Am urmărit și eu reportajul realizat de Recorder despre președintele Nicușor Dan. Cunoscând stilul celor de la Recorder și faptul că au obiceiul să meargă până la capăt, mă așteptam la un material mai incisiv. Vorba aceea: material există, croitori ne mai trebuie. Cu toate acestea, am constatat cu surprindere că s-au limitat la a pune în oglindă promisiunile candidatului Nicușor Dan și realizările președintelui Nicușor Dan în primul an de mandat. Fără comentarii personale, fără concluzii apăsate, fără explicații despre „de ce” și „cum”. Doar oglinda. Și, paradoxal, tocmai această oglindă a fost suficientă.
Pentru că ea a clarificat o realitate pe care mulți au început să o simtă: actualul președinte al României nu mai pare aceeași persoană care a candidat. Există un alt Nicușor Dan. Unul care și-a băgat în teacă sabia pe care ne-a arătat-o înainte de alegeri și cu care ne-a convins că el este omul potrivit. În locul acelui personaj combativ a apărut un președinte temător, alunecos, ezitant, lipsit de vlagă și preocupat să transmită, prin mesaje directe sau criptate în limbajul său caracteristic, că deține controlul situației. Numai că, din păcate pentru el, senzația generală este că nu îl deține.
Prima mare abandonare a fost lupta pentru o justiție independentă. O doreau nu doar votanții săi, ci chiar și o parte dintre suveraniștii care, între două sloganuri și bla-bla-uri servite de călin, încă mai sperau că cineva va încerca să curețe sistemul. Cu excepția celor care fac din accesul la decizia justiției un adevărat țel personal, aproape toți românii așteptau un semnal ferm. La început, președintele a spus că are deficitul bugetar pe cap și că nu are timp. Apoi, după reportajul Recorder, a invitat magistrații să îi transmită problemele și abuzurile din sistem. A primit aproape 2000 de mesaje — directe, necriptate și ușor verificabile. Și totuși, nu a dorit să prezideze nicio ședință a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a discuta aceste probleme. După cum, în plină criză, nu a dorit să prezideze nici măcar o ședință de Guvern.
În schimb, a promovat la conducere procurori în stilul vechi, servit de PSD de-a lungul anilor, deși doi dintre ei erau aproape „crucificați” managerial chiar în prima analiză făcută de președinte. Ca în vechea practică a rotației cadrelor din comunism, oamenii au fost reevaluați, resapați, recondiționați și mutați strategic dintr-o funcție în alta. Și acestea sunt doar câteva exemple. Mai sunt multe altele. Prea multe altele.
Apoi, nu a sprijinit reforma guvernului Bolojan, care urmărea să facă din statul gras și plin de sinecuri unul care să aibă milă de taxele românilor, și așa mari, mult prea mari. Când a apărut celebra „aprindem lumina în cămară”, s-a stins lumina la Cotroceni. Nu a scos un cuvințel care să înceapă cu „Bolo” și să se termine cu „jan”. „Nu e problema mea, democrația să își facă treaba”, a concluzionat, la acel moment, președintele.
Lovitura adevărată pentru Nicușor Dan a venit însă în momentul în care, în Parlament, s-au strâns 281 de voturi pentru moțiunea de demitere a premierului Ilie Bolojan. Sigur că, într-o anumită logică personală, situația îi putea conveni. În mintea sa, probabil că pe aceeași scenă nu pot exista doi „star rockeri” care să susțină simultan recitalul. Iar Bolojan crescuse puternic în imagine tocmai prin fermitatea afișată, în contrast evident cu moliciunea și caracterul alunecos demonstrate de președinte si cu discursul suveranist și jocurile de culise. Nicușor Dan a crezut, poate, că astfel va rămâne singura primadonă a scenei politice. Numai că realitatea a produs efectul invers: Bolojan a căzut din funcție, dar a explodat în sondaje, în timp ce președintele a început să alunece rapid pe toboganul neîncrederii.
Iar acum joacă un joc mult mai periculos. Un joc care, probabil, îl va urmări până la finalul mandatului. PSD și AUR au demonstrat că pot strânge 281 de voturi pentru demiterea unui premier. Or, suspendarea președintelui necesită doar 234 de voturi. Cu alte cuvinte, matematica parlamentară a devenit noul coșmar de la Cotroceni.
Din acest moment, orice gest, orice poziționare și orice decizie riscă să fie interpretate prin prisma amenințării suspendării. Orice ieșire din linia impusă de cei care țin „bățul” politic în mână poate deveni pretext pentru scoaterea nuielușei suspendării. De aici și teama de a interveni ferm, de a arbitra sau de a se manifesta cu adevărat ca mediator constituțional.
Iar aici apare adevărata ironie politică: încercând să joace pe mâna PSD pentru îndepărtarea lui Bolojan, Nicușor Dan pare să fi căzut într-o capcană din care, cel puțin acum, nu prea mai are ieșire. Practic, a devenit captivul unei noi alianțe de putere. Numai că, până să își dea seama, trenul deja trecuse peste el. Deocamdată a rămas între roți și încă n-a pățit nimic. Dar dacă tușește și își schimbă poziția?
