- Publicitate -

13 ani de la ultimul trofeul câștigat de Petrolul și un singur ”supraviețuitor”, devenit căpitan!

Pe 1 iunie 2013, Petrolul câștiga ultimul trofeu aflat în vitrina clubului. În fața a 30.000 de ploieșteni, „lupii” răsturnau calculele hârtiei și, în finala de pe „Arena Națională”, treceau la limită, 1-0, de CFR Cluj, prin golul marcat de către Jeremy Bokila.

- Publicitate -

A fost a treia Cupă a României, venită la Ploiești, după cele din 1963 și 1995. Clubul mai are în palmares patru titluri naționale, castigate în 1930, 1958, 1959 și 1966. Petrolul a fost de două ori vice-campioana țării, în 1955 și 1962 și a mai jucat o finală de Cupă în 1952.

Petrolul a câștigat Cupa României, cu multe probleme

Partida de acum 13 ani a fost una desfășurată în condiții speciale, deoarece atât antrenorul principal Cosmin Contra cât și secundul său, Laurențiu Roșu, erau suspendați.

- Publicitate -

Iar din lot lipseau destui fotbaliști importanți, accidentați, precum Laurențiu Marinescu sau Marian Cristescu, dar și doi titulari fără drept de joc, Geraldo și Bornescu, care fuseseră eliminați în ultimul meci de campionat, o partidă încrâncenată contra celor de la Gaz Metan Mediaș.

În ciuda acestor probleme, petroliștii s-au mobilizat exemplar și au ridicat trofeul la final, prin francezul Soni Mustivar, primul „căpitan” străin din istoria Petrolului!

Gicu Grozav a terminat meciul în galerie

Gicu Grozav, care la vremea respectivă era un puști de 22 de ani, a terminat meciul în peluză scandând alături de galerie. Grozav este și acum în lotul Petrolului, unde a revenit în 2022, după 9 ani în care a jucat în Rusia, Turcia și Ungaria.

- Publicitate -

Dintre cei care au jucat atunci, brazilianul Guilherme (36 ani) joacă și acum în Turcia, fiind căpitanul celor de la Konyaspor.
Jeremy Bokila (37 ani), autorul golului, a jucat în ultimul sezon în Scoția, la formația Livingston, pentru care a marcat cinci goluri în 23 de partide. Formația sa a terminat însă pe ultimul loc și a retrogradat în liga secundă.

Fotbalist activ este și Romario Pires, care joacă în liga a treia, la CS Păulești, și e antrenor de copii la Academia MX Pro. El s-a stabilit la Ploiești, unde este căsătorit.
Teoretic, jucător activ este și Vlad Morar (33 ani), care a jucat ultima data la CS Dinamo, dar din iarnă nu mai are echipă. Toți ceilalți fotbaliști ai Petrolului au pus ghetele în cui.

Echipa Petrolului din finală

Hamutovski – Alcenat, Hoban, Manasse Enza-Yamissi, Guilherme – Boudjemaa (90+2 Achim), Mustivar (cpt), Mojica (82 Romario Pires), Grozav (72 Vlad Morar) – Bokila, Hamza
Rezerve:Oprea – Neag, Renan Silva, Grecu.

- Publicitate -

Parcursul în Cupa României, ediția 2012-2013

„16”-imi: FC Petrolul – Damila Măciuca 2-0
Marcatori: Ad. Cristea (6), L. Marinescu (63).

Optimi: FC Brașov – FC Petrolul 0-2
Marcatori: Ad. Cristea (2), Bokila (62)

- Publicitate -

Sferturi de finală: FC Petrolul – Concordia Chiajna 2-1
Marcatori: Bokila (44, 54)/Purece (82).

Semifinale/tur: Oțelul Galați – FC Petrolul 0-3
Marcatori: Geraldo (3), Cojoc (60, autogol), Bokila (71).

Semifinale/retur: FC Petrolul – Oțelul Galați 1-2

- Publicitate -

Marcatori: Bokila (56)/Paraschiv (8), Iorga (90, pen.)

Finală: FC Petrolul – CFR Cluj 1-0
Marcator: Bokila (8)

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -