- Publicitate -

Sursa bubuiturilor care se aud azi în Ploiești și în localitățile învecinate

Ploieștenii și prahovenii care locuiesc în apropierea municipiului au auzit astăzi mai multe zgomote/bubuituri puternice. Sesizări cu privire la aceste situații am primit inclusiv pe adresa redacției. 

Potrivit reprezentanților Poliției Prahova și ai ISU Prahova, nu au fost înregistrat niciun eveniment care să genereze sunete atât de puternice.

„Aveți idee de unde se aud bubuiturile astea? Se aud în mai multe cartiere din Ploiești, în Nord, în 9 Mai dar și în Vest”, este doar unul dintre mesajele primite pe adresa redacției.

Potrivit MApN, sursa zgomotelor puternice care se aud în Ploiești și în împrejurimi o reprezintă zborurile de antrenament la înălțimi mici, care sunt efectuate în această perioadă pentru evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a României.

În acest sens, reprezentanții Forțelor Aeriene Române au publicat în această dimineață un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

„Ne pregătim să vă prezentăm onorul de Ziua Națională a României. Militarii Forțelor Aeriene Române se antrenează, începând de săptămâna aceasta, în poligonul de instrucție Ghencea, pentru defilarea de 1 Decembrie.

Totodată, aeronave militare vor executa zboruri de antrenament în municipiul București și în alte localități din țară” au transmis aceștia prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi