă îl pregătește pe copil pentru cea următoare, este poate cel mai important element care diferențiază ALMO de un simplu centru de limbi străine. Nu se predă pe bucăți. Se construiește un om.
O echipă de „vulcani” și un mindset care nu se cumpără
340 de cursanți. Șapte profesori. Zero rotație de personal. Aceasta este poate cea mai neobișnuită cifră din tot tabloul ALMO, pentru că în educația privată din România, profesorii vin și pleacă cu o regularitate descurajantă.
La ALMO, nu. Echipa nu s-a schimbat. Și asta nu este întâmplare, este rezultatul unui proces de selecție și formare pe care Alexandra l-a construit conștient, an după an.
„Toți sunt ‘vulcani’”, spune ea, zâmbind. „Adică oameni care ard pentru ce fac. Și nu am acceptat niciodată altfel. Nu avem profesori colaboratori ocazionali. Dacă ești la ALMO, ești cu totul sau deloc”, spune ea, cu convingere.
Vezi la finalul textului demonstrație VIDEO a unei lecții de engleză la ALMO Ploiești
Înainte de fiec are nou an școlar, echipa nu trece printr-o simplă ședință de organizare, ci printr-o sesiune de dezvoltare personală. Profesorii citesc împreună studii despre educație, ascultă podcasturi despre psihologia copilului, dezbat dinamici de clasă, fac cursuri de disciplinare pozitivă. Alexandra a introdus inclusiv analiza de classroom management – momentele în care a observat că ceva nu funcționează optim și a propus îmbunătățiri colective.
„Fiecare crede că face educație bine”, spune ea direct. „Dar în educație, dacă nu ai o procedură, ai haos. La noi, totul este structurat și procedurat: de la planul de lecție la evaluarea fiecărui cursant. Avem profiluri de performanță pentru fiecare copil, cu indicatori vizuali: roșu, portocaliu, verde. Știm în orice moment unde suntem și unde trebuie să insistăm”, spune ea.
Această abordare riguroasă, neobișnuită pentru un centru privat de dimensiuni medii, vine și dintr-o convingere mai profundă: că educația nu este un serviciu ca oricare altul, în care poți livrezi orice, atâta timp cât clientul plătește. La ALMO, și părinții sunt parteneri. nu consumatori.
„Avem o primă ședință cu fiecare familie nouă în care explicăm ce facem, care este viziunea pe termen lung, ce presupune angajamentul lor față de noi și ce avem nevoie de la ei. Dacă mergem la Zara, știm că acolo găsim un anumit tip de produse. La fel și la noi, vii pentru că știi ce găsești și ești de acord cu filozofia (centrului – n.r.)”, spune Alexandra.
Pandemia nu i-a oprit pe cei de la ALMO, le-a dat material de gândit
Când România s-a blocat în case în primăvara lui 2020, mulți profesori și centre educaționale au intrat în panică. ALMO a ales altceva. Două săptămâni de întâlniri gratuite cu părinții, testarea tuturor instrumentelor digitale disponibile, identificarea a ce poate fi transferat din fizic în online fără să se piardă esența.
Lecțiile nu s-au oprit. S-au mutat. Cu camere virtuale, cu jocuri de colaborare, cu proiecte individuale pe care copiii le prezentau în fața clasei de pe propriul ecran. Alexandra a căutat tutoriale cu profesori nativi din toată lumea care predau știință în engleză și le-a pus la dispoziția cursanților ca material suplimentar.
„Am vrut să arătăm că educația poate lua orice formă, dacă e făcută cu pasiune și cu respect față de etapele de dezvoltare ale copilului. Și comunitatea nu s-a spart. Părinții care urmăreau lecțiile de acasă ne scriau uimiți: ‘Cum faceți voi ora asta? Nu am văzut nicăieri această dinamică.’”, povestește antreprenorul.
Pandemia a confirmat ceva pe care Alexandra știa deja: că legătura dintre ALMO și familiile din comunitate nu este tranzacțională. Oamenii nu au rămas pentru că nu aveau altă opțiune. Ei au rămas pentru că voiau să rămână.
Forumuri, workshop-uri și o comunitate construită în jurul educației
ALMO nu este doar un centru de limbi străine. Este, în viziunea Alexandrei, un nod de comunitate, un loc în care educația copilului nu se oprește la ușa clasei, ci se extinde spre familie, spre părinți, spre societate.
Cel mai recent eveniment de amploare a fost un forum educațional organizat chiar în spațiul centrului, la care au participat 120-130 de persoane, din cei 340 de cursanți activi și din familiile lor. Au urcat la microfon trei invitați cu perspective complementare: o directoare de grădiniță care a vorbit despre așteptările față de cadrul didactic, un consultant educațional din București cu expertiză în sisteme europene și americane care a trasat tendințele actuale în educație, și un specialist în piața muncii care a vorbit despre ce caută angajatorii în tinerii de astăzi.
Evenimentul a fost gratuit, în spațiul centrului, fără costuri pentru participanți. „Nu am organizat asta pentru vizibilitate”, precizează Alexandra. „Am organizat-o pentru că familiile noastre au nevoie de aceste perspective. Și pentru că eu cred că un centru de educație are responsabilitate față de comunitatea din jurul lui”, spune ea, cu convingere.
Separat de forum, Alexandra susține workshop-uri pentru părinți.
Dintre toate cel mai popular se numește „De la reacție la relație”. Ea nu predă terapie, precizează mereu că nu este terapeut. Dar, ca mamă a două fete și ca profesor cu 12 ani de experiență, a acumulat instrumente concrete pe care le pune la dispoziția familiilor. Iar când simte că o temă depășește competența ei, invită specialiști: au venit terapeuți din București, psihologi, consilieri, o raritate în peisajul educațional prahovean.
Vara, ALMO transformă totul în summer school. Până acum au fost deja opt ediții consecutive, o lună întreagă de engleză zi de zi, de dimineața până la 13:00 sau 17:00. Au fost proiecte pe teme alese, excursii la medici, oameni de știință, arhitecți, muzee, toate în engleză și cu o legătură clară cu subiectul săptămânii din summer school. Copiii vorbesc engleză în autobuz, pe stradă, în cabinetul unui doctor, care le explică cum funcționează corpul omenesc.
„Când deschizi copilului lumea și îl duci din cutie în viața reală, el face asocieri extraordinare. Și asocierile acelea rămân. See you for life – cum spun eu. Nu se uită. Niciodată”, mărturisește antreprenoarea.
Visul: o școală în care lecția are sens
Alexandra Motrescu a ajuns, după 12 ani de ALMO, la un prag pe care și l-a dorit demult. Centrul ei educațional are proceduri clare pentru fiecare nivel de vârstă, are profiluri de performanță pentru fiecare cursant, are un know-how complet, documentat, replicabil. Există deja ideea de franciză, astfel încât ceea ce s-a construit la Ploiești să poată fi multiplicat și în alte orașe, cu aceeași filozofie, aceleași standarde, același tip de profesori.
Dar visul cel mare rămâne unul singur: o școală proprie. Nu un afterschool obișnuit, nu o anexă… Alexandra își dorește o școală primară și gimnazială în care filozofia ALMO să fie coloana vertebrală. O școală în care copiii să evalueze, să creeze, să analizeze, nu doar să memoreze și să copieze de pe tablă.
„Am fost aproape să deschid cu clasa pregătitoare. Dar mi-am dat seama că nivelul meu de uzură mentală era prea mare în acel moment. Eu dau comunității, dar iau și din mine. Și trebuie să fiu sinceră cu asta”, spune ea, cu sinceritate.
Nu este renunțare. Este amânare responsabilă. Vocea ei nu lasă niciun dubiu.
La baza acestei ambiții nu stă orgoliul, ci o convingere pe care Alexandra o poartă de când era ea însăși elevă: un profesor bun îți poate schimba viața. Complet. Nu metaforic – în sens propriu.
Și și-a amintit de profesorii care au contat pentru ea. Și-a amintit de momentul în care a intrat pentru prima dată într-o clasă și a simțit că e locul ei. Și-a amintit de fetița de la Whiteroom care vorbea despre aeroportul din orașul ei imaginar cu o dezinvoltură pe care niciunul dintre noi nu o mai avem când vorbim o limbă pe care am învățat-o din cărți.
„Eu nu am ajuns unde sunt decât prin educație. Și știu, din proprie experiență, că un om din fața clasei, cu respect pentru meseria lui, poate da unui copil o perspectivă care schimbă tot. Asta vreau să fiu și eu. Asta vor să fie și colegele mele.”
Serviciul pe care ALMO îl oferă, le spune ea mereu părinților, nu este perfect. Dar este perfectibil. Și în asta constă, poate, cea mai bună definiție a ceea ce înseamnă ALMO: nu un produs finit, ci un organism viu, care crește odată cu copiii pe care îi formează.
340 de cursanți. 12 ani. Șapte profesori care ard. Un forum educațional. Un summer school ajuns la a opta ediție. Profiluri de performanță în roșu, portocaliu și verde. Și un vis de școală care nu s-a stins. La ALMO, engleza nu se predă. Se trăiește.
Disclaimer: Acest articol nu este unul sponsorizat sau susținut de ALMO și nu există un contract comercial pentru publicarea lui. De asemenea, nimeni din partea ALMO nu a citit și nu a aprobat textul înainte de apariția lui. Articolul face parte din campania, derulată de Observatorul Prahovean, de promovare a antreprenorilor locali, care aduc plus valoare comunității.
